4 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TON2, tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

TON1, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

TON1, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

ton2 sn [At: AR (1829), 2481/32 / Pl: ~uri / E: fr ton cf lat tonus] 1 Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp. 2 (Muz) Sunet muzical. 3 (Muz) Interval între două sunete muzicale situate la distanță de o secundă mare. 4 (Muz; pex) Sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 5 (Îe) A da ~ul A indica notele de început ale unei compoziții muzicale. 6 (Fam; îae) A fi inițiatorul unei acțiuni, al unui anumit fel de a gândi, al unei mode etc. 7 (Imp) Sunet. 8 Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii Si: inflexiune, intonație, tonalitate (3). 9 (Înv; îlav) Cu ~ Cu glas tare. 10 (Fam; îe) ~ul face muzica Se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. 11 (Înv; îe) A-și da ~ A-și da aere. 12 (Lin) Înălțime cu care se pronunță o silabă. 13 (Lin; înv) Accent (1). 14 (Lin; îvr) Mod de pronunțare specific unui anumit grai sau unei anumite limbi. 15 Felul în care se prezintă, în general, o scriere literară. 16 Notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 17 Nuanță a unei culori Si: tonalitate (7). 18 (Pct) Grad de luminozitate a unei culori. 19 (Tip) Cerneală pentru tipar de fond. 20 (Fam; îe) A schimba ~ul A-și schimba atitudinea.

ton1 sm [At: CADE / Pl: ~i / E: fr thon] Pește de mare răpitor, înrudit cu pălămida, lung până la 4-5 m, cu greutatea de 500-600 kg Si: (îvr) pețudă (Thunnus thynnus).

ton3 sn [At: MOLNAR, D. / V: (reg) toa sf / Pl: ~uri, (reg) toane / E: ger Tonne] 1 (Mar; Trs) Butoi (mai mic) având diverse întrebuințări. 2 (Mar; Trs) Conținutul unui ton3 (1). 3 (Mar; Trs) Ploscă. 4 (Ban) Jgheab la moară.

TON2, tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval dintre două sunete (muzicale) situate la o distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

TON2, tonuri, s. n. I. 1. (Muz.) Sunet muzical; interval între două sunete (situate la distanță de o secundă mare) reprezentînd cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale unei game. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cîntări vocale orientîndu-se după diapazon; fig. a fi inițiatorul unei mode, al unui anumit fel de a fi, de a gîndi. La Neamț, tonul îl dă corpul didactic. IBRĂILEANU, A. 128. Așadar acest cerc literar... ar trebui să dea tonul întregii mișcări literare. GHEREA, ST. CR. II 98. 3. (Impropriu) Sunet. Niște acorduri nalte... tonuri zburdalnice și minunat de colorate. CONTEMPORANUL, IV 84. Pe tonurile duioase și întunecate ale trîmbiței metalice se juca o veselie săltăreață. ODOBESCU, S. III 96. II. 1. Felul în care se ridică și se coboară glasul în timpul vorbirii, potrivit cu starea de spirit a vorbitorului; mlădiere a vocii, inflexiune, intonație. Aceasta nu ascultase decît primele cuvinte și pricepuse tonul de imputare. DUMITRIU, N. 47. Mama... te-a întrebat: – «Așa de tîrziu?» dar fără ton de mustrare. PAS, Z. I 313. Apoi da – făcu glasul ascuțit de adineaori, cu un ton care putea fi și afirmativ și negativ. REBREANU, R. I 235. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța pe care o are felul în care se spune ceva. A ridica tonul v. ridica (II 5). A schimba tonul = a-și schimba felul de a vorbi, a-și schimba atitudinea. 2. Atmosfera care reiese din cuprinsul unei scrieri, notă dominantă a stilului sau a vorbirii. Toată poezia ieșeană a acelei epoci cîntă în ton minor. SADOVEANU, E. 6. Această glumă și viclenie, tonul ușor de batjocură dispar îndată ce simțimîntul puternic al dragostei cuprinde sufletul. GHEREA, ST. CR. III 281. În sfîrșit, să mai culegem dintre puținele versuri rămase de la acest părinte al limbii noastre o frumoasă canțonetă de ton elegiac. ODOBESCU, S. I 295. 3. Nuanță a culorilor. Tonurile sînt prea uscate, conturele prea închistate, imaginea rămîne statică. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 11/2. Șesurile întinse, în lumina lunii, îmbrăcau tonuri viorii strălucite. SADOVEANU, O. I 400. Razele de soare să se topească în tonuri de aur, pe fundul vioriu și depărtat al munților. HOGAȘ, M. N. 13. 4. (Învechit, în expr.) A-și da ton = a-și da aere. Am văzut... lipscani și bogasieri... dîndu-și ton de mari capitaliști. FILIMON, C. 37. 5. (Învechit) Accent. Se știe că la cele mai multe vorbe turcii tonul îl au la sfîrșit. PANN, P. V. II 164.

