2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

abilitate s/ [At: CADE / E: fr habileté, lat habilitas] Îndemânare.

ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis.

ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habileté, lat. habilitas, -atis.

ABILITÁTE s. f. Îndemînare, destoinicie, dibăcie, pricepere, iscusință. A jucat [partida de șah] cu multă abilitate și a obținut victoria după 52 de mutări. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2586. ◊ (La pl., peiorativ) Tertipuri, șmecherii. Umblă cu abilități avocățești.

ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere. ♦ (La pl.) Șmecherii. – Fr. habilité (lat. lit. habilitas, -atis).

abilitáte s.f. 1 (Capacitatea de a acționa cu) agerime, pricepere, iscusință, îndemânare, dibăcie. Lucrează cu multă abilitate. ♦ (peior.; la pl.) Șmecherii. Folosește tot felul de abilități avocățești. 2 (psih.) Termen care desemnează substratul constituțional sau dobândit al unor însușiri psihice de mare randament de care dispune cineva. • pl. -ăți. /<fr. habileté, lat. habilĭtas, -atis.

abilitáte s. f., g.-d. art. abilitắții; (deprinderi) pl. abilitắți

abilitáte s. f., g.-d. art. abilității; (șmecherii) pl. abilități

ABILITÁTE s. v. îndemânare.

ABILITÁTE s. v. delegație, împuternicire, mandat, procură.

Abilitate ≠ inabilitate, stângăcie

ABILITÁTE s.f. Calitatea de a fi abil; îndemânare, iscusință; pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Șmecherii. [Cf. fr. habileté, lat. habilitas].

abilitáte s.f. 1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie. 2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva. 3. (pl.) șiretlicuri. (< fr. habilité, lat. habilitas)

abilitáte s.f. Îndemînare, iscusință.

ABILITÁTE ~ăți f. 1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință; dibăcie; îndemânare; măiestrie; pricepere. 2) mai ales la pl. Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate și finețe. [G.-D. abilității] /<fr. habilité, lat. habilitas, ~atis

abilitate f. dibăcie, îndemânare.

*abilitáte f. (lat. habilitas, -átis). Calitatea de a fi abil. Jur. Aptitudine legală: abilitate de a moșteni.

abilitát, -ă adj. Căruia i s-a conferit un grad, o împuternicire oficială. • pl. -ți, -te. /v. abilita.

abilitát adj. m., pl. abilitáți; f. sg. abilitátă, pl. abilitáte


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABILITÁTE s. destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșúg, meșteșugíre, (înv. și reg.) meșteríe, (reg.) apucătúră, pricepuțíe, (înv.) iscusire, marafét, práctică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...)

Intrare: abilitate
abilitate substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abilitate abilitatea
plural abilități abilitățile
genitiv-dativ singular abilități abilității
plural abilități abilităților
vocativ singular
plural
Intrare: abilitat
abilitat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abilitat abilitatul abilita abilitata
plural abilitați abilitații abilitate abilitatele
genitiv-dativ singular abilitat abilitatului abilitate abilitatei
plural abilitați abilitaților abilitate abilitatelor
vocativ singular
plural

abilitate

etimologie:

abilitat

  • 1. Căruia i s-a conferit un grad, o împuternicire oficială.
    surse: DEXI

etimologie: