2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

acățăráre sf vz cățărare

ACĂȚĂRÁ vb. I v. cățăra.

CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța.

ACĂȚĂRÁ vb. I v. cățăra.

CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța.

ACĂȚĂRÁ vb. I v. cățăra.

CĂȚARÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se urca apucîndu-se cu mîinile și cu picioarele sau (fiind vorba despre păsări sau despre animale) cu ghearele; a se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. A doua zi ne cățăram pe gard. STANCU, D. 107. Le așeză [cratițele] cu grijă la rădăcina copacului în care se cățărase mîța. SADOVEANU, P. M. 240. Șoimul rănit... începu să se cațere-n gheare. Pe zgrunțurosul granit. TOMA, C. V. 341. Cu un singur picior nu s-ar mai putea cățăra pe scara de sîrmă. SAHIA, N. 35. ◊ (Poetic) Cîndvace fusese Azuga?... Cincizeci-șaizeci de colibe durate din piatră și din bîrne, cîteva înșirate lîngă drumul îngust, celelalte cățărate pe stînci. PAS, L. II 156. Păduri care se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344. Cărări pietruite se cațără pe brîiele măgurelor, pe sub bolți de ramuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 153. ◊ Intranz. (Neobișnuit) Mîini după mîini; genunchi după genunchi, șase perechi cățărau pe stînci. BOGZA, C. O. 24. ♦ (Despre unele plante) A crește în sus prinzîndu-se (cu cîrceii) de ramuri, de ziduri etc. Iedera se cațără pînă la streașină casei. – Variantă: (regional) acățărá (CREANGĂ, P. 147) vb. I.

ACĂȚĂRÁ vb. I. v. cățăra.

CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. ♦ (Despre plante) A se prinde (cu cârceii) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Din acăța + bg. katerja se „mă cațăr”.

!cățărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cáțăr, 2 sg. te cáțări, 3 se cáțără; conj. prez. 3 să se cáțăre

cățărá vb., ind. prez. 1 sg. cáțăr, 2 sg. cáțări, 3 sg. și pl. cáțără; conj. prez. 3 sg. și pl. cáțăre

acățărá vi vz cățăra

cățărá vr [At: CANTEMIR, ap. ZANNE, P. I, 505 / V: a~, acățerá, ~țerá, ~rí / Pzi: cáțăr și (reg) achéțer / E: ctm acăța + bg кaтepжa ce] 1 (D. oameni) A se urca pe un loc înalt (și abrupt), apucându-se cu mâinile (de ramuri, de colțurile stâncilor etc) Cf aburca. 2 (Pex) A se urca. 3 (D. capră și alte animale) A se urca pe pante abrupte. 4 (D. plante) A crește în sus, prinzându-se de ramuri, de ziduri etc. (cu cârceii).

CĂȚĂRÁ vb. a se cocoța, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop. și fam.) a se zgăibăra, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.)

cățărá (cáțăr, cățărát), vb.1. A se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt. – 2. A (se) cocoța. – Var. acățăra. Origine necunoscută. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41 și DAR consideră contaminare a lui acăța cu bg. katerjă se „a se cățăra”. Capidan, Dacor., VII, 129, sugerează alb. katsaroj; cf. și bg. kacvam „a se cocoța”, katerica „veveriță”, și ngr. ϰαντζαρώνω „a se cățăra”. Este posibil ca asemănarea să se datoreze unei intenții expresive comune. Var. prezintă o contaminare evidentă cu acăța.Der. (a)cățător, adj. (care se cațără); cățărătoare, s. f. (ciocănitoare, Picus major).

A SE CĂȚĂRÁ mă cáțăr intranz. 1) (despre ființe) A se sui cu greu, prinzându-se. 2) (despre plante) A se ridica, agățându-se (de ziduri, de ramuri etc.); a se urca; a se sui. /v. a se agăța

cățărá s.f. (reg.) veveriță, cațobâră, coțoligă.

acățărà v. a se sui pe ceva agățându-se cu mâinile: acățârându-se din colț în colț ISP.

cățărà v. 1. a se urca acățându-se cu mâinile, a se sui grăpiș; 2. se zice de plante care se ridică acățându-se și înfășurându-se: pe plantele învecinate, ca iedera. [Dintr’un primitiv caț (cf. acățà)].

cáțăr (mă), a cățărá v. refl. (d. cață. V. acăț). Mă suĭ apucîndu-mă cu mînile [!] saŭ cu picĭoarele (ca maĭmuțele, veverițele) saŭ răsucindu-mă orĭ prinzîndu-mă cu cîrceiĭ (ca unele plante: edera, vița, fasolea). – Și mă acáțăr (vest).

Intrare: acățărare
acățărare
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acățărare acățărarea
plural acățărări acățărările
genitiv-dativ singular acățărări acățărării
plural acățărări acățărărilor
vocativ singular
plural
Intrare: cățăra
verb (V19.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cățăra cățărare cățărat cățărând singular plural
cațără cățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cațăr (să) cațăr cățăram cățărai cățărasem
a II-a (tu) cațări (să) cațări cățărai cățărași cățăraseși
a III-a (el, ea) cațără (să) cațăre cățăra cățără cățărase
plural I (noi) cățărăm (să) cățărăm cățăram cățărarăm cățăraserăm, cățărasem*
a II-a (voi) cățărați (să) cățărați cățărați cățărarăți cățăraserăți, cățăraseți*
a III-a (ei, ele) cațără (să) cațăre cățărau cățăra cățăraseră
verb (V19.1) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) acățăra acățărare acățărat acățărând singular plural
acațără acățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) acațăr (să) acațăr acățăram acățărai acățărasem
a II-a (tu) acațări (să) acațări acățărai acățărași acățăraseși
a III-a (el, ea) acațără (să) acațăre acățăra acățără acățărase
plural I (noi) acățărăm (să) acățărăm acățăram acățărarăm acățăraserăm, acățărasem*
a II-a (voi) acățărați (să) acățărați acățărați acățărarăți acățăraserăți, acățăraseți*
a III-a (ei, ele) acațără (să) acațăre acățărau acățăra acățăraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)