VASCĂ, vasce, s. f. (Arhit.) Recipient în formă de cupă, folosit ca element decorativ (în parcuri, în piețe publice etc.). – Din it. vasca, fr. vasque.

VÂSC s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

vască² sf vz veșcă

vască¹ sf [At: LTR² / Pl: ~sce / E: it vasca, fr vasque] (Aht) Recipient în formă de cupă, folosit ca element decorativ (în parcuri, în piețe publice etc.).

vască³ sf vz vâsc

vașcă sf vz veșcă

vâcs sm vz vâsc

vâsc [At: CANTEMIR, I. I. II, 13 / V: (reg) ovăsc sm, vască, ~ă (Pl: vâști) sf, ~lu, vâcs sm / Pl: (rar) ~sci, vâști sm, (înv) ~uri, (îvr) ~ sn / E: ml viscum] 1 sm (Șîc ~-alb, ~-de păr, ~-de brad, ~-al-bradului) Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu tulpina foarte ramificată, având aspect de tufă, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, în interiorul cărora se formează câte o singură sămânță, înconjurată de o substanță cleioasă, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). 2 sm (Șîc ~-de-stejar(i), ~ul-stejarului, ~-galben) Plantă semiparazită care crește pe ramurile stejarilor, cu tulpina foarte ramificată, cu frunzele verzi, caduce și cu fructul în formă de bobițe galbene Si: mărgărit, mărgăritar (Loranthus europaeus). 3-4 sm (Îc) ~-de-apă (sau, reg, ~-de-baltă) Numele a două specii de plante erbacee acvatice, cu florile alburii, dispuse în verticile cu spice, care cresc în ape (adânci) stătătoare sau lin curgătoare Si: peniță, (reg) mălura-bălții (Myriophyllum spicatum și Myriophyllum verticillatum). 5 sm (Bot; Mar; îc) ~-de-munte Smirdar (Rhododendron kotschyi). 6 sn (Înv) Clei (de prins păsări) preparat din fructul de vâsc (1).

vâsca v vz vâșca¹

vâscă sf vz vâsc

vâscăi v vz vâșca¹

vâscări v vz vâșca¹

vâsclu sm vz vâsc

vâsgăi v vz vâșca¹

vâșca¹ vi [At: KLEIN, D. / V: (reg) vâsca, vâscări, vâsgăi, ~căi, ~câi, ~cări, ~șgăi, vișgăi, vușca / E: ns cf ucr вештатися] 1 (Reg; mai ales în construcții negative) A se mișca din loc. 2 (Reg; mai ales în construcții negative) A se foi¹ (7). 3 (Reg; mai ales în construcții negative) A se zbate să scape. 4 (Reg; spc; d. câini) A-și mișca mereu coada (când se gudură). 5 (Reg; fig) A forfoti (1). 6 (Trs; Mol; fig) A cârti (1). 7 (Trs; înv; fig) A căuta un pretext pentru a se eschiva de la ceva. 8 (Reg; fig) A face față într-o anumită activitate sau într-o situație Si: a se descurca.

vâșcăi v vz vâșca¹

vâșcări v vz vâșca¹

vâșcâi v vz vâșca¹

vâșgăi v vz vâșca¹

veașcă sf vz veșcă

vescă sf vz veșcă

veșcă sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 251 / V: vască, vaș~, veaș~, vescă / Pl: ~ști, ~ște / E: ucr dal веčко] 1 (Reg) Peretele circular de lemn sau de metal al sitei, al ciurului, al baniței etc. Si: (reg) veșcălie (1), văcălie (1). 2 (Mol; Buc; pex) Sită. 3 (Îe) (A fi) trecut (și) prin ciur și (prin) ~ sau cernut în ciur și în ~ (A fi) trecut prin ciur și prin dârmon. 4 (Mol; îe) (A nu fi) nici în ciur, nici în ~ A fi nehotărât. 5 (Pop) Cerc de lemn sau de fier așezat în jurul pietrelor morii sau, rar, ale râșniței, pentru a împiedica risipirea făinii Si: (reg) veșcălie (2). 6 (Reg) Cutie rotundă în care se află pietrele morii. 7 (Reg) Titirez (la moară). 8 (Trs; Mun) Cerc sau crintă de lemn ori de metal care se folosește ca tipar pentru caș. 9 (Trs) Coajă de copac (mai ales de tei) care se folosește la confecționarea unor obiecte (de uz gospodăresc). 10 (Reg; dep) Femeie slabă. 11 (Trs) Bor² (la pălărie). 12 (Reg; îs) ~ca capului Cutia craniană. 13 (Reg) Baniță din coajă de tei, de cireș etc. 14 (Buc; Ban) Butoi (1). 15 (Mun) Vas de tinichea în care se ține leșia folosită la prepararea săpunului.

