admitere sf [At: DA ms/ Pl: ~ri / E: admite] 1 Primire drept bun. 2 Considerare ca adevărat. 3 Acord (provizoriu) cu ceva sau cu cineva. 4 Îngăduire. 5 Curs favorabil dat unei cereri. 6 Primire a unui solicitator. 7 Acceptare a unui candidat. 8 (Îs) Examen de ~ Examen care se dă pentru acceptarea unui candidat într-o instituție de învățământ.

ADMITERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen pe baza căruia un candidat poate fi primit într-o școală de grad mai înalt. Examenul de admitere a fost fixat pentru 1 septembrie.

ADMITERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen pe baza căruia un candidat poate fi primit într-o școală.

ADMITERE s.f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen de primire într-o școală. [< admite].

ADMITERE ~i f. v. A ADMITE. ◊ Examen de ~ examen de primire într-o instituție de învățământ. Comisie de ~ comisie care se ocupă cu primirea candidaților la examen. /v. a admite

ADMITE, admit, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.

admite vt [At: EMINESCU, N. 44 / Pzi: admit/ E: fr admettre, lat admittere] 1 A primi drept bun. 2 A considera ca adevărat. 3 A fi (provizoriu) de acord cu ceva. 4 A îngădui. 5 A da curs favorabil unei cereri. 6 A primi un solicitator. 7 A accepta un candidat.

*ADMITE (-mit) vb. tr. 1 A primi pe cineva (într’o societate, într’o școală, într’o instituțiune, într’o slujbă, etc): l-au admis cu majoritate de voturi; a trecut examenul și a fost admis ¶ 2 A lăsa să intre: după puțină așteptare, a fost admis în cabinetul ministrului ¶ 3 A primi (vorb. de lucruri): i-au admis cererea de a trece din nou examenul ¶ 4 A primi, a îngădui, a da voie: nu-ți admit nici-o observațiune ¶ 5 A recunoaște (de adevărat): admițînd chiar că ai avea dreptate [lat.].

ADMITE, admit, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi pe un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.

ADMITE, admit, vb. III. Tranz. 1. A primi ca bun, a considera ca adevărat și conform cu realitatea. Deschise o carte veche... o astrologie... bazată pe sistemul care admite pămîntul de centrid arhitecturii lumești. EMINESCU, N. 44. 2. A îngădui, a permite, a tolera. Nu se poate admite ca în statul-major conducător al clasei muncitoare să-și găsească loc scepticii, oportuniștii, capitaliștii, trădătorii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2624. ♦ A fi (provizoriu) de acord cu ceva. Admit că ai fost ocupat. Puteai totuși să dai un semn de viață. ◊ Dacă admit în principiu acest gest, pot să le admit atunci pe toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 187. 3. (Cu privire la o cerere, o doleanță, o reclamație) A da curs favorabil, a primi ca valabil. Cererea a fost admisă. ♦ (Complementul indică pe solicitator) A primi, a înscrie. Comisia a admis pe toți candidații prezentați la examen. – Formă gramaticală: part. admis.

ADMITE, admit, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi, a înscrie pe un solicitator, pe un candidat. – Fr. admettre (lat. lit. admittere).

ADMITE vb. III. tr. A primi, a lua drept bun, a socoti adevărat. ♦ A îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil (unei cereri etc.). ♦ A înscrie, a primi (la un examen). [< lat. admittere, cf. fr. admettre].

ADMITE vb. tr. 1. a accepta, a lua drept bun. 2. a îngădui, a permite. 3. a da curs favorabil (unei cereri). 4. a primi (la un examen). (< lat. admittere, după fr. admettre)

A ADMITE admit tranz. 1) A considera ca fiind adevărat sau posibil. 2) A accepta provizoriu, în calitate de simplă ipoteză. 3) (cereri, doleanțe, reclamații) A considera ca fiind valabil. 4) (candidați la examene, la un concurs etc.) A permite să participe. /

admite v. 1. a primi (prin favoare): a admite într’o societate; 2. a recunoaște de adevărat.

*admít, -mis, a -mite v. tr. (lat. admittere. V. trimet). Primesc, încuviințez: admit într’o societate. Recunosc ca adevărat: admit un principiŭ. Tolerez: această afacere nu admite nicĭ o întîrziere. Primesc favorabil: admit o cerere.

admitere s. f., g.-d. art. admiterii; pl. admiteri

admitere s. f., g.-d. art. admiterii; pl. admiteri

admitere s. f., g.-d. art. admiterii; pl. admiteri

admite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. admit, 2 sg. admiți, 3 sg. admite, perf. s. 1 sg. admisei, 1 pl. admiserăm, m.m.c.p. 1 pl. admiseserăm; conj. prez. 1 sg. să admit, 3 să admită; ger. admițând; part. admis

admite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. admit, imperf. 3 sg. admitea; conj. prez. 3 să admită; ger. admițând; part. admis

admite vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. admit, imperf. 3 sg. admitea; conj. prez. 3 sg. și pl. admită; ger. admițând; part. admis

admite

admite (admit, admis), vb. – 1. A primi ca bun, a considera ca adevărat. – 2. A da curs favorabil unei cereri. – 3. A primi un solicitator, a acepta un candidat. < Fr. admettre. – Der. (din fr.) admisibil, adj.; admisiune, s. f.; inadmisibil, adj.

ADMITERE s. 1. v. aprobare. 2. acceptare, primire. (După ~ lui în asociație.) 3. v. acceptare.

ADMITERE s. 1. acceptare, aprobare, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. acceptare, primire. (După ~ lui în asociație.) 3. acceptare, recunoaștere. (~ unui alt punct de vedere.)

ADMITE vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a primi. (L-a ~ la club.) 3. v. consimți. 4. a accepta, a mărturisi, a recunoaște. (Până la urmă a ~ că așa este.) 5. v. îngădui. (Cum poți ~ una ca asta?) 6. v. împărtăși. 7. v. presupune.

ADMITE vb. 1. a accepta, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a accepta, a primi. (L-a ~ la club.) 3. a accepta, a consimți, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ să fii soția mea?) 4. a accepta, a mărturisi, a recunoaște. (Pînă la urmă a ~ că așa este.) 5. a accepta, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Cum poți ~ una ca asta?) 6. a accepta, a împărtăși, a primi. (Nu ~ opiniile lui.) 7. a presupune, a spune, a zice. (Să ~ că nu-i cum susții.)

A admite ≠ a interzice, a refuza, a respinge