TON1, toni, s. m. Pește marin (rar în Marea Neagră) asemănător cu pălămida, dar mult mai mare (ajungînd pînă la cinci metri) (Thunnus thynnus).

TON s.n. 1. Gradul de înălțime al unui sunet. ♦ Intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, egal cu două semitonuri. ♦ A da tonul = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, folosind diapazonul; b) a iniția ceva. 2. Mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. Fel de a spune, de a-și exprima gândurile. ♦ Felul în care se prezintă, în general, o scriere (literară). ♦ Fel de a fi, de a se purta în general. 4. Nuanță a culorilor (într-un tablou). ♦ Culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. [Pl. -uri. / cf. fr. ton, it. tono, lat. tonus].

TON s.m. Pește de mare, care se aseamănă cu pălămida. [< fr. thon, it. tonno, cf. gr. thunnon].

TON1 s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus)

TON2 s. m. pește osos mare, comestibil, din familia scombride, din mările calde și temperate. (< fr. thon)

TON1 ~i m. Pește marin răpitor, asemănător cu pălămida, de talie și greutate mare. /<fr. thon

TON2 ~uri n. 1) Sunet simplu produs de un corp care vibrează. 2) muz. Interval între două sunete consecutive ale gamei diatonice, egal cu două semitonuri. ◊ A da ~ul a) a indica tonalitatea unei compoziții muzicale, mai ales vocale; b) a fi inițiator al unei activități; c) a servi drept model. 3) Grad de modulare a vocii în timpul vorbirii (în funcție de starea sufletească a vorbitorului sau de fondul celor exprimate); intonație. ~ familiar.A ridica ~ul a vorbi tare și cu asprime. A schimba ~ul a vorbi în alt mod. 4) Grad de intensitate a unei culori. ~ deschis. ~ închis. 5) Culoare dominantă a unui tablou. /<fr. ton, lat. tonus

ton n. 1. Muz. grad de înălțare sau de scăpătare a sunetului; 2. fig. mod de a vorbi, expiesiunea vocii: ton imperios; 3. mod de a-și exprima cugetarea: ton nobil; a da tonul, a exercita o influență, o direcțiune asupra obiceiurilor, manierelor, modei; 4. interval între două, note consecutive ale gamei; 5. mod în care e compus o bucată de muzică: ton major; 6. în pictură, lustru mai mult sau mai puțin viu al nuanțelor; 7. coloare ce domină într’un tablou.

*ton n., pl. urĭ (vgr. tónos, tensiune, ton, forță tonică, accent, d. teino, întind). Înălțimea vociĭ orĭ sunetuluĭ: ton grav, ascuțit. Fig. Felu vociĭ, aeru cu care vorbeștĭ: ton umilit, mîndru. Caracteru stiluluĭ: ton nobil. Modu de a se exprima, de a se prezenta: tonu curțiĭ. Muz. Intervalu dintre doŭă note care se succed diatonic pe gamă (V. perdea). Gama în care e conpusă o melodie: tonu luĭ fa se arată pintr’un bemol la cheĭe. O mică pĭesă accesorie care modifică tonalitatea unor instrumente muzicale cu aer (cu suflare). A da tonu, a regula moda saŭ obiceĭurile, a sili lumea să te imiteze. A schimba tonu, a-țĭ schimba vorba, atitudinea, procedura. Bunu ton (fr. le bon ton), buna educațiune, vorbă și maniere distinse: un tînăr de bun ton. Pict. Gradu de forță (de strălucire) al colorilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ton2 (sunet, tonalitate, intonație, atmosferă, nuanță) s. n., pl. tónuri

