corciu³ sn vz corcie

corciu² sn [At: MARIAN, ap. ȚIPLEA, P. P. / Pl: ~uri / E: ucr корчуху] (Reg) 1 Tufă. 2 Arbore mic, cu multe crengi.

corciu¹, coarce [At: NEGRUZZI, S. II, 16 / Pl: ~uri, ~rci / E: mg korcs] 1 a Corcit² (3). 2 a Degenerat. 3 a (D. vite) De soi rău. 4 sn Corcitură (1). 5 sm Câine de vânătoare nedefinit mai îndeaproape.

corciu a. și m. ibrid, bastard: fii corci și fără cuget NEGR. [Ung. KORCS].

corciu n. Buc. tufă: sub un corciu de rosmarin. [Rut. KORČ].

coarce a vz corciu

corci¹ sm [At: DEX² / Pl: ~ / E: mg korcs] (Reg) Corcitură.

CORCI¹, corci, s. m. (Regional) Corcitură. Cîinele meu se vede că-i corci de lup. CONTEMPORANUL, VