8 definiții pentru divinizare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

divinizare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~zări / E: diviniza] 1 Adorare. 2 Trecere a cuiva în rândul divinităților (1) Si: deificare, (înv) divizinațiune (2), zeificare. 3 Atribuire a puterii divine (cuiva) Si: (înv) divizinațiune (3).

DIVINIZÁRE, divinizări, s. f. Faptul de a diviniza.V. diviniza.

DIVINIZÁRE, divinizări, s. f. Faptul de a diviniza.V. diviniza.

DIVINIZÁRE s. f. Faptul de a diviniza; îndumnezeire. Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie. EMINESCU, O. I 29.

DIVINIZÁRE s.f. Acțiunea de a diviniza și rezultatul ei; adorare. [< diviniza].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

divinizáre s. f., g.-d. art. divinizắrii; pl. divinizắri

divinizáre s. f., g.-d. art. divinizării; pl. divinizări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIVINIZÁRE s. 1. deificare, zeificare, (înv.) îndumnezeire. (~ unui muritor.) 2. (livr.) apoteoză. (~ unui erou, în antichitate.) 3. v. adorare.

DIVINIZARE s. 1. deificare, zeificare, (înv.) îndumnezeire. (~ unui muritor.) 2. (livr.) apoteoză. (~ unui erou, în antichitate.) 3. adorare, idolatrizare, venerare. (~ iubitei.)

Intrare: divinizare
divinizare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • divinizare
  • divinizarea
plural
  • divinizări
  • divinizările
genitiv-dativ singular
  • divinizări
  • divinizării
plural
  • divinizări
  • divinizărilor
vocativ singular
plural