ton (sunet, tonalitate, intonație, atmosferă, nuanță) s. n., pl. tónuri

arată toate definițiile

Intrare: Tonu
nume propriu (I3)
  • Tonu
Intrare: ton (abstract)
ton1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ton
  • tonul
  • tonu‑
plural
  • tonuri
  • tonurile
genitiv-dativ singular
  • ton
  • tonului
plural
  • tonuri
  • tonurilor
vocativ singular
plural
Intrare: ton (butoi)
ton1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ton
  • tonul
  • tonu‑
plural
  • tonuri
  • tonurile
genitiv-dativ singular
  • ton
  • tonului
plural
  • tonuri
  • tonurilor
vocativ singular
plural
ton3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ton
  • tonul
  • tonu‑
plural
  • toane
  • toanele
genitiv-dativ singular
  • ton
  • tonului
plural
  • toane
  • toanelor
vocativ singular
plural
Intrare: ton (iht.)
ton1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ton
  • tonul
  • tonu‑
plural
  • toni
  • tonii
genitiv-dativ singular
  • ton
  • tonului
plural
  • toni
  • tonilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ton (abstract)

  • 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. prin extensiune Sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. expresie A da tonul = a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.2. expresie A da tonul = a iniția, a începe ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: iniția începe attach_file 2 exemple
      exemple
      • La Neamț, tonul îl dă corpul didactic. IBRĂILEANU, A. 128.
        surse: DLRLC
      • Așadar acest cerc literar... ar trebui să dea tonul întregii mișcări literare. GHEREA, ST. CR. II 98.
        surse: DLRLC
    • 2.3. expresie A da tonul = a servi drept model.
      surse: NODEX
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Niște acorduri nalte... tonuri zburdalnice și minunat de colorate. CONTEMPORANUL, IV 84.
        surse: DLRLC
      • Pe tonurile duioase și întunecate ale trîmbiței metalice se juca o veselie săltăreață. ODOBESCU, S. III 96.
        surse: DLRLC
  • 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 3.1. Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; fel de a spune ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: inflexiune intonație attach_file 3 exemple
      exemple
      • Aceasta nu ascultase decît primele cuvinte și pricepuse tonul de imputare. DUMITRIU, N. 47.
        surse: DLRLC
      • Mama... te-a întrebat: – «Așa de tîrziu?» dar fără ton de mustrare. PAS, Z. I 313.
        surse: DLRLC
      • Apoi da – făcu glasul ascuțit de adineaori, cu un ton care putea fi și afirmativ și negativ. REBREANU, R. I 235.
        surse: DLRLC
      • 3.1.1. expresie Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • 3.1.2. expresie A ridica tonul.
        surse: DLRLC
      • 3.1.3. expresie A schimba tonul = a-și schimba atitudinea.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Se știe că la cele mai multe vorbe turcii tonul îl au la sfîrșit. PANN, P. V. II 164.
      surse: DLRLC
  • 5. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Toată poezia ieșeană a acelei epoci cîntă în ton minor. SADOVEANU, E. 6.
      surse: DLRLC
    • Această glumă și viclenie, tonul ușor de batjocură dispar îndată ce simțimîntul puternic al dragostei cuprinde sufletul. GHEREA, ST. CR. III 281.
      surse: DLRLC
    • În sfîrșit, să mai culegem dintre puținele versuri rămase de la acest părinte al limbii noastre o frumoasă canțonetă de ton elegiac. ODOBESCU, S. I 295.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Felul în care se prezintă, în general, o scriere (literară).
      surse: DN
    • diferențiere Fel de a fi, de a se purta în general.
      surse: DN
  • 6. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Tonurile sînt prea uscate, conturele prea închistate, imaginea rămîne statică. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 11/2.
      surse: DLRLC
    • Șesurile întinse, în lumina lunii, îmbrăcau tonuri viorii strălucite. SADOVEANU, O. I 400.
      surse: DLRLC
    • Razele de soare să se topească în tonuri de aur, pe fundul vioriu și depărtat al munților. HOGAȘ, M. N. 13.
      surse: DLRLC
    • 6.1. Culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou.
      surse: DN
  • 7. învechit expresie A-și da ton = a-și da importanță, aere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Am văzut... lipscani și bogasieri... dîndu-și ton de mari capitaliști. FILIMON, C. 37.
      surse: DLRLC

etimologie:

ton (iht.)

  • 1. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: