2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma.

SFĂRÂMÁ, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma.

sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme

sfărâmá vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sg. și pl. sfărâmă, 1 pl. sfărâmăm; conj. prez. 3 sg. și pl. sfărâme

SFĂRÂMÁ vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ un obiect de pământ.) 2. a (se) fărâma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ pahaul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (A ~ nuci, alune.) 5. a fărâmița, a mărunți, (rar) a amănunți, (Ban. și Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 6. a mărunți, a pisa, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 7. v. zdrobi. 8. a (se) zdrobi, (înv. și reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stânci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 10. v. nimici. *11. (fig.) a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)

SFĂRÂMÁ vb. v. canoni, căzni, chinui, consuma, crăpa, despica, distruge, forța, frământa, munci, necăji, nimici, osteni, sforța, sili, sparge, spinteca, strădui, tăia, trudi, zbate, zbuciuma.

A SFĂRÂMÁ sfărâm tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se sfărâme. 2) A face să eșueze; a zădărnici. ◊ ~ lanțurile robiei a scăpa de robie, dobândind libertatea. /Din fărâma

A SE SFĂRÂMÁ mă sfărâm intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-și pierde integritatea, prefăcându-se în cioburi; a se sparge în bucăți. 2) fig. (despre persoane) A depune maximum de efort (pentru realizarea unei acțiuni); a se strădui din răsputeri. /Din fărâma

SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma.

SFĂRMÁ vb. I v. sfărâma.

SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma.

SFĂRMÁ vb. I v. sfărâma.

SFĂRÎMÁ, sfărî́m, vb. I. (Și în forma sfărma). 1. Tranz. A sparge (în bucăți mici); a zdrobi. Oamenii pun mîna pe ciocan, pe daltă și pe dinamită și încep să sfărîme stînca. BOGZA, Ț. 53. E de mirare, domnule, cum de nu i-a sfărmat capul. C. PETRESCU, C. V. 35. În cîteva clipe sfărîmară tot ce se găsea în odaie. REBREANU, R. II 204. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul peste car, de-l sfarmă, și peste boi, de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Poetic) Un izvor Sfărîmă bobi de aur și de mărgăritare. EFTIMIU, C. 118. ◊ Expr. A sfărîma lanțurile robiei = a recuceri libertatea. A-și sfărîma capul (sau mintea) = a se frămînta; a-și bate capul. Am destule necazuri ale mele... ca să-mi mai sfarm eu capul și să mă amestec unde n-am cădere. C. PETRESCU, R. DR. 159. De ce să-și sfarme capul cu atîta carte? REBREANU, I. 52. Oricît îmi sfărm capul... nu-i chip s-o scot la cale. RETEGANUL, P. III 37. ◊ Refl. Focul, în umbra odăii, pîlpîie, scade, se sfarmă într-o grămadă de jar. SADOVEANU, O. VII 334. Roata de dinainte se izbi de el în repegiune și se sfărmă pe loc. ALECSANDRI, O. P. 259. (Poetic) Lăsă să-i lunece de-a lungul obrajilor două lacrimi grele ce i se sfărîmară în stropi de-argint. MIRONESCU, S. A. 86. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să nalțe dreapta lui de fier, Să prindă fulgerul din cer? COȘBUC, P. I 146. Cine ești? Spune, că te sfărîm! ALECSANDRI, T. I 268. ◊ Refl. (Prin exagerare) Fiică-sa însă plîngea de se sfărma. SBIERA, P. 126. 3. Tranz. Fig. (Complementul este un abstract) A destrăma, a spulbera, a risipi, a împrăștia. Vuietul morii sfărma tăcerea zăvoaielor și se ridica deasupra freamătului apelor. SADOVEANU, O. I 68. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Necinstea în politică sfărîmă datoriile și drepturile unei națiuni întregi. DEMETRESCU, O. 207. ◊ Refl. Unitatea falsă, la care... supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme, ca să facă loc unei organizări progresive. BĂLCESCU, O. II 6. (Poetic) În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-mpletește albă dimineață. GOGA, P. 26. ♦ Refl. Fig. A se zbate, a se frămînta, a se chinui, a se strădui să... Dar de, boierule, nici ei n-au pămînt și de aceea se tot sfarmă să cîștige. REBREANU, R. I 191. De cînd așteptăm și ne sfărîmăm. GALKACTION, O. I 200. – Variante: sfărmá, sfarm și sfărm, sfărămá (NEGRUZZI, S. I 139) vb. I.

Sfármă-Piátră (-Pia-tră) s. propriu m.

sfărấmă (rar) s. f., g.-d. art. sfărấmei; pl. sfărấme

Sfármă-Piátră s. pr. m.

sfărâmă s. f., g.-d. art. sfărâmei; pl. sfărâme

SFĂRÂMĂ s. v. fărâmă, firimitură.

sfărămà v. 1. a sparge în fărâme: a sfărâma lanțurile; 2. a nimici: a sfărăma fermece. [V. fărămà].

arată toate definițiile

Intrare: sfărâmă
sfărâmă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărâ
  • sfărâma
plural
  • sfărâme
  • sfărâmele
genitiv-dativ singular
  • sfărâme
  • sfărâmei
plural
  • sfărâme
  • sfărâmelor
vocativ singular
plural
Intrare: sfărâma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfărâma
  • sfărâmare
  • sfărâmat
  • sfărâmând
singular plural
  • sfărâ
  • sfărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfărâm
(să)
  • sfărâm
  • sfărâmam
  • sfărâmai
  • sfărâmasem
a II-a (tu)
  • sfărâmi
(să)
  • sfărâmi
  • sfărâmai
  • sfărâmași
  • sfărâmaseși
a III-a (el, ea)
  • sfărâ
(să)
  • sfărâme
  • sfărâma
  • sfărâmă
  • sfărâmase
plural I (noi)
  • sfărâmăm
(să)
  • sfărâmăm
  • sfărâmam
  • sfărâmarăm
  • sfărâmaserăm
  • sfărâmasem
a II-a (voi)
  • sfărâmați
(să)
  • sfărâmați
  • sfărâmați
  • sfărâmarăți
  • sfărâmaserăți
  • sfărâmaseți
a III-a (ei, ele)
  • sfărâ
(să)
  • sfărâme
  • sfărâmau
  • sfărâma
  • sfărâmaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfărma
  • sfărmare
  • sfărmat
  • sfărmând
singular plural
  • sfarmă
  • sfărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfărm
(să)
  • sfărm
  • sfărmam
  • sfărmai
  • sfărmasem
a II-a (tu)
  • sfărmi
(să)
  • sfărmi
  • sfărmai
  • sfărmași
  • sfărmaseși
a III-a (el, ea)
  • sfarmă
(să)
  • sfarme
  • sfărme
  • sfărma
  • sfărmă
  • sfărmase
plural I (noi)
  • sfărmăm
(să)
  • sfărmăm
  • sfărmam
  • sfărmarăm
  • sfărmaserăm
  • sfărmasem
a II-a (voi)
  • sfărmați
(să)
  • sfărmați
  • sfărmați
  • sfărmarăți
  • sfărmaserăți
  • sfărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • sfarmă
(să)
  • sfarme
  • sfărme
  • sfărmau
  • sfărma
  • sfărmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)