acar⁴ av [At: N. TEST. (1648), 219 / V: acăr / E: mg akàr^[1]] (Îrg; urmat de un pronume relativ, un adverb relativ sau o conjuncție) Măcar (4).

acar¹ sn [At: HEM 20 / Pl: ~e / E: ac + -ar cf fr aiguillier] Cutie în care se păstrează acele și celelalte instrumente de cusut Si: (Mol) acăriță¹, acarniță.

acar² sn [At: MARIAN, N. U. 379 / Pl: ~e / E: nct] Instrument de alamă sau de fier cu capetele curbate, folosit de femeile de la țară pentru a construi în jurul lui conciul.

acar³ sm [At: DA / Pl: ~i / E: ac + -ar] Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora Si: macagiu.

❍ ACAR³ (pl. -are) sn. Trans. (MAR.) Obiect de fier ori de aramă, lat de un deget, cu capetele rotunjite și adunate puțin laolaltă, avînd astfel forma unei semi-lune; se întrebuințează de țărance la pieptănătură spre a se forma în jurul lui conciul.

ACAR² (pl. -are) sn. Cutiuță de păstrat a c e.

ACAR¹ sm. 1 🛞 Cel ce fabrică a c e ¶ 2 🚝 Macagiu: răsucindu-și șapca cu mîna, ca ~ii de la drumul de fier (BR.-VN.).

❍ ACAR⁴ adv. Tr.-Carp. (întrebuințat numai în compuneri). Măcar, ori: acar-ce, acar-cine, acar-care, acar-unde [ung. akar].

ACAR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată; macagiu. Acarul, care cu o zi înainte, dimineața, împărțea manifeste, zise: Eu las acul închis! DUMITRIU, N. 97. Locomotiva fluiera prelung, acarii își legănau lanternele în noapte. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 48.

ACAR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată. – Din ac + suf. -ar.

ACAR¹ ~e n. Cutiuță de păstrat ace, ață și alte obiecte necesare la cusut; acarniță. /ac + suf. ~ar

ACAR² ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele; macagiu. /ac + suf. ~ar

ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akár. Vezi și acarcare, acarce. Cf. batîr.

acar m. 1. fabricant de ace; 2. la drumul de fier (sau macagiu), cel ce face să treacă un tren depe o linie pe alta; 3. Tr. unealtă de susținut conciul țărancelor. [Lat. AC(U)ARIUS].

1) *acár m. (după fr. aiguilleur, d. aiguille, ac, macaz). Macagiŭ, acela care îndreaptă trenurile pe linia cuvenită la o ramificațiune.

3) acár- conj. cu înț. indefinit, numaĭ în compozițiune (ung. akar, id, d. akarni, a vrea. Cp. cu orĭ). Trans. Acar-ce, -cine, -care, -unde ș. a., orĭ-ce, -cine, -care, -unde ș. a. V. măcar.

2) acár n., pl. e (d. ac). Cutioară de ținut ace. – Și acáriță și acárniță, pl. e.

acăr av vz acar

acar² (persoană) s. m., pl. acari

acar¹ (obiect) (pop.) s. n., pl. acare

acar¹ (persoană) s. m., pl. acari

acar² (obiect) (pop.) s. n., pl. acare

acar (obiect) s. n., pl. acare

acar (persoană) s. m., pl. acari

ACAR s. macagiu. (~ la căile ferate.)

ACAR s. macagiu. (~ la căile ferate.)

acar, adv. (reg.) Măcar, cel puțin; barem. – Din magh. akár (MDA).

acar, adv. – (reg.) Măcar, cel puțin; barem. – Din magh. akár (< akarni „a vrea”) (Scriban, MDA).

Acarul Păun nu este numele vreunui erou de roman, snoavă sau baladă. Acarul Păun a existat într-adevăr și ar fi rămas desigur necunoscut, anonim, dacă o gravă ciocnire de trenuri întîmplată acum patru decenii, în stația Vintileanca (astăzi Săhăteni), de pe linia Ploiești-Buzău, nu i-ar fi adus o tristă celebritate. Ancheta asupra catastrofei de cale ferată – așa cum se făceau cercetările în acea vreme – scoțînd basma curată pe adevărații culpabili, oameni cu trecere, a găsit ca singur vinovat al nenorocirii pe... acarul din stație, anume lon Păun! De atunci – datorită scriitorilor și presei – expresia „acarul Păun” indică persoana asupra căreia se aruncă greșelile altora, sau, cum îl caracterizau ziarele: „țapul ispășitor al isprăvilor celor mari și tari, subiect de revistă bulevardieră, de distracție în parlament”. În piesa Schimbarea la față (sau Parada păcatelor) de George Mihail Zamfirescu, personajul Profiriu spune, în tabloul 8, scena III: „mă gîndeam și eu... la acarul lon Păun, care se zbate și țipă, dar nu se dă învins. Umblă de ani de zile, ca Diogene, cu felinarul în mînă, după o fărîmă de dreptate, pe care nu se îndură nimeni să i-o dea…” Alt exemplu: „Acarul Păun va fi comperajul, pentru că a fost prea anemic sau prea gras, sau prea… sau prea…” (Contemporanul, nr. 1008). LIT.

acarul Păun expr. persoană învinuită pe nedrept de comiterea unei infracțiuni pentru acoperirea adevăraților vinovați.