3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiarizată, rezultată din amestecul unor populații turcice. – Din magh. székely.

secui2 vt [At: DENSUȘIANU, Ț. H. 282 / V: (reg) săc~ / Pzi: ~esc / E: sec + ui] 1 (Sil; c. i. arbori sau trunchiul lor) A tăia și a înlătura un inel din scoarță pentru a împiedica circulația sevei de la coroană la rădăcină și pentru a provoca astfel uscarea lentă, pe verticală, a arborelui Si: a inela, (reg) a certi, a ciungi, a plesura. 2 (Pgn; c. i. plante) A face să se usuce. 3 (Reg; c. i. oameni; îf săcui) A spinteca (3). 4 (Îvr) A prăda.

secui1 [At: CORESI, EV. 1 / V: (îvp) săc~ / Pl: ~ / E: mg székely] 1-2 sm, a (Bărbat) care face parte din populația rezultată din amestecul unor populații de limbă turcică atașate triburilor maghiare și așezată în estul Transilvaniei în sec. XII și XIII. 3 smp Populație formată din secui1 și secuience. 4 sma (Reg) Crivăț (2).

SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de limbă turcică asimilată de triburile maghiare pe care le-a însoțit în migrațiunea lor spre Europa și care s-a așezat alături de populația românească în partea de sud-est a Transilvaniei. – Din magh. székely.

SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiară, locuind în partea de răsărit a Transilvaniei (Regiunea Autonomă Maghiară). (Cu pronunțare regională) Deosebit de aceasta ei erau foarte puțini și săcuii mai mult de opt sute. BĂLCESCU, O. II 255.

secúĭ, -ĭe s. (ung. Székeiv, d. szék, scaun, sediŭ, rezidentă. Teritoriu lor era împărțit odinioară în 5 ținuturĭ, ĭar azĭ în 2 județe). Ungur din răsăritu Ardealuluĭ, pe lîngă Trotuș (Secuiĭ aŭ fost așezațĭ aicĭ de Vladislav cel Sfînt [1080] ca grănicerĭ p. paza Ardealuluĭ)

săcui1[1] sm vz secui1 corectată

  1. În original, incorect accentuat: săcui LauraGellner

Săcui pl. sau Székely, neam de Unguri cari locuesc în părțile răsăritene ale Ardealului, pe lângă Trotoș, Siret și Prut. Regele Ladislau cel Sfânt îi așeză pe la 1080 ca grăniceri pentru paza Transilvaniei. [Ung. SZEK, ținut, țara Săcuilor fiind od. împărțită în cinci ținuturi, azi în două județe]. V. Pretoriul Săcuilor și Târgul Săcuilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SECUÍ vb. (SILV.) a inela, (reg.) a certi, a ciungi, a plesura. (A ~ arborii.)

SECUI vb. (SILV.) a inela, (reg.) a certi, a ciungi, a plesura. (A ~ arborii.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

secúi (-i), s. m. – Locuitor din SE Trans., de limbă maghiară și de origine necunoscută. – Var. săcui. Mag. székely.Der. secuiesc, adj. (de secui); secuime, s. f. (comunitate de secui).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SECÚI (cf. magh. székely, germ. Szekler) s. m. Persoană aparținând unei populații rezultate, probabil, din amestecul unor populații turcice, ulterior maghiarizată. Migrând dinspre E, s. s-au alăturat ungurilor în campania de cucerire a C. Panonice (895-896); participând și la cuceririle regilor arpadieni în răsărit, s. s-au așezat, alături de populația românească, în Bihor, apoi pe valea Târnavelor, iar la începutul sec. 13 în marginea estică a Transilvaniei.

SECUI etnic. 1. -u. 2. Secuia, Gl. (Met 48) și s.; Săcuia b. (Sur IV). 3. Săcuițul, St. (Dm); -escului munții. 4. Săcuian, ciașnic (Sur IV). 5. Din magh. szekély „secui”: Sechil, Sim. (16 A IV 140); Seachil pîrcălab (16 A II 166); – boier 1562 (G Neamț 4); Moise Secheli, general ungur, la 1600.

Intrare: Secui
Secui nume propriu
nume propriu (I3)
  • Secui
Intrare: secui (s.m.)
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secui
  • secuiul
  • secuiu‑
plural
  • secui
  • secuii
genitiv-dativ singular
  • secui
  • secuiului
plural
  • secui
  • secuilor
vocativ singular
  • secuiule
plural
  • secuilor
Intrare: secui (verb)
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • secui
  • secuire
  • secuit
  • secuitu‑
  • secuind
  • secuindu‑
singular plural
  • secuiește
  • secuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • secuiesc
(să)
  • secuiesc
  • secuiam
  • secuii
  • secuisem
a II-a (tu)
  • secuiești
(să)
  • secuiești
  • secuiai
  • secuiși
  • secuiseși
a III-a (el, ea)
  • secuiește
(să)
  • secuiască
  • secuia
  • secui
  • secuise
plural I (noi)
  • secuim
(să)
  • secuim
  • secuiam
  • secuirăm
  • secuiserăm
  • secuisem
a II-a (voi)
  • secuiți
(să)
  • secuiți
  • secuiați
  • secuirăți
  • secuiserăți
  • secuiseți
a III-a (ei, ele)
  • secuiesc
(să)
  • secuiască
  • secuiau
  • secui
  • secuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

secui (s.m.)

  • 1. Persoană care face parte dintr-o populație maghiarizată, rezultată din amestecul unor populații turcice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • cu pronunțare regională Deosebit de aceasta ei erau foarte puțini și săcuii mai mult de opt sute. BĂLCESCU, O. II 255.
      surse: DLRLC

etimologie: