2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

admitére sf [At: DA ms/ PI: -ri / E: admite] 1 Primire drept bun. 2 Considerare ca adevărat. 3 Acord (provizoriu) cu ceva sau cu cineva. 4 Îngăduire. 5 Curs favorabil dat unei cereri. 6 Primire a unui solicitator. 7 Acceptare a unui candidat. 8 (Îs) Examen de ~ Examen care se dă pentru acceptarea unui candidat într-o instituție de învățământ.

ADMÍTERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite.Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o instituție de învățământ. – V. admite.

ADMÍTERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite.Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o instituție de învățământ. – V. admite.

ADMITÉRE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen pe baza căruia un candidat poate fi primit într-o școală de grad mai înalt. Examenul de admitere a fost fixat pentru 1 septembrie.

ADMÍTERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite.Examen de admitere = examen pe baza căruia un candidat poate fi primit într-o școală.

admítere s. f., g.-d. art. admíterii; pl. admíteri

admítere s. f., g.-d. art. admíterii; pl. admíteri

ADMÍTERE s. 1. v. aprobare. 2. acceptare, primire. (După ~ lui în asociație.) 3. v. acceptare.

ADMÍTERE s.f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen de primire într-o școală. [< admite].

ADMÍTERE ~i f. v. A ADMITE.Examen de ~ examen de primire într-o instituție de învățământ. Comisie de ~ comisie care se ocupă cu primirea candidaților la examen. /v. a admite

admíte vt [At: EMINESCU, N. 44 / Pzi: admít/ E: fr admettre, lat admittere] 1 A primi drept bun. 2 A considera ca adevărat. 3 A fi (provizoriu) de acord cu ceva. 4. A îngădui. 5 A da curs favorabil unei cereri. 6 A primi un solicitator. 7 A accepta un candidat.

ADMÍTE, admit, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.

ADMÍTE, admít, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi pe un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.

ADMÍTE, admit, vb. III. Tranz. 1. A primi ca bun, a considera ca adevărat și conform cu realitatea. Deschise o carte veche... o astrologie... bazată pe sistemul care admite pămîntul de centrid arhitecturii lumești. EMINESCU, N. 44. 2. A îngădui, a permite, a tolera. Nu se poate admite ca în statul-major conducător al clasei muncitoare să-și găsească loc scepticii, oportuniștii, capitaliștii, trădătorii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2624. ♦ A fi (provizoriu) de acord cu ceva. Admit că ai fost ocupat. Puteai totuși să dai un semn de viață. ◊ Dacă admit în principiu acest gest, pot să le admit atunci pe toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 187. 3. (Cu privire la o cerere, o doleanță, o reclamație) A da curs favorabil, a primi ca valabil. Cererea a fost admisă. ♦ (Complementul indică pe solicitator) A primi, a înscrie. Comisia a admis pe toți candidații prezentați la examen. – Formă gramaticală: part. admis.

ADMÍTE, admít, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi, a înscrie pe un solicitator, pe un candidat. – Fr. admettre (lat. lit. admittere).

admíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. admít, imperf. 3 sg. admiteá; conj. prez. 3 să admítă; ger. admițấnd; part. admís

admíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. admít, imperf. 3 sg. admiteá; conj. prez. 3 sg. și pl. admítă; ger. admițând; part. admís

ADMÍTE vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a primi. (L-a ~ la club.) 3. v. consimți. 4. a accepta, a mărturisi, a recunoaște. (Până la urmă a ~ că așa este.) 5. v. îngădui. (Cum poți ~ una ca asta?) 6. v. împărtăși. 7. v. presupune.

A admite ≠ a interzice, a refuza, a respinge

ADMÍTE vb. III. tr. A primi, a lua drept bun, a socoti adevărat. ♦ A îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil (unei cereri etc.). ♦ A înscrie, a primi (la un examen). [< lat. admittere, cf. fr. admettre].

Intrare: admitere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular admitere admiterea
plural admiteri admiterile
genitiv-dativ singular admiteri admiterii
plural admiteri admiterilor
vocativ singular
plural
Intrare: admite
verb (VT623) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) admite admitere admis admițând singular plural
admite admiteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) admit (să) admit admiteam admisei admisesem
a II-a (tu) admiți (să) admiți admiteai admiseși admiseseși
a III-a (el, ea) admite (să) admi admitea admise admisese
plural I (noi) admitem (să) admitem admiteam admiserăm admiseserăm, admisesem*
a II-a (voi) admiteți (să) admiteți admiteați admiserăți admiseserăți, admiseseți*
a III-a (ei, ele) admit (să) admi admiteau admiseră admiseseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)