sfărâmătură sf [At: BIBLIA (1688), 86²/43 / V: (îrg) ~mit~, ~răm~, ~rm~, ~rmit~, (înv) ~rămit~, (reg) ~rimit~, sferm~, sfârmit~, sfrămit~, sfrimit~, sfrâmit~ / Pl: ~ri / E: sfărâma + -(ă)tură] 1 Obiect prefăcut în bucăți în părți (foarte) mici Si: (rar) zdrobitură, (pop) sfărâmă (1), (îvr) sfărâmare (3), sfărâmuș (1), (reg) brac, fărâmătură, crâmpei. 2 Fragment dintr-o sfărâmătură (1) Si: (rar) zdrobitură, (pop) sfărâmă (1), sfărâmuș (2), (reg) brac, fărâmătură, crâmpei. 3-4 (Pop; prc) Firimitură (1-2). 5 (Prc; rar) Crâmpei² (5). 6 (Îvr; îf sfărmătură, sfărmitură) Fragment (dintr-un text, dintr-un document, dintr-o publicație etc.). 7 (Mat; înv) Fracție (8). 8 (Îvr; îf sfărămătură) Infirmitate. 9-10 (Rar) Dărâmătură (1, 3). 11 (Înv) Dezastru (1) (material).

SFĂRÂMĂTURĂ ~i f. Lucru spart în bucăți mici. 2) Fragment dintr-un astfel de lucru. [G.-D. sfărâmăturii] /a sfărâma + suf. ~tură

sfărămătură sf vz sfărâmătură

sfărămitură sf vz sfărâmătură

sfărâmitură sf vz sfărâmătură^[1] corectat(ă)

sfărimitură sf vz sfărâmătură

sfărmătură sf vz sfărâmătură

sfărmitură sf vz sfărâmătură

sfârmitură sf vz sfărâmătură

sfermătură sf vz sfărâmătură

sfrămitură sf vz sfărâmătură

sfrâmitură sf vz sfărâmătură

sfrimitură sf vz sfărâmătură

SFĂRĂMĂTURĂ s. f. v. sfărîmătură.

SFĂRÎMĂTURĂ, sfărîmături, s. f. (Și în forma sfărmătură) Obiect spart în bucăți mici; fragment dintr-un astfel de obiect. În curtea cea mare sînt tot felul de sfărîmături. CAMIL PETRESCU, O. I 205. S-ar putea culege încă numeroase versuri... Ele sînt ca niște sfărîmături din marea inimă a poetului patriot. DEMETRESCU, O. 163. ◊ Fig. Noaptea creștea umedă, iar din mahala veneau cînd și cînd sfărmături de cîntece și chiote. DUNĂREANU, CH. 39. – Variante: sfărmătură, sfărămătură (SADOVEANU, O. VI 56, NEGRUZZI, S. I 21) s. f.

SFĂRMĂTURĂ s. f. v. sfărîmătură.

sfărămătură f. lucru sfărămat.

fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr’o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.

sfărămătúră V. fărmătură.

sfărmătúră V. fărmătură.

sfărâmătură s. f., g.-d. art. sfărâmăturii; pl. sfărâmături

sfărâmătură s. f., g.-d. art. sfărâmăturii; pl. sfărâmături

sfărâmătură s. f., g.-d. art. sfărâmăturii; pl. sfărâmături

SFĂRÂMĂTURĂ s. v. fracție.

SFĂRÂMĂTURĂ s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărâmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din...)

sfărîmătură s. v. FRACȚIE.

SFĂRÎMĂTURĂ s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărîmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărîmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din...)