7 definiții pentru aiurit (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aiurit2, ~ă [At: HEM 607 / Pl: ~iți, ~e / E: fr ahuri] 1-2 smf, a (Persoană) care este zăpăcit(ă). 3 av Trăsnit.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni) Cu mintea tulbure, confuză; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestări ale oamenilor) care presupune o minte confuză. Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. ◊ Fig. Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. [Rîndunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. ◊ (Adverbial) Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. ♦ (Substantivat) Om care acționează nechibzuit, împotriva rațiunii sănătoase.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză. – V. aiuri.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte

aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; f. sg. aiurítă, pl. aiuríte

Intrare: aiurit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurit
  • aiuritul
  • aiuritu‑
plural
  • aiuriți
  • aiuriții
genitiv-dativ singular
  • aiurit
  • aiuritului
plural
  • aiuriți
  • aiuriților
vocativ singular
  • aiuritule
  • aiurite
plural
  • aiuriților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

aiurit, -ă (persoană) aiurit aiurită

  • 1. Persoană care are comportări anormale; om zăpăcit, trăsnit, zănatic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • limba franceză ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).
    surse: DEX '09 DEX '98