MĂRGĂRITAR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

mărgăritar sn [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 461/16 / V: (înv) ~iu (Pl: -iure, ~iuri), (îrg) margar~, margaritariu, (reg) ~intar / Pl: ~e, (îrg, sm) ~i / E: mgr μαργαριτάρι] 1 (Csc) Perlă folosită ca podoabă. 2 (Pop; îe) Păcat de mărgăritar, că e la gât de măgar Se spune despre un lucru de valoare ajuns pe mâna unui om care nu știe să-l prețuiască sau nu-l merită. 3 (Pop; îe) A arunca ~ (înaintea) porcilor A da un lucru de valoare cuiva care nu știe să-l prețuiască. 4 (Îla) De ~ Încrustat, împodobit cu mărgăritare (1). 5 (Pfm; îe) (Ce-i lipsește chelului?) Tichie de ~ Se spune despre cei care au sau doresc să aibă lucruri de preț nefolositoare, deși sunt lipsiți de strictul necesar. 6 (Fig) Lucru de mare valoare, fără cusur. 7 (Teh) Pietriș mărunt folosit la prepararea asfaltului, la așternerea pe alei, în curți etc. 8 (Bot) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 9 (Bot) Vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus).

MĂRGĂRITAR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se întrebuințează ca podoabă de preț; perlă. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, încrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrimioară, cerceluș. 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene (Loranthus europaeus) – Din ngr. margaritári.

MĂRGĂRITAR, mărgăritare, s. n. 1. Boabă, mărgea rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare, cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor moluște (prin secretare de carbonat de calciu în jurul unor corpuri străine) și care este folosită ca podoabă de preț; perlă. Purta barișul alb cu două mărgăritare prinse de carnea urechii. ARGHEZI, P. T. 116. Stofe cu fir Și cu mărgăritar. ALECSANDRI, P. I 148. Un inel bizantin mare de aur, cu un rubin și mărgăritare. BOLLIAC, O. 268. Ce-i lipsește chelului (sau chelbosului)? Tichie (sau scufie) de mărgăritar v. tichie. ◊ Fig. Colecții vechi, reviste prăfuite, Vă răsfoiesc... Înduioșat, cu mîna tremurînd, Adun mărgăritare risipite. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 56. Veselul Alecsandri... înșirînd mărgăritare pe a stelei blondă rază. EMINESCU, O. I 32. ♦ Ceea ce seamănă sau se poate compara ca formă, culoare sau strălucire cu un mărgăritar (1). Cad din cer mărgăritare pe orașul adormit. TOPÎRCEANU, B. 69. Din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase. EMINESCU, N. 3. 2. Pietriș mărunt (folosit în diverse lucrări de construcție sau pentru așternut în curți, pe alei etc.). (Fig.) în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar. ALECSANDRI, P. A. 114. 3. Vîsc care crește pe stejari, avînd fructele în forma unor bobițe ovale, galbene și frunzele căzătoare (Loranthus europaeus); mărgărit (2), vîsc de stejar. 4. Lăcrimioară. – Pl. și: mărgăritaruri (GORJAN, H.II 49), (m.) mărgăritari (MACEDONSKI, O. I 213, COȘBUC, P. I 68).

MĂRGĂRITAR² mărgăritari m. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoței și cu miros foarte plăcut; mărgărit; lăcrimioară. /<ngr. margaritári

margaritar sn vz mărgăritar

margaritariu sn vz mărgăritar

!mărgăritar¹ (floare) (înv., reg.) s. m., pl. mărgăritari

!mărgăritar (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgăritari/n. mărgăritare

mărgăritar (bot.) s. m.

MĂRGĂRITAR s. 1. v. perlă. 2. v. lăcrimioară. 3. v. vâsc.

MĂRGĂRITAR s. 1. perlă, (înv. și pop.) mărgărit. 2. (BOT.; Convallaria majalis) lăcrimioară, mărgăritărel, (pop.) mărgărit, (reg.) clopoțel, suflețel. 3. (BOT.; Loranthus europaeus) vîsc, (reg.) mărgărit.

CONVALLARIA L., LĂCRĂMIOARĂ, MĂRGĂRITAR, fam. Liliaceae. Gen cu o singură specie: Convallaria majalis, L., crește spontan în pădurile foioase din Europa. Plante vivace, erbacee, cu rizom tranșanți (10-24 cm lungime), din care pornesc 2 frunze de un verde ca iarba, lanceolat-eliptice, la baza unui peduncul subțire, cca 25 cm înălțime, pe care sînt inserate cca 13 flori globuloase, albe sau roz (terminate în 6 dinți mici, curbați în afară), scurt-pedunculate, atîrnînde ca niște clopoței parfumate. La baza pedunculului fiecărei flori există o mică frunzuliță. Se întîlnesc în cultură soiuri cu flori învoalte, albe, cu flori roz, cu frunze panașate etc. (Pl. 24, fig. 139).

MARGARITÁR s. n. v. mărgăritar.

MARGARITÁRIU s. n. v. mărgăritar.