2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abilitate sf [At: CADE / E: fr habileté, lat habilitas] Îndemânare.

ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis.

ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habileté, lat. habilitas, -atis.

ABILITÁTE s. f. Îndemînare, destoinicie, dibăcie, pricepere, iscusință. A jucat [partida de șah] cu multă abilitate și a obținut victoria după 52 de mutări. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2586. ◊ (La pl., peiorativ) Tertipuri, șmecherii. Umblă cu abilități avocățești.

ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere. ♦ (La pl.) Șmecherii. – Fr. habilité (lat. lit. habilitas, -atis).

abilitáte s.f. 1 (Capacitatea de a acționa cu) agerime, pricepere, iscusință, îndemânare, dibăcie. Lucrează cu multă abilitate. ♦ (peior.; la pl.) Șmecherii. Folosește tot felul de abilități avocățești. 2 (psih.) Termen care desemnează substratul constituțional sau dobândit al unor însușiri psihice de mare randament de care dispune cineva. • pl. -ăți. /<fr. habileté, lat. habilĭtas, -atis.

ABILITÁTE s.f. Calitatea de a fi abil; îndemânare, iscusință; pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Șmecherii. [Cf. fr. habileté, lat. habilitas].

abilitáte s. f. 1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie. 2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva. 3. (pl.) șiretlicuri. (< fr. habilité, lat. habilitas)

abilitáte s.f. Îndemînare, iscusință.

ABILITÁTE ~ăți f. 1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință; dibăcie; îndemânare; măiestrie; pricepere. 2) mai ales la pl. Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate și finețe. [G.-D. abilității] /<fr. habilité, lat. habilitas, ~atis

abilitate f. dibăcie, îndemânare.

*abilitáte f. (lat. habilitas, -átis). Calitatea de a fi abil. Jur. Aptitudine legală: abilitate de a moșteni.

abilitát, -ă adj. Căruia i s-a conferit un grad, o împuternicire oficială. • pl. -ți, -te. /v. abilita.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

abilitáte s. f., g.-d. art. abilitắții; (deprinderi) pl. abilitắți

abilitáte s. f., g.-d. art. abilității; (șmecherii) pl. abilități

abilitát adj. m., pl. abilitáți; f. sg. abilitátă, pl. abilitáte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ABILITÁTE s. v. delegație, împuternicire, mandat, procură.

ABILITÁTE s. v. îndemânare.

ABILITATE s. destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...)

Abilitate ≠ inabilitate, stângăcie

arată toate definițiile

Intrare: abilitate
abilitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abilitate
  • abilitatea
plural
  • abilități
  • abilitățile
genitiv-dativ singular
  • abilități
  • abilității
plural
  • abilități
  • abilităților
vocativ singular
plural
Intrare: abilitat
abilitat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abilitat
  • abilitatul
  • abilitatu‑
  • abilita
  • abilitata
plural
  • abilitați
  • abilitații
  • abilitate
  • abilitatele
genitiv-dativ singular
  • abilitat
  • abilitatului
  • abilitate
  • abilitatei
plural
  • abilitați
  • abilitaților
  • abilitate
  • abilitatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

abilitate

etimologie:

abilitat

  • 1. Căruia i s-a conferit un grad, o împuternicire oficială.
    surse: DEXI

etimologie: