3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lar1 sm [At: PLEȘOIANU, C. / Pl: ~i, (înv) ~es / E: lat lar, -is cf fr lares] 1 (Ant; mpl) Divinități protectoare ale casei și ale familiei, venerate de romani sub formă de statui. 2 (Fig) Casă părintească.

lar2 sm [At: LM / Pl: ~i / E: lat larus] (Rar) Pescăruș.

LAR, lari, s. m. 1. Divinitate în mitologia romană, considerată a fi protector al casei și al familiei. 2. Fig. Cămin, casă (părintească). – Din lat. Lar, Laris.

LAR s. m. maimuță arboricolă din sud-estul Asiei, cu mâini lungi, albe. (< germ. Lar)

lar m. numele zeului domestic, la Romani; pl. lari, fig. casa, locuința.

2) *lar m. (lat. lar, láris, de la un cuv. etrusc care însemna „șef”). Numele zeilor protectorĭ aĭ vetreĭ domestice la Romanĭ. Pl. Fig. Casa părintească saŭ casa ta, domiciliu: a-țĭ revedea lariĭ tăĭ. V. penațĭ.

1) lar (ngr. și vgr. láros, lat. lărus). Un fel de pasăre care prinde pește zburînd pe deasupra apelor: un stol de larĭ albĭ (Vlah. Rom. Pit. Ins. Șerp. 63). V. gĭușcă. goeland.

LARI s. m. pl. Nume dat în mitologia romană unor divinități considerate a fi ocrotitoarele casei și ale familiei. – Din lat. Lar, Laris.

LARI s. m. pl. Nume dat în mitologia romană unor divinități considerate a fi ocrotitoarele casei și familiei. V. penați. A simbolizat el însuși cu prisos, în forma clasică pe care a dat-o acestid templu elin și latin, care trebuie să fie tendința culturală a țării noastre... și care anume îi sînt zeii lari. MACEDONSKI, O. IV 127.

LARI s.m.pl. (La romani) Zei protectori ai casei și ai familiei. [Sg. lar. / < lat. lares < cuv. etrusc].

LARI s. m. pl. (mit.) zei protectori ai casei și familiei la romani. (< lat. lares)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Lar, s.m. – (mit.) Erou mitologic prezent doar în colindele și descântecele din Maramureș și Transilvania de Nord; un păstor-domn, un bătrân înțelept, cu părul și barba căruntă, care se retrage în munți împreună cu turma lui. Tradiția ni-l înfățișează în două ipostaze: a) dornic să renunțe la turma de oi, însă oile îl imploră să nu le părăsească și îi promit belșug în primăvara care vine (ciclul „ciobanul sătul de oi”); b) amenințat de tâlhari cu moartea, el nu protestează și le cere doar să fie îngropat după datina păcurărească (ciclul „Miorița”): „Tâlharii la el viné / Și din gură-așe zâce: / – Dă-ne, Lar, tu oile, / Că tu de nu ni li-i da, / Pe tine te-om omorî. / El din grai așa grăi: / – Pământ pe mine nu puneți, / Numai dragă gluga me, / Fluieru’ după curé...” (Bilțiu, 1990: 9). Acest apelativ (Lar, Lariu, du-Lar) îl regăsim preponderent în textele folclorice din Chioar, Codru și Lăpuș, cu atributele de moș, bun, sânt (sfânt). În variantele creștinizate, este substituit cu Ionu-Sântionu, Sfântul Petre sau Dumnezeu („D-umblă-și sângur Dumnezău”). E atestat și apelativul lăureasă, cu sensul de femeie de viță aleasă, ceea ce îi întărește păcurarului Lar statutul de domn sau rege. ♦ (onom.) Laar, Lar, Lari, Lariu, Laru, nume de familie (242 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Posibil să fie dubletul lui ler. Mai puțin probabilă e apropierea de Lar, Lares (Larium, spiritele protectoare ale familiilor romane), ci mai degrabă de Lar, Lars, numele unor regi etruști.

lăr, interj. – v. ler.

lăr, interj. – v. ler.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Lar, -ca -e, -ie v. Ilarie 1.

arată toate definițiile

Intrare: lar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lar
  • larul
  • laru‑
plural
  • lari
  • larii
genitiv-dativ singular
  • lar
  • larului
plural
  • lari
  • larilor
vocativ singular
plural
Intrare: Lar
nume propriu (I3)
  • Lar
Intrare: lăr
lăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)