39 de definiții pentru afară (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

afáră [At: COD. VOR. 79/13 / V: (înv) afoa- / E: lat ad foras] 1-2 av Dincolo de limitele unui spațiu închis sau apropiat. 3 av În exterior. 4-5 av (Îe) A da ~ A scoate (cu forța) de undeva. 6 av (Îae) A exclude. 7 av (Îae) A concedia dintr-un post. 8 av (Înv; îae) A da în vileag. 9 av (Fam; îae) A vomita. 10 av (Îe) A ieși ~ A părăsi un loc închis. 11 av (Spc; îae) A defeca. 12 av (Înv; îlav) În (sau din) ~ în (sau din) exterior. 13 av (Înv; îlav) Pe suprafața exterioară. 14 a (Înv; îal) Extern. 15 av (Îlav) Pe din ~ Pe partea exterioară. 16 av (Îal) După înfățișare. 17 av (Fig; îal) în aparență. 18 av (Fam; îal) Pe de rost. 19 av (Pop; îe) A(se) judeca pe din ~ A (se) judeca în libertate. 20 av (Înv; îlp) ~ din (și ~ de) Exterior față de ceva. 21 av (Pop; îe) A-și ieși ~ din răbuș A-și pierde socotelile. 22 av (Fig; pfm; îae șîe) A-și ieși ~ din fire (sau din sine, din pepeni, din țâțâni, din papuci) A-și pierde cumpătul. 23 av (Îvp; îlp) Din ~ de Dincolo de... 24 av (Îvp; îal) Afară de... 25 av (Îlp) (În) ~ de Cu excepția. 26 av (Fam; îe) A fi ~ din cale (sau a fi din cale-) A fi peste măsură. 27 av (Înv; îe) A fi din ~ de minte A fi ieșit din minți. 28 av (Îlc) ~ (numai doar) dacă nu Numai cu condiția că. 29 i (Exclamativ) Ieși! 30 av (Îe) A fi în ~ de (orice) pericol A scăpa cu bine.

AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis sau apropiat; în exterior. ◊ Loc. conj. Afară numai dacă nu... = numai cu condiția ca..., afară de cazul când... ◊ Loc. prep. (În) afară de... = fără a mai socoti și... Afară de... = cu excepția a...; fără a mai socoti și... ◊ Expr. A da afară = a scoate (cu forța) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afară din cale sau din cale-afară = peste măsură, neobișnuit de... ♦ (Cu valoare de interjecție) Ieși! pleacă! du-te! – Lat. ad foras.

AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis sau apropiat; în exterior. ◊ Loc. conj. Afară numai dacă nu... = numai cu condiția ca..., afară de cazul când... ◊ Loc. prep. (În) afară de... = fără a mai socoti și... ◊ Expr. A da afară = a scoate (cu forța) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afară din cale sau din cale-afară = peste măsură, neobișnuit de... ♦ (Cu valoare de interjecție) Ieși! pleacă! du-te! – Lat. ad foras.

