2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ACÚZĂ, acuze, s. f. Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

ACÚZĂ, acuze, s. f. (Livr.) Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

acúză sf [At: DEX2 / Pl: ~ze / E: acuza] (Liv) Acuzare (2).

ACÚZĂ s. v. acuzare, acuzație, învinovățire, învinuire.

ACÚZĂ s.f. (Jur.; liv.) Învinuire, acuzare. [< acuza, cf. it. accusa].

ACÚZĂ s. f. acuzare. (< it. accusa)

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.

ACUZÁ, acuz, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau de propoziții completive indirecte) A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă; a învinui, a învinovăți. A fost acuzat de crimă.De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168. ◊ Absol. Faptele acuză.

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.– Fr. accuser (lat. lit. accusare).

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzá vb., ind. prez. 1 sg. acúz, 3 sg. și pl. acúză

acuzá vt [At: SAHIA, N. 68 / Pzi: acúz / E: fr accuser, lat accusare] 1 A formula o plângere (injustiție) împotriva cuiva Si: a inculpa, a învinui, a învinovăți, a pârî (4). 2 (Frm) A face evident Si: a arăta, a vădi, a manifesta (1).

ACUZÁ vb. v. arăta, manifesta, vădi.

ACUZÁ vb. 1. a (se) învinovăți, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)

A acuza ≠ a îndreptăți, a justifica, a dezvinovăți, a disculpa

ACUZÁ vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].

ACUZÁ vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)

Intrare: acuză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acu acuza
plural acuze acuzele
genitiv-dativ singular acuze acuzei
plural acuze acuzelor
vocativ singular
plural
Intrare: acuza
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) acuza acuzare acuzat acuzând singular plural
acu acuzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) acuz (să) acuz acuzam acuzai acuzasem
a II-a (tu) acuzi (să) acuzi acuzai acuzași acuzaseși
a III-a (el, ea) acu (să) acuze acuza acuză acuzase
plural I (noi) acuzăm (să) acuzăm acuzam acuzarăm acuzaserăm, acuzasem*
a II-a (voi) acuzați (să) acuzați acuzați acuzarăți acuzaserăți, acuzaseți*
a III-a (ei, ele) acu (să) acuze acuzau acuza acuzaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)