FAUR², fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Denumire dată insectelor din familia elateridelor, cu corpul lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie. – Lat. faber, -bri.

fauor sm vz faur²

faur¹ sm [At: SBIERA, F. S. 216 / Pl: ~i / E: drr făurar¹] (Pop) Februarie.

faur² sm [At: (a. 1580) CUV. D. BĂTR. I, 254 / V: (reg) ~uor / Pl: ~i / E: lat faber, -bri] 1 (Înv) Fierar (1). 2 (Îvp; îe) A cumpăra cărbuni de la ~ A cumpăra scump marfa (la mâna a doua). 3 (În basme; îs) ~ul pământului Fierar cu puteri supranaturale, care facea obiecte vrăjite. 4 Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie Si: (Trs) purecul-dracului (Elater segetum).

faurmaur sm [At: DL / P: fa-ur-ma-ur / S și: faur-maur / Pl: ~i / E: nct] (Pop) Meștergrindă.

fáur² s.m. 1 (înv.) Fierar (1). ◊ expr. A cumpăra cărbuni de la faur = a cumpăra scump marfă (la mîna a doua). A se învăța ca faurul cu scînteile v. învăța. 2 (în basme) Faurul pămîntului = fierar cu puteri supranaturale, care face obiecte vrăjite. 3 (entom.) Gîndac lungăreț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). • pl -i. / lat. fabrum.

FAUR², fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). – Lat. faber, -bri.

FAUR², fauri, s. m. (Regional și arhaizant) Fierar. Faurul să meșteșugească o criță moale. SADOVEANU, N. F. 77. Deci să poruncești domnia-ta faurilor să bată degrabă o sută douăzeci de potcoave. id. F. J. 426. Acest faur, fiind cel mai meșter de pe pămînt, era și năzdrăvan. ISPIRESCU, L. 220. ◊ (Poetic) Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. – Pronunțat: fa-ur.

FAUR¹ s. m. (Regional și poetic) Februarie, făurar². Cruntul muget e viscolul din faur. COȘBUC, P. II 185. – Pronunțat: fa-ur.

FAUR-MAUR s. n.^[1] Meșter-grindă.

FAUR¹ m. pop. A doua lună a anului; februarie. [Sil. fa-ur] /Din făurar

FAUR² ~i m. înv. v. FĂURAR². /<lat. faber, ~bri

faur m. 1. meșter fierar: timp, al lumii faur AL. 2. fig. plăsmuitor: faur de cârciocuri AL. [Lat. FABRUM]. ║ a. meșter: să prindeți o coțofană faură ISP.

Faur m. V. Făurar.

2) Fáur m. V. Februariŭ.

1) fáur m. (lat. faber, it. fabbro, pv. faure, fr. fèvre, vsp. fabro. V. fabrică. Cp. cu staul). Bibl. 1683. Ferar. – Azĭ rar făurár (după ferar).

*Februáriŭ m. (lat. februarius, d. februare, a curăța, a depura). A doŭa lună a anuluĭ, aceĭa care primește ziŭa intercalară a anilor bisextili. – Ob. Februarie și (după ngr. Fevruários) Fevruarie. Vechĭ Făurar și Feurar. Lit. și Fáur (după faur 1).

!faur¹ (februarie) (înv., pop.) s. m., g.-d. art. lui faur (luna ~)

faur² (fierar; gândac) s. m., pl. fauri

faurmaur (pop.) (desp. fa-ur-ma-ur) s. m.

faur¹ (februarie) (pop.) s. m., g.-d. lui faur

faur² (fierar, gândac) s. m., pl. fauri

faurmaur (pop.) (fa-ur-ma-ur) s. m.

faur (fierar) s. m., pl. fauri

faur (februarie) s. m.

faurmaur s. m. (sil. fa-ur-ma-ur)

FAUR s. v. (ENTOM.) elaterid.

FAUR s. v. februarie, fierar.

FAURMAUR s. v. meștergrindă.

faur s. v. FEBRUARIE. FIERAR.

FAUR s. (ENTOM.) elaterid.

FAURMAUR s. (TEHN.) meștergrindă, (reg.) meșter.

faur (fauri), s. m. – 1. Fierar. – 2. Varietate de gîndac (Elater segetum). – Mr. favru, favur, istr. fǫwru. Lat. fāber (Pușcariu 590; Candrea-Dens., 569; REW 3231; DAR); cf. it. fabbro, prov. faure, fr. fèvre, v. sp. fabro. – Der. făurar, s. m. (fierar); făurăreasă, s. f. (nevastă de fierar); făurărie, s. f. (fierărie); făurărit, s. n. (fierărie, meseria de fierar); făuri, vb. (a forja; a făuri, a crea, a inventa), care, după Pușcariu 592 și Candrea-Dens., 570, reprezintă lat. făbrῑre; făurie, s. f. (forjă); făuriște, s. f. (forjă); făuriță, s. f. (nevastă de fierar).

faur, fauri, s.m. – (înv.) Fierar, potcovar, lăcătuș. ♦ (top.) Vârful faurului, deal în Slătioara (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Faur, nume de familie (290 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. faber, fabrum „lucrător, meșter” (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

FAURÉ [foré], Gabriel (1845-1924), compozitor francez. Elev al lui Saint-Saëns. Creație hotărâtoare pentru evoluția muzicii franceze, de la C. Franck la Debussy și la muzica nouă. Pedagog (printre elevii săi: G. Enescu, M. Ravel). Opere („Penelopa”, „Prometeu”), muzică de scenă, vocal-simfonică („Requiem”), de cameră lucrări instrumentale și vocale.

FAURE [fɔ:r], Élie (1873-1937), istoric de artă și eseist francez. Lucrări de sinteză („Istoria artei”, „Spiritul formelor”).