3 intrări

71 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LAR, lari, s. m. 1. Divinitate în mitologia romană, considerată a fi protector al casei și al familiei. 2. Fig. Cămin, casă (părintească). – Din lat. Lar, Laris.

lar1 sm [At: PLEȘOIANU, C. / Pl: ~i, (înv) ~es / E: lat lar, -is cf fr lares] 1 (Ant; mpl) Divinități protectoare ale casei și ale familiei, venerate de romani sub formă de statui. 2 (Fig) Casă părintească.

lar2 sm [At: LM / Pl: ~i / E: lat larus] (Rar) Pescăruș.

LAR s. m. maimuță arboricolă din sud-estul Asiei, cu mâini lungi, albe. (< germ. Lar)

lar m. numele zeului domestic, la Romani; pl. lari, fig. casa, locuința.

1) lar (ngr. și vgr. láros, lat. lărus). Un fel de pasăre care prinde pește zburînd pe deasupra apelor: un stol de larĭ albĭ (Vlah. Rom. Pit. Ins. Șerp. 63). V. gĭușcă. goeland.

2) *lar m. (lat. lar, láris, de la un cuv. etrusc care însemna „șef”). Numele zeilor protectorĭ aĭ vetreĭ domestice la Romanĭ. Pl. Fig. Casa părintească saŭ casa ta, domiciliu: a-țĭ revedea lariĭ tăĭ. V. penațĭ.

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: leroi, leroloi, lerui, lerului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: leroi, leroloi, lerui, lerului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].

LEROI interj. v. ler.

LEROLOI interj. v. ler.

LERUI interj. v. ler.

LERULUI interj. v. ler.

aler i vz lerui[1]

  1. Care face trimitere la ler. — gall

ler1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) dalerolei, dalerom, holeroiu,[1] lăr, lelui, lenoi, leo, ~erui, ~onda, ~oi, ~oilio, ~oimdai,[2] ~oloi, ~om, ~omi, ~on, ~ui, ~ului, ~umi, oilârând[3], oileranda, oler, oleranda, olerom,[4] valerum, voilerole, voilerom[5] [6]/ Pl: (2) ~uri / E: pbl ml (Ha)llelu(iah, Domine)] 1 i (Are; cu formă schimbată) Cuvânt care apare ca refren în colinde. 2 sn (Trs) Melodie după care se cântă o colindă. corectat(ă) visibility  de clarificat

  1. 3 variante neconsemnate ca intrări principale. — gall
  2. Variantă consemnată ca leroimidai. — gall
  3. Referința încrucișată recomandă pentru această variantă forma: oilarând LauraGellner
  4. Variantă consemnată ca oleram. — gall
  5. 3 variante neconsemnate ca intrări principale. — gall
  6. Unele variante, neaccentuate în original; am adăugat accentele așa cum apar acestea în trimiterile coresp. — LauraGellner

leroimidai[1] i, sn vz ler1

  1. În def. principală: leroimdai LauraGellner

lerui2[1] i, sn vz ler1

  1. În def. principală, accentuat: lerui LauraGellner

oilarând[1] i vz ler1 corectat(ă)

  1. În definiția principală, varianta de față este tipărită: oilârând; este greu de identificat care formă este corectă — LauraGellner

oiler[1] i vz ler1 corectat(ă)

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

LARI s. m. pl. Nume dat în mitologia romană unor divinități considerate a fi ocrotitoarele casei și ale familiei. – Din lat. Lar, Laris.

LARI s. m. pl. Nume dat în mitologia romană unor divinități considerate a fi ocrotitoarele casei și familiei. V. penați. A simbolizat el însuși cu prisos, în forma clasică pe care a dat-o acestui templu elin și latin, care trebuie să fie tendința culturală a țării noastre... și care anume îi sînt zeii lari. MACEDONSKI, O. IV 127.

