ațintare sf [At: MARCOVICI, D. 218 / V: (reg) ațân~ / Pl: ~ări / E: aținta] 1-4 Ațintire (1-4). corectată

AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A³ + ținti.

ațânta vt vz aținta

ațântare sf vz ațintare

aținta vt [At: MARCOVICI, D. 3/20 / V: (reg) ațân~ / Pzi: ~tez și ațânt / E: a³ + țintă] (Reg) 1-4 A aținti (1-4).

aținti vt [At: DA / Pzi: ~tesc / E: a³ + ținti] 1 A îndrepta bătaia unei arme spre o țintă. 2 A-și fixa privirea spre ceva. 3 A-și îndrepta atenția spre ceva. 4 (Fig; rar) A tinde spre un scop.

AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A³ + ținti.

AȚINTÁ vb. I v. aținti.

AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la ochi, p. ext. la privire, la căutătură) A îndrepta ochii țintă spre cineva sau ceva, a concentra privirea asupra unei ființe sau a unui lucru, a pironi. Căutau cu ochii... ațintiți dușmănos spre cer. PAS, L. I 12. Visam o pescuire minunată, stînd cu ochii ațintiți asupra plutei. SADOVEANU, N. F. 53. Spînul repede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb. CREANGĂ, P. 233. Ochii mei ce-n veci la tine Ațintesc a lor lumine. ALECSANDRI, P. I 144. ◊ (Cu intervertirea complementelor) Omul nalt și slab îl ațintește [pe străin] cu singurul ochi pe care-l avea. SADOVEANU, D. P. 155. ◊ Refl. Ochii tutulor se ațintiră la măiastra și mărturisiră că așa frumusețe... nici c-au mai văzut. ISPIRESCU, L. 283. ◊ (Rar, despre alte organe, p. ext. despre om și manifestări ale lui) Și eu am văzut cîrdurile de dropii, cutrierînd cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază acele șesuri fără margine [ale Bărăganului]. ODOBESCU, S. III 14. Urechile erau ațintite spre astă cîntare nepovestită. POPESCU, I 129. Junele, a cărui atențiune era ațintită la cea mai mică mișcare... auzi și el acest zgomot. FILIMON, C. 44. 2. Tranz. (Cu privire la arme de foc) A îndrepta spre o țintă, a ochi. Ațintește pușca asupra fiarei. 3. Intranz. (învechit, impropriu) A aspira, a năzui. a tinde, a ținti. Libertatea-n fața lumii a aprins un mîndru soare, Ș-acum neamurile toate cătră dînsul ațintesc. ALECSANDRI, P.A. 81. – Variantă: (învechit) ațintá (ALEXANDRESCU, M. 26) vb. I.

AȚINTÁ vb. I. v. aținti.

AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. 1. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. 2. Tranz. A îndrepta o armă de foc spre o țintă; a ochi. 3. Intranz. (Înv.) A aspira, a năzui, a tinde către... [Var.: ațintá vb. I] – Din a³ + ținti.

A AȚINTÍ ~ésc tranz. 1) A privi insistent. ~ privirea. 2) înv. (arme) A îndrepta spre țintă; a ochi. /a + a ținti

ațintì v. a ținti la: 1. a îndrepta vederea spre un punct: ochii tăi ’n zare cu dor îi ațintești AL.; 2. a îndrepta arma la o țintă.

ațintésc v. tr. (d. țintă. V. țintesc). Îndrept, pironesc, fixez: șĭ-a ațintit ochiĭ spre el, asupra luĭ.

aținti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintesc, imperf. 3 sg. ațintea; conj. prez. 3 să ațintească

ațintí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 sg. și pl. aținteáscă

ațintesc, -team 1 imp., -tit prt.

AȚINTÍ vb. v. aspira, dori, jindui, năzui, ochi, pofti, pretinde, râvni, tinde, ținti, urmări, visa, viza.

AȚINTÍ vb. a fixa, a pironi, a ținti, a țintui, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stâlpi, (rar fig.) a scufunda. (Îl ~ cu privirea; își ~ ochii.)

AȚINTI vb. a fixa, a pironi, a ținti, a țintui, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stîlpi, (rar fig.) a scufunda. (Îl ~ cu privirea; își ~ ochii.)

aținti vb. v. ASPIRA. DORI. JINDUI. NĂZUI. OCHI. POFTI. PRETINDE. RÎVNI. TINDE. ȚINTI. URMĂRI. VISA. VIZA.

ațântá, vb. tranz. – A fixa, a țintui. – Var. a lui aținti (< a- + țintă).