2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

adoráre sf [At: ALECSANDRI, P. II, 133/ PI: -rări / E: adora] 1 Iubire nemărginită. 2 Cult pentru cineva sau ceva. 3 Slăvire a unei divinități. 4 Cinstire. 5 Venerare.

ADORÁRE s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Slăvire (a unei divinități); venerare, cinstire, divinizare. – V. adora.

ADORÁRE s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Slăvire (a unei divinități); venerare, cinstire, divinizare. – V. adora.

ADORÁRE s. f. Faptul de a adora. 1. Iubire înfocată, admirație nemărginită. Simt o adorare în inima mea pentru tine. EMINESCU, N. 116. 2. Cult, venerație pentru o divinitate.

ADORÁRE s. f. Faptul de a adora; iubire sau admirație nemărginită, divinizare. ♦ Cult, venerație, slăvire.

adoráre s. f., g.-d. art. adorắrii

adoráre s. f., g.-d. art. adorării

ADORÁRE s. 1. divinizare, idolatrizare, venerare. (~ cuiva.) 2. v. adorație.

ADORÁRE s.f. Faptul de a adora; adorație. [< adora].

adorá vt [At: NEGRUZZI, S. I 110 / Pzi: adór / E: fr adorer] 1 A iubi pe cineva fără limită. 2 A avea un cult pentru cineva sau ceva. 3 A slăvi o divinitate. 4 A cinsti. 5 A venera.

ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare.

ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi în cel mai înalt grad, fără limită, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare.

ADORÁ, ador, vb. I. Tranz. 1. A iubi în cei mai înalt grad, a avea un cult pentru cineva sau (familiar) pentru ceva. Amîndoi adorau marea. BART, E. 51. Ea asculta cu îngăduință povestele lor și juca cu dînșii preferansul, încît ei o adorau. NEGRUZZI, S. I 110. 2. A slăvi o divinitate, a i se închina cu evlavie mistică. Vechii greci adorau numeroși zei.

ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi în cel mai înalt grad, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi o divinitate. – Fr. adorer (lat. lit. adorare).

adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră

adorá vb., ind. prez. 1 sg. adór, 3 sg. și pl. adóră

ADORÁ vb. a diviniza, a idolatriza, a venera, (înv.) a cinsti, a slăvi. (Își ~ soția.)

ADORÁ vb. I. tr. 1. A iubi foarte mult, fără limite. 2. A slăvi, a diviniza; a venera (o divinitate). [< fr. adorer, cf. it., lat. adorare].

ADORÁ vb. tr. 1. a iubi foarte mult, fără limite. 2. a diviniza; a venera. (< fr. adorer, lat. adorare)

A ADORÁ adór tranz. 1) A iubi cu patimă. 2) (persoane, ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a respecta în mod deosebit; a venera; a idolatriza; a zeifica; a diviniza. /<fr. adorer, lat. adorare

Intrare: adora
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adora adorare adorat adorând singular plural
ado adorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ador (să) ador adoram adorai adorasem
a II-a (tu) adori (să) adori adorai adorași adoraseși
a III-a (el, ea) ado (să) adore adora adoră adorase
plural I (noi) adorăm (să) adorăm adoram adorarăm adoraserăm, adorasem*
a II-a (voi) adorați (să) adorați adorați adorarăți adoraserăți, adoraseți*
a III-a (ei, ele) ado (să) adore adorau adora adoraseră
Intrare: adorare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adorare adorarea
plural adorări adorările
genitiv-dativ singular adorări adorării
plural adorări adorărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)