vișgăi v vz vâșca¹

vușca v vz vâșca

vască s.f. 1 (arhit.) Recipient din ghips, din piatră, din metal etc., în formă de cupă, folosit ca element decorativ (în parcuri, în piețe publice etc.). 2 (arheol.) Parte a unui vas în formă de cupă. • pl. -ce. /<it. vasca, fr. vasque.

veșcă s.f. (reg.) 1 Peretele circular de lemn sau de metal al sitei, al ciurului, al baniței. ♦ Ext. Sită. ◊ Expr. Trecut (și) prin ciur și prin veșcă sau cernut în ciur și în veșcă = trecut prin ciur și prin dîrmon. 2 Cerc de lemn sau de fier așezat în jurul pietrelor morii pentru a împiedica risipirea făinii. 3 Cerc sau crintă de lemn ori de metal care se folosește ca tipar pentru caș. 4 Coajă desprinsă de la anumite specii de copaci (mai ales de tei), din care se confecționează diverse obiecte (de uz gospodăresc). • pl. vești, -ște. /<ucr. dial. веуко.

vîsc s.m., s.n. 1 (bot.) Arbust semiparazit, care crește pe tulpina și ramurile unor specii de arbori, cu tulpina ramificată, cu frunzele pieloase, persistente, verzui și cu fructele în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosit ca plantă medicinală cu acțiune hipotensivă centrală și cardiotoxică (Viscum album). În față erau țigănci care se instalaseră ocazional cu coșuri mari de vîsc și mimoze (CA. PETR.). ◊ Compus: vîsc-de-stejar = mărgăritar (Loranthus europaeus). 2 (înv.) Clei preparat din fructul de vîsc. Parcă dînsa știa că el se află pe aci, prin apropiere, și se zbate în culcușul ei ca pasărea prinsă în vîsc (SLAV.). • pl. (înv.) m. vîsci, vîști, n. -uri. /lat. viscum.

vîșca vb. I. intr. (reg.) 1 A se mișca din loc; a se urni, a se clinti; a se agita, a se foi. O nălucă neagră vîșca prin frunzare (SADOV.). 2 (despre cîini) A da din coadă. 3 fig. A cîrti, a murmura. Și boierii n-au încotro, măi, cît îs ei de boieri! Se supun lui conu Iordache, fără să vîșcăie (CE. PETR.). • prez.ind. vîșc. și vîșcăi vb. IV. /cf. ucr. вешмамися.

vîșcăi vb. IV. v. vîșca.

VÂSC, s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în formă de bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

VEȘCĂ, vești, s. f. Coaja anumitor copaci, din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al rîșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă. V. văcălie. Împungînd cu acul în ghergheful întins pe veșca de sită, alegea un trandafir. SADOVEANU, Z. C. 245. Steaua [colindătorilor] se face dintr-o veșcă sau văcălie de coajă de tei. PAMFILE, CR. 127. Împrejurul pietrelor se află un cerc făcut din coajă de copac, numit veșcă... și care împiedică risipirea făinei. DAMÉ, T. 153. Rîșnița are împrejur o veșcă, ca să nu se irosească făina. ȘEZ. VIII 91. ◊ Expr. A fi trecut și prin ciur și prin veșcă = a fi trecut prin multe, a avea experiență; a fi trecut și prin ciur și prin dîrmon, v. ciur.

VÎSC s. n. Plantă parazită de pe ramurile unor specii de arbori (mai ales brad, plop, salcie) cu frunzele totdeauna verzi, cu tulpina foarte ramificată, formînd o tufă, cu fructul în forma unei bobițe albe (din care se extrage un clei de prins păsărele) (Viscum album). De ce atîtea crengi uscate-n vîrf, Atîta vîsc și-atîtea frunze veștede? BENIUC, V. 29. De vezi în vîrful vrunui stejar verdele vîsc, cu ce drag il privești! SEVASTOS, N. 87. ◊ Compus: vîsc-de-stejar = mărgăritar (3).