AFÁRĂ adv. (Cu sens local, în opoziție cu înăuntru) Dincolo de limitele unui spațiu îngrădit (acoperit, închis etc.); în exterior. Omul... ședea afară pe scara vagonului. DUMITRIU, B. F. 5. Afară e soare sub nor, Dar haină de aur e norul. COȘBUC, P. II 47. Vine cu gîndul să măture scrumul afară. CREANGĂ, P. 255. Afară plouă, ninge, afară-i vijelie Și crivățul aleargă pe cîmpul înnegrit. ALECSANDRI, O. 164. ◊ Expr. A da afară = a) a scoate (pe cineva sau ceva) cu forța din locul unde se află, a îndepărta, a elimina, a exclude; (ieșit din uz, cu privire la o persoană angajată într-un post) a concedia. Nici unul dintre prieteni nu s-a lăsat înduioșat de vorbele lui frumoase, ba unii chiar l-au dat afară. CARAGIALE, O. III 62. Setilă, dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sorbea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ia tălpășița pînă nu vine neneaca, ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38; b) a vomita, a vărsa. A dat afară tot ce a mîncat. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «de») Alexiu îl urmă afară din cameră. DUMITRIU, B. F. 54. Cînd răsărea soarele, se aflau afară din sat. SADOVEANU, B. 106. Trecu afară de împărăția tatălui său. ISPIRESCU, L. 4. Ochii i-au ieșit afară din cap, cit cepele de mari. CREANGĂ, P. 53. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) De afară = dinspre exterior înspre interior. La ce se pregătea înlăuntrul său, a răspuns de afară austrul. SADOVEANU, N. F. 10. Pe afară, indică un loc mai puțin definit din exterior. Mii de paseri ciută... pe-afară. ALECSANDRI, P. A. 174. De pe afară, indică o mișcare dinspre un loc mai puțin definit din exterior. Într-o zi capra cheamă iezii de pe afară. CREANGĂ, P. 19. ◊ Loc. prep. Afară de... = cu excepția a..., fără a mai socoti și... Ieșiră toți, afară de copii și de o muiere tînără. DUMITRIU, N. 153. Printre crengi scînteie stele... Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. EMINESCU, O. I 209. Răspunseră toți, afară de doi juni boieri. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ Loc. adv. Afară de aceasta (sau asta) sau afară de aceea (sau aia) = pe lîngă aceasta, în plus. Și apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva de spăriet. CREANGĂ, P. 239. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte, neobișnuit de... Adormea, ș-a doua zi se deștepta în aceeași priveliște dureroasă a vieții lor, din cale-afară chinuită. VLAHUȚĂ, O. A. 255. Încă n-am văzut așa femeie, să plîngă de toate; era miloasă din cale-afară. CREANGĂ, O. A. 44. Era un vis misterios Și blînd din cale-afară. EMINESCU, O. I 185. ◊ Loc. conj. (Rar, pleonastic) Afară-numai (sau, mai rar, doar) dacă nu... = numai cu condiția ca..afară de cazul cînd... Vin la tine, afară numai dacă nu intervine ceva excepțional. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ieși ! pleacă ! du-te ! Afară! pîn'nu mă iuțesc! ALECSANDRI, T. 974. ♦ (Familiar) La țară. Vara plecau cu toții afară, la un unchi al lor. VLAHUȚĂ, O. A. 252.

AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis; în exterior. ◊ Afară de aceasta = pe lângă aceasta, în plus. ◊ Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Loc. conj. (Pleonastic) Afară numai dacă nu... = numai cu condiția ca..., afară de cazul când... ◊ Loc. prep. Afară de... = cu excepția..., fără a mai socoti și... ◊ Expr. A da afară = a scoate cu forța; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. (Reg.) A-și ieși afară din răbuș = a-și pierde cumpătul, a-și ieși din fire. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ieși! pleacă! du-te! – Lat. ad-foras.

AFÁRĂ interj. ieși!, marș!, pleacă!

afară, adv. 1. Dincolo de limitele unui spațiu închis, în exterior. 2. Cu excepția, (în) afară de. – Mr. afoară, megl. nafară, istr. (a)fǫrę. Lat. ād fŏras (Pușcariu 33; Candrea-Dens., 550; REW 265; DAR); cf. v. it. affuori (it. fuori, fuora), v. fr. afors (fr. hors), v. sp. afuera (sp. fuera), v. port. afora (port. fora). Sensul 2, condiționat de prep. de, este de asemenea romanic, cf. it. fuor di, fr. en dehors de, sp. fuera de.

AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis; dincolo de anumite limite; în exterior. ◊ ~ de cu excepția. A da ~ a) a exclude; a elimina; b) a concedia dintr-un post. Din cale-~ peste măsură; neobișnuit de... /<lat. ad foras

afară adv. ce nu s'află înlăuntru; afară de, fără; pe din afară, pe de rost; afară din cale, extraordinar, peste măsură, fără cuvânt. [Lat. AFORAS] ║ int. afară ! pleacă !

afáră adv. de loc și de mișcare (din afoară, lat. ad, la, și fŏras, afară; vit. affuóri, azĭ fuori, sp. afuera. V. fără). Nu în ăuntru [!], în exterior: a dormi afară din casă, a ĭeși afară din casă, a umbla pe afară. Afară din lege, scos de supt forța legiĭ. Eŭf. A ĭeși afară, a-țĭ deșerta mațele. Afară de, fără, de cît numaĭ: să n'aĭ alțĭ dumnezeĭ afară de mine. Afară de asta saŭ afară de aceĭa, deosebit de asta, pe lîngă asta. Pe din afară, pe la exterior. Fig. Din memorie, pe de rost: a ști lecțiunea pe din afară. Afară din cale saŭ din cale afară, extraordinar, peste măsură. – Fals în afară orĭ din afară (fr. en dehors, du dehors) îld. afară, de afară: afară de asta, relele vin de afară. – Interj. Afară! Ĭeșĭ!

afáră că (fam.) loc. conj.

din afáră (din exterior) prep. + adv. (partea ~, vine ~)

din cále afáră (tempo lent)/din cále-afáră (tempo rapid) loc. adv.

Intrare: afară
afară adverb
Surse flexiune: DOR