motoc², ~oacă a [At: POLIZU / Pl: ~oci, ~oace / E: cf motroc] (Reg) 1 Prost. 2 Neîndemânatic. 3 Greoi. 4 Slab. 5 Mic.

motoc¹ sm [At: LB / V: mătoc / Pl: ~oci / E: cf motan, mâtoc] (Reg) Motan (1).

MOTOC, motoci, s. m. (Regional) Cotoi. Șoarecii... n-au legat clopoței la grumazul motocului. ȚICHINDEAL, la CADE.

MOTOC s. m. (Mold.) Motan. Prinsă un motoc și-l legă de grumaz și-l trăgea a doua zi pre motoc pe uliți și-l băte, iară eghiptenii săriră și luară pre motoc din mîna omului lui Esop, că eghiptenii la ace vremi să închina mîților. E 1779, 19^v. Etimologie; cf. motan, mîtoc.

motoc m. Mold. V. motan.

motóc m. (rut. mótok, rus. motók, dim. d. mot, caĭer. V. cotoc). Est. Rar. Motan: și motocu nu-șĭ află locu (P. P.).

mătoc sm vz motoc

mocioc² sn vz moțoc

moțoc [At: GANE, N. II, 16 / V: mocioc, ~og / Pl: ~oace, ~uri / E: moț¹ + -oc] (Reg) 1 sn Coc. 2 av (D. păr) în formă de coc. 3 sn Moț¹ (1). 4 sn (îf mocioc) Măciulie (1). 5 sn Neastâmpăr. 6 sn Nărav. 7 sn (Îe) A căuta (cuiva) ~ (sau ~uri) A căuta cuiva motiv de ceartă. 8 sn (Îae) A încerca să învinuiască pe cineva.

moțog sn vz moțoc

MOȚOC, moțoace, s. n. (Regional) Păr adunat și legat în vîrful capului; coc. Primarele cu cojoc, Primărița cu moțoc Judecă ciocoii foc. MARIAN, S. 177. Îi prinde apoi cozile moțoc. SEVASTOS, N. 236.

MOȚOC, moțoace, s. n. (Reg.) Păr adunat și legat în vîrful capului; coc. – Din moț¹ + suf. -oc.

MOȚOC ~oace n. reg. Pieptănătură femeiască cu părul răsucit sau împletit și strâns la ceafă ori în creștet. /moț + suf. ~oc

moțoc n. moț mare: cu un moțoc d’asupra capului. ║ adv. vulvoiu: i-a făcut părul moțoc.

Moțoc (Vornicul) m. boier moldovean, jucă un rol însemnat în timpul certurilor dintre urmașii lui Petru Rareș, atotputernic sub Lăpușneanu (1552-1561), peri la 1564.

moțóc n., pl. oace (dim. d. moț). Moț care atîrnă. Motîlcă, mototol, ghem. Mold. Coc, concĭ. Munt. est. A-țĭ abate (saŭ a-țĭ veni) moțocu, a-țĭ veni gust de ceartă. V. bîzdîc.

motoc (reg.) s. m., pl. motoci

motoc (reg.) s. m., pl. motoci

motoc s. m., pl. motoci

moțoc s. n., pl. moțoace

moțoc, -țoace.

MOTOC s. v. cotoi, motan, pisoi.

motoc s. v. COTOI. MOTAN. PISOI.

MOȚOC s. v. coc, moț.

moțoc s. v. COC. MOȚ.

motoc², -oacă, motoci, -oace, adj. (reg.) prost, neghiob, greoi, slab, mic.

moțoc, moțoace, s.n. (reg.) 1. moț care atârnă. 2. coc, conci. 3. harțag, neastâmpăr. 4. măciulie.

Motoc, -a, -i, -ești v. Timotei II B 7.

MOTOC, ard. (Paș; Viciu 34), < subst. motoc (cotoi), la fig. „molîu”, + suf. -na, ca în Zlatna > Zlagna: Motogna, ard., act.

MOȚOC, Mircea D. (1916-2006, n. Dăești, jud. Vâlcea), agronom român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Lucrări privind relațiile dintre eroziune și factorii care o provoacă; cercetări privind metodele de conservare a solului („Contribuții la stabilirea epocii critice de eroziune pentru Câmpia Transilvaniei”, „Eroziunea solurilor și problemele privind combaterea ei”).

MOȚOC, Ion (?-1564), boier moldovean. Mare vornic. L-a ajutat pe Alexandru Lăpușneanul să obțină scaunul Moldovei în 1552, dar l-a trădat, în 1561, trecând de partea lui Despot-Vodă, pe care însă l-a părăsit în favoarea lui Ștefan Tomșa. În 1564, la revenirea lui Lăpușneanu, a fugit, în Polonia, unde a fost executat din ordinul turcilor.

Capul lui Moțoc vrem! – Costache Negruzzi, în nuvela Alexandru Lăpușneanu, zugrăvește emoționant momentul cînd norodul împilat s-a strîns la porta curții. Domnitorul, viclean, trimise un armaș să-i întrebe pe oameni ce voiesc. Aceștia, surprinși de asemenea întrebare, nu știau ce să răspundă; în sfîrșit, se auzi un glas: „Moțoc! Moțoc! El ne pradă. El sfătuiește pe Vodă. Să moară!” Și atunci toate glasurile se uniră și strigară: „Capul lui Moțoc vrem!” Domnitorul, spre a se salva pe sine, sacrifică netulburat viața lui Moțoc. De atunci numele vornicului lui Lăpușneanu desemnează o jertfă de ultim moment, mai mult sau mai puțin dreaptă și utilă. Cînd e vorba să fie sacrificată o persoană, care în nici un caz nu-i singura vinovată, se spune de obicei: „Vrem capul lui Moțoc!” Din același episod al nuvelei lui Negruzzi ne-a mai rămas o vorbă cunoscută: „Proști, dar mulți!”. Cînd Moțoc află condamnarea sa la moarte, cere îndurare domnitorului: „Nu-i asculta pe niște mujici. Pune să dea cu tunurile într-înșii! Să moară toți! Eu sînt boier mare, ei sînt niște proști.” - „Proști, dar mulți” – răspunse Lăpușneanu cu sînge rece. LIT.

MĂTOC s. m. v. motoc.