VÎȘCA, vîșc, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. În tăcere, din vreme în vreme, găteje pîrîiau prin țîhlișuri și cîte o nălucă neagră vîșca prin frunzare. SADOVEANU, O. I 62. Acum nu mai putea vîșca nici la dreapta, nici la stînga. SLAVICI, V. P. 121. Iarna tot mi-i mai binișor, mai vîșc încoace, încolea. CONTEMPORANUL, V_I 505. ◊ A forfoti. Vai de mine, Ioane, doar e plin satul de ele [de femei], vîșcă satul ca un sac umplut cu viermi. V. ROM. februarie 1952, 170. 2. Fig. A crîcni, a cîrti, a murmura. Am angajați de ajuns, chiar și pe anul viitor; și i-am prins mai ieften decît ciocoiul, și cu mine nu vîșcă, trebuie să muncească. CONTEMPORANUL, V_II 14. – Variantă: vîșcăi (C. PETRESCU, O. P. II 128) vb. IV.

VÎȘCĂI vb. IV v. vîșca.

VASCĂ s.f. Recipient în formă de cupă, folosit ca element decorativ în special în parcuri. [< it. vasca, cf. fr. vasque].

VASCĂ s. f. recipient în formă de cupă, ca element decorativ în parcuri. (< it. vasca, fr. vasque)

VÂSC ~uri n. Plantă parazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele persistente și cu fruct în formă de bobițe albe, fiind folosită ca plantă medicinală. /<lat. viscum

VEȘCĂ ~ti f. 1) Coajă de ulm sau de tei folosită la confecționarea diferitelor obiecte (mai ales site, ciururi). 2) Obiect din astfel de coajă. /<sl. vĕțko

vâsc n. arbust totdeauna verde, plantă parazită pe ramurile multor arbori (meri, peri, stejari) din ale cărui bobițe albe se prepară cleiul de prins păsări (Viscum album): druizii atribuiau vâscului o virtute fecundatoare și-l culegeau în fiecare an cu mare solemnitate. [Lat. VISCUM].

veșcă f. 1. tipar în care se strânge cașul; 2. Mold. văcălie: a fi purtat și în ciur și în veșcă, a trece prin ciur și prin dârmon, a fi deprins cu toate necazurile. [Cf. ung. VÉSKA, baniță, cutie].

vécă, V. veșcă.

véșcă f., pl. ște, ștĭ și șcĭ, și (Trans. și) vécă și veacă, pl. vecĭ (vsl. vĭeko, pleoapă, capac; rus. vĭeko, coșuleț, pleoapă, dim. vĭečko, coșuleț, de unde și ung. véska, oboroc). Văcălie. Tiparu în care se pune cașu. A fi trecut și pin cĭur, și pin veșcă (și pin sită, și pin cĭur saŭ și pin cĭur, și pin dîrmon), a fi trecut pin toate relele, a avea experiența vițiilor.

vîsc și (Mold.) văsc m., pl. inuz. ștĭ ca plantă, și n., pl. urĭ, ca substanță (lat. viscum, „vîsc” și „cleĭ”; it. vesco, fr. guis, gui. V. veșted). O plantă parazită cu frunze groase care crește pe ramurile merilor, perilor, stejarilor, sălciilor și braduluĭ alb și rămîne perpetuŭ verde (viscum álbum, ĭar cel de pe stejar loránthus europáeus). Din bobițele luĭ oameniĭ necĭoplițĭ și răĭ fac cleĭ de prins păsărelele. Druiziĭ îl consideraŭ ca plantă sacră.

vîșc, a á v.intr. (var. din mișc). Nord. Mă mișc răpede și-mĭ schimb locu (vorbind de peștĭ cînd îĭ pîndeștĭ ca să-ĭ loveștĭ cu ostia). Mă mișc puțin (ca să scap): băĭetanu n’are’ncotro vîșca (Drum drept, 1916, 377).

vască s. f., g.-d. art. vascei; pl. vasce

vâsc s. m.

vâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. vâșc, 2 sg. vâști, 3 vâșcă; conj. prez. 1 sg. să vâșc, 3 să vâște

veșcă (reg.) s. f., g.-d. art. veștii; pl. vești

vască s. f., g.-d. art. vascei; pl. vasce

vâsc s. m.

vâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vâșcă; conj. prez. 3 să vâște

veșcă s. f., g.-d. art. veștii; pl. vești

vască s. f.

vâsc s. m.

vâșca vb., ind. prez. 1 sg. vâșc, 3 sg. și pl. vâșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. vâște

veșcă s. f., g. -d. art. veștii; pl. vești/vește

vîsc

vâsc, sg.

vîșca (-c, at), vb. – A se mișca, a face o mișcare. – Var. vîșcîi. Creație expresivă, cf. fîșcîi (Scriban se gîndește la o legătură cu mișca, care nu pare probabilă).

Vasc/a, -an, -ău v. Vasilie VI 2 b, d, e.

VISCUM L., VÎSC, fam. Loranthaceae. Gen originar dm Africa, Asia, Australia, Europa, 15 specii. Mai interesant este: Viscum album L., « Vîsc alb ». Specie care înflorește primăvara. Flori sesile, gălbui, dispuse terminal în inflorescență, cu cîteva glomerule, perigon cu 4 foliole, 3-6 stamine, stigmat sesil. Fructele, bace false, albe, sferice, cu o singură sămînță. Frunze întregi, glabre, sesile, pînă la 4 cm lungime, ovat-oblonge, pieloase, verzi-gălbui, persistente. Arbust pînă la 1 m înălțime, tulpină dicotomică, ramuri gălbui, formează tufe orizontale sau pendente, parazitează pe un număr mare de specii lemnoase.

VÂSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.

VÂȘCA vb. v. agita, clătina, clinti, colcăi, deplasa, foi, forfoti, frământa, furnica, mișca, mișui, mișuna, muta, roi, urni, viermui.

VEȘCĂ s. 1. văcălie, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. (TEHN.) (reg.) strat, (Transilv.) veacă. (~ de la pietrele morii.)

VEȘCĂ s. 1. văcălie, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. (TEHN.) (reg.) strat, (Transilv.) veacă. (~ de la pietrele morii.)

VÎSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.

vîșca vb. v. AGITA. CLĂTINA. CLINTI. COLCĂI. DEPLASA. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘCA. MIȘUI. MIȘUNA. MUTA. ROI. URNI. VIERMUI.

veșcă, vește, s.f. (reg.) 1. văcălie. 2. tipar în care se pune cașul.

véșcă, vești, s.f. (reg.) 1. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor: „Cu Steaua umblă băieții mai mărișori, de obicei trei, din care unul și-a făcut o stea dintr-o veșcă (o sită stricată) acoperită cu ornamente de hârtie colorată și staniol…” (Faiciuc, 2008: 374). 2. Cercul de lemn ondulat (coajă de copac), din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor, care nu permit să iasă făina afară: „Îi colbu care se strânje la veșca morii” (Bilțiu, 2001: 340). 3. Lăcașul în care sunt așezate pietrele morii. – Din ucr. dial. večka (DEX, MDA).

vâsc, (văsc), s.m. – (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop, etc.), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): „Da’ eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc” (Țiplea, 1906: 425). ♦ (med. pop.) Efecte homeopatice. ♦ (mag.) Remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). ♦ (onom.) Vasc, Vascu, Vascul, Văsc, Vîsc, nume de familie (174 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. viscum „vâsc” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

veșcă, vești, s.f. – (reg.) 1. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor. 2. Cercul de lemn ondulat, din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor, care nu permit să iasă făina afară (ALR, 1956: 178): „Îi colbu care se strânje la veșca morii” (Bilțiu, 2001: 340). – Din ucr. dial. večka (DEX, MDA).

vâsc, (văsc), s.m. – (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop etc), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): „Da’ eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc” (Țiplea 1906: 425). Utilizată în medicina populară (i se atribuie însușiri homeopatice). Însușiri magice: remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). – Lat. viscum.

veșcă, vești, s.f. – 1. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor. 2. Cercul de lemn ondulat, din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor, care nu permit să iasă făina afară (ALR 1956: 178): „Îi colbu care se strânje la veșca morii” (Bilțiu 2001: 340). – Din ucr. veska (Felecan 1983).