LER interj. Grup de sunete care, repetat, servește ca refren în poeziile noastre populare, mai ales în colinde. Astă-seară-i seara mare, Florile dalbe, Ler, de măr. TEODORESCU, P. P. 17.

LER1 interj. Cuvînt care servește ca refren în colinde. [Var.: leroi, leroloi, lerui, lerului interj.] – Lat. [Ha]llelu[iah Domine].

LARI s.m.pl. (La romani) Zei protectori ai casei și ai familiei. [Sg. lar. / < lat. lares < cuv. etrusc].

LARI s. m. pl. (mit.) zei protectori ai casei și familiei la romani. (< lat. lares)

LER interj. (se folosește, ca refren, în colinde pentru a le da un anumit colorit eufonic) [Var. lerui] /Probabil din [Ha]llelu[iah] Doamne

ler, leru-i! int. refren în cântecele populare: Ler, Lerui Doamne! [Onomatopee].

leróĭ (cp. cu aleluĭa) interj. care se întrebuințează ca refren într’o colindă: Leroĭ, Doamne (saŭ Velerim și velér, Doamne!).

velerim și velér, doamne, V. leroĭ. Cp. cu vălărit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aleluia, interj. – Exclamație care figurează în cîntările bisericești. – Var. aliluia. Mgr. ἀλληλούια (din ebr. hallelū Jah), direct din gr. în cazul var., iar la cealaltă formă prin intermediul sl. aleluja.Der. ler, interj. proprie poeziei pop. cu caracter religios, cum sînt colindele (D. Dan, apud Bogrea, Analele Dobrogei, XV, 171); dacă această ipoteză este exactă (cf. var. ailerui, lerui, leroi) este cuv. contemporan cu cele care alcătuiesc fondul lat. al rom.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Lar, s.m. – (mit.) Erou mitologic prezent doar în colindele și descântecele din Maramureș și Transilvania de Nord; un păstor-domn, un bătrân înțelept, cu părul și barba căruntă, care se retrage în munți împreună cu turma lui. Tradiția ni-l înfățișează în două ipostaze: a) dornic să renunțe la turma de oi, însă oile îl imploră să nu le părăsească și îi promit belșug în primăvara care vine (ciclul „ciobanul sătul de oi”); b) amenințat de tâlhari cu moartea, el nu protestează și le cere doar să fie îngropat după datina păcurărească (ciclul „Miorița”): „Tâlharii la el vine / Și din gură-așe zâce: / – Dă-ne, Lar, tu oile, / Că tu de nu ni li-i da, / Pe tine te-om omorî. / El din grai așa grăi: / – Pământ pe mine nu puneți, / Numai dragă gluga me, / Fluieru’ după cure...” (Bilțiu, 1990: 9). Acest apelativ (Lar, Lariu, du-Lar) îl regăsim preponderent în textele folclorice din Chioar, Codru și Lăpuș, cu atributele de moș, bun, sânt (sfânt). În variantele creștinizate, este substituit cu Ionu-Sântionu, Sfântul Petre sau Dumnezeu („D-umblă-și sângur Dumnezău”). E atestat și apelativul lăureasă, cu sensul de femeie de viță aleasă, ceea ce îi întărește păcurarului Lar statutul de domn sau rege. ♦ (onom.) Laar, Lar, Lari, Lariu, Laru, nume de familie (242 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Posibil să fie dubletul lui ler. Mai puțin probabilă e apropierea de Lar, Lares (Larium, spiritele protectoare ale familiilor romane), ci mai degrabă de Lar, Lars, numele unor regi etruști.

ler1 interj. (pop.) 1. cuvânt-refren în colinde. 2. (înv., s.n.) gust, plac, dorință; și leroi, leroi interj.

ler (< alleluia*, aler-l.) 1. Cuvânt de compunere a refrenului* întâlnit în colinde, mai rar în cântece de nuntă (ex. lerunda, ler fetița), ca atare sau în cuvinte derivate, în forme simple sau compuse: l., doamne; lerului; hai l.; leroi; aleroi; lerolui; lerui l.; l. floare dalbă de măr; hai lerul daler, doamne leroi lerumi, doamne; hai lerundai leroi, doamne; hai leruida, lerumi, doamne; ieroi și reliu (Densușianu); leruia lerui; oleroi, doamne; voleronda lerului, doamne; oileronda lerolui, doamne (Pamfile); leroileo; lină milină (melină), leroi milină. 2. Melodia colindului (ex. „leru colindei” sau „o colindă poate avea mai multe leruri” – Densușianu). ♦ Cuv. derivat aleruit desemnează: a) un cântec ceremonial funebru, practicat în trecut într-o zonă limitată din Transilvania; b) un cântec ceremonial de nuntă din Bihor; c) acțiunea colindatului (ex. „se leruie” – Reteganul).

lăr, interj. – v. ler.

ler, (lar, lăr, leroi, lerui, lenui), interj. – Termen identificat în legende, basme și refrenele colindelor: „Lerui și-a mărului”; „Hai lin, hai lar și flori de măr”; „Oi, leroi, leroi”; „Hai, leru-i, Doamne”. – „Ler este un evident mitologem (= formă mitică elementară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, întrucât se exprimă singură), iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman” (Kernbach,1989: 297). Din numele împăratului Aurelian: „Un voinic… din țara Munteniască… ne spunea, precum (că) în Țara Românească, aproape de Dunăre, pe malul Oltului, să să fi văzând niște temelii ca de cetate, cărora țăranii de pe acolo lăcuitori, din batrânii lor apucând și din colindele anului, și astăzi au luat de pomenesc: Ler Aler Domnul…” (D. Cantemir, Hronicul, 1717). Din sg. lat. al numelui divinității domestice Lar, venerați ca divinități protectoare ale Romei (I. G. Sbiera). „Unii văd în Ler numele unui zeu tracic” (I. Popescu – Sireteanu,1983). „În anii ’90 ai veacului XIX, pentru patru informatori, Ler Domnul era omologat cu Dumnezeu («Mântuitorul»), de un alt informator însă Leroi este stimat și respectat, pentru că el a făcut toate cântecele și colindele referitoare la nașterea lui Cristos” (A. Fochi, 1976). Probabil din lat. (Ha)llelu(iah, Domine) (DLRM, DEX, MDA).

ler, (lar, lăr, leroi, lerui, lenui), interj. – Termen identificat în legende, basme și refrenele colindelor: „Lerui și-a mărului”; „Hai lin, hai lar și flori de măr”; „Oi, leroi, leroi”; „Hai, leru-i, Doamne”. – După V. Kernbach (1989), ler este un mitologem – element mitologic prim, forma mitică elementară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, întrucât se exprimă singură (356). „Ler este de fapt un evident mitologem, iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman” (297). D. Cantemir derivă termenul din numele împăratului Aurelianus: „Un voinic… din țara Munteniască… ne spunea, precum (că) în Țara Românească, aproape de Dunăre, pe malul Oltului, să să fi văzând niște temelii ca de cetate, cărora țăranii de pe acolo lăcuitori, din batrânii lor apucând și din colindele anului, și astăzi au luat de pomenesc: Ler Aler Domnul…” (D. Cantemir Hronicul: 1717). Rosetti (1920), reluând teza lui Dimitrie Dan, derivă sintagma „Hailerui Doamne” din halleluiah (Domine). După V. Kernbach (1989) etimologia este imposibilă, deoarece „colindele românești, în structura lor de bază, preced cu mult (fapt demonstrat de cercetători) răspândirea creștinismului în Dacia romană, iar intruziunile creștine în colinde sunt târzii (de origine ecleziastic-cărturărească, din etapa slavonă) și nu au suferit modificări fonetice.” Cu toate acestea, DEX reține doar această ipoteză: „Ler, cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic; probabil din lat. (Ha)llelu(iah, Domine).” I. G. Sbiera îl derivă din sg. lat. al numelui divinității domestice Lar (cf. Kernbach). Lari (Lares) – sg. Lar; lat. arhaic Lares; etrusc. lar, lars – căpetenie militară, doi zei din mitologia romană, preluați din mitologia etruscă; fiii nimfei Lara și ai zeului Mercurius. Venerați ca divinități protectoare ale Romei. În fiecare casă romană, un altar special din atrium, numit laralia, era împodobit cu imaginea Larilor casnici, cărora li se puneau ghirlande de flori la sărbătorile familiale, ca unor apărători ai vetrei. I. Popescu – Sireteanu (1983): „Unii văd în Ler numele unui zeu tracic”; „Ler, după opinia unui cercetător (A. Balota) este probabil un zeu autohton.” A. Fochi (1976): „În anii ’90 ai veacului XIX, pentru patru informatori Ler Domnul era omologat cu Dumnezeu («Mântuitorul»), de un alt informator însă Leroi este stimat și respectat, pentru că el a făcut toate cântecele și colindele referitoare la nașterea lui Cristos.”

