ton n. 1. Muz. grad de înălțare sau de scăpătare a sunetului; 2. fig. mod de a vorbi, expiesiunea vocii: ton imperios; 3. mod de a-și exprima cugetarea: ton nobil; a da tonul, a exercita o influență, o direcțiune asupra obiceiurilor, manierelor, modei; 4. interval între două, note consecutive ale gamei; 5. mod în care e compus o bucată de muzică: ton major; 6. în pictură, lustru mai mult sau mai puțin viu al nuanțelor; 7. coloare ce domină într’un tablou.