2 intrări

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

admonestáre sf [At. KLOPȘTOCK, F. 291/ PI: -tări / E: admonesta] 1 Mustrare. 2 Dojenire, mai ales, a unui subaltern în calitate oficială. 3 (Ccr) Pedeapsă. 4 (Ccr) Hârtie oficială care conține o mustrare adresată cuiva (pentru unele abateri) Si: admonițiune (2).

ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta.

ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare etc. adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta.

ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Blam, mustrare severă scrisă sau verbală (de obicei din partea unui șef ierarhic); sancțiune statutară aplicată în scris membrilor de partid.

ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta; mustrare, dojenire, dojană; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare etc. adresată cuiva.

admonestáre s. f., g.-d. art. admonestắrii; pl. admonestắri

admonestáre s. f., g.-d. art. admonestării; pl. admonestări

ADMONESTÁRE s. v. ceartă.

ADMONESTÁRE s.f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; mustrare, dojană etc.; admonestație, admonițiune (2); (Concr.) Hârtie oficială care conține o mustrare adresată cuiva (pentru unele abateri etc.). [< admonesta].

ADMONESTÁRE s. f. acțiunea de a admonesta; admo-nestație, admonițiune (2). ◊ hârtie oficială care conține o mustrare. (< admonesta)

admonestare f. avertisment sever dat unui delincvent.

*admonestáre f. Mustrare, dojană.

admonestá vt [At: DA ms / Pzi: -téz / E: fr admonester] 1 A mustra pe cineva. 2 A dojeni aspru (mai ales un subaltern) în calitate oficială.

ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester.

ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester.

ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (verbal sau în scris) în calitate oficială; a face observații, a dojeni aspru (pe un subaltern).

ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Fr. admonester.

admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză

admonestá vb., ind. prez. 1 sg. admonestéz, 3 sg. și pl. admonesteáză

Intrare: admonesta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) admonesta admonestare admonestat admonestând singular plural
admonestea admonestați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) admonestez (să) admonestez admonestam admonestai admonestasem
a II-a (tu) admonestezi (să) admonestezi admonestai admonestași admonestaseși
a III-a (el, ea) admonestea (să) admonesteze admonesta admonestă admonestase
plural I (noi) admonestăm (să) admonestăm admonestam admonestarăm admonestaserăm, admonestasem*
a II-a (voi) admonestați (să) admonestați admonestați admonestarăți admonestaserăți, admonestaseți*
a III-a (ei, ele) admonestea (să) admonesteze admonestau admonesta admonestaseră
Intrare: admonestare
admonestare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular admonestare admonestarea
plural admonestări admonestările
genitiv-dativ singular admonestări admonestării
plural admonestări admonestărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)