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

lari s. m. pl. (La romani) Divinități protectoare ale familiei și casei. Întruchipau sufletele strămoșilor morți care vegheau asupra urmașilor. ◊ Larii răspântiilor (lares compitali) = zeități romane protectoare ale răspântiilor, în cinstea cărora se organizau sărbători la răscrucile drumurilor. – Din lat. lares.

LARI (< lat.) s. m. pl. (În mitologia romană) Divinități protectoare ale familiei și căminului, ca și penații, manii și geniile (II); întruchipau sufletele strămoșilor morți care vegheau asupra urmașilor. Potrivit mitului inițial, au existat doi zei lari, fii gemeni ai nimfei Lara și ai zeului Mercur.

Intrare: Lar
nume propriu (I3)
  • Lar
Intrare: lar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lar
  • larul
  • laru‑
plural
  • lari
  • larii
genitiv-dativ singular
  • lar
  • larului
plural
  • lari
  • larilor
vocativ singular
plural
Intrare: ler (interj.)
ler1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • ler
leroi interjecție
interjecție (I10)
  • leroi
oiler
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
velerum
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
velerim
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
leroloi interjecție
interjecție (I10)
  • leroloi
lerui1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • lerui
lerului interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • lerului
lerom interjecție
interjecție (I10)
  • lerom
leroilio interjecție
interjecție (I10)
  • leroilio
leromi interjecție
interjecție (I10)
  • leromi
leron interjecție
interjecție (I10)
  • leron
leronda interjecție
interjecție (I10)
  • leronda
lerumi interjecție
interjecție (I10)
  • lerumi
oileranda interjecție
interjecție (I10)
  • oileranda
interjecție (I10)
  • oler
oleranda interjecție
interjecție (I10)
  • oleranda
oleram interjecție
interjecție (I10)
  • oleram
interjecție (I10)
  • aler
interjecție (I10)
  • lăr
lelui interjecție
interjecție (I10)
  • lelui
lenoi interjecție
interjecție (I10)
  • lenoi
leo2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • leo
lererui interjecție
interjecție (I10)
  • lererui
leroimidai interjecție
interjecție (I10)
  • leroimidai
leroimdai interjecție
interjecție (I10)
  • leroimdai
oilarând interjecție
interjecție (I10)
  • oilarând
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lar, larisubstantiv masculin

  • 1. Divinitate în mitologia romană, considerată a fi protector al casei și al familiei. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote A simbolizat el însuși cu prisos, în forma clasică pe care a dat-o acestui templu elin și latin, care trebuie să fie tendința culturală a țării noastre... și care anume îi sînt zeii lari. MACEDONSKI, O. IV 127. DLRLC
  • 2. figurat Cămin, casă (părintească). DEX '09
etimologie:

lerinterjecție

  • 1. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Astă-seară-i seara mare, Florile dalbe, Ler, de măr. TEODORESCU, P. P. 17. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.