ZADAR s. n. (Înv.) Inutilitate, zădărnicie. ◊ Loc. adv. În zadar = degeaba, fără folos, zadarnic, în deșert, în van. [Var.: zădar s. n.] – Din sl. za darŭ.

zadar¹ sn [At: ARVINTE, TERM. / Pl: ~e, ~uri / E: ucr dal задар] (Reg) 1 Ultima tablă a plutei. 2 (Îs) ~ul întâi (sau doi) A patra (sau a cincea) tablă dintr-o plută.

zadar², ~ă [At: NEAGOE, Înv. 162/25 / V: zăd~, (înv) zed~ sn / Pl: ~uri sn, ~i, ~e a / E: slv за даръ] 1-2 sn (Îvr) Zădărnicie (1-2). 3 sn (Îlav) În ~ Zadarnic² (2). 4 a (Înv) Zadarnic² (1).

zadar² s.n. (reg.) Ultima tablă a plutei. • pl. -e, -uri. /<ucr. dial. задар; cf. ucr. зад, задий „îndărăt, în spate”.

zadar¹ s.n., adj. 1 s.n. Zădărnicie, inutilitate, deșertăciune. ◊ Loc.adv. În zadar = degeaba, fară folos, în deșert, în van. Deportații așteptară în zadar să li se dea ceva de mîncare (CĂL). △ Expr. A-și răci gura în zadar v. răci. 2 adj. (înv.) Care este zadarnic. • și zădar s.n. /<slav. за даръ.

ZADAR s. n. (Rar) Inutilitate, zădărnicie. ◊ Loc. adv. (Curent) În zadar = degeaba, fără folos, zadarnic, în deșert, în van. [Var.: zădar s. n.] – Din sl. za darŭ.

ZADAR s. n. (În loc. adv.) În (sau, regional, de-n) zadar = degeaba, în deșert, în van, în dam. A muncit din răsputeri și în zadar. REBREANU, R. I 168. Nepoată dragă! De-n zadar Te văd plîngînd. COȘBUC, P. I 150. Și, sărmana, s-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume. CREANGĂ, P. 98. Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar Ș-a lui veșnică lucire s-o strivească în zadar? EMINESCU, O. I 83. ♦ (Rar ca substantiv de sine stătător) Inutilitate, deșertăciune, zădărnicie. Decît s-alungi zadarul, de-ai vrea a m-asculta, Ai soarbe picătura și lumea-ar fi a ta. ALECSANDRI, P. III 388. – Variantă: zădar (CREANGĂ, P. 284, EMINESCU, O. IV 89, ȘEZ. II 44) s. n.

ZADAR s. n. Inutilitate, zădărnicie. ◊ Loc. adv. În zadar = degeaba, în deșert, în van. [Var.: zădar s. n.] – Slav (v. sl. za darŭ).

ZADAR n. rar Lucru inutil; inutilitate. ◊ În ~ fără rost; degeaba; zadarnic. /<sl. za daru

zadar (în) adv. fără folos: toate sunt în zadar. [Slav. ZA DARŬ, în dar]. ║ a. fig. deșert: cercarea le-i zadară AL. ║ n. golul: s’alungi zadarul AL.

zadár (în) loc. adv. (vsl. za darŭ, în dar, dăruit, adică „perdut, fără folos”). Degeaba, de pomană, fără folos: a munci în zadar. – Și ză- (vest).

zădar¹ sn vz zadar¹

zedar sn vz zadar²

zădar s.n. v. zadar.

2) zădár, V. zadar.

zadar² (înv.) s. n.

zadar¹ (în ~) loc. adj., loc. adv. (muncă ~; a insista ~)

zadar (rar) s. n.

zadar s. n.

în zadar loc. adv.

în zadar loc. adv.

în zadar

în zadar.

(în) zadar.

ZADAR s. v. deșertăciune, inutilitate, zădărnicie.

zadar s. v. DEȘERTĂCIUNE. INUTILITATE. ZĂDĂRNICIE.

zadar adv. – În locuțiunea în zadar: în van, inutil. Sl. za darŭ „de dar” (Miklosich, Lexicon, 153; Cihac, II, 90), cf. dar. Pentru evoluția semantică, cf. pol. zadar „de dar” și „inutil”, rom. degeaba, sp. de balde și en balde, rus. daram „dăruit” și „inutil”. – Der. zadarnic (var. Mold. zădarnic), adj. (inutil, van); zădărnici, vb. (a face inutil, a face să nu se realizeze ceva); zădărnicie, s. f. (vanitate, inutilitate).

a-și răci gura degeaba / de pomană / de-a surda / în zadar expr. a vorbi fără folos, a insista zadarnic / fără rezultat.

Cooperativa Munca în Zadar expr. (iron.) activitate sterilă; activitate care nu aduce profit celui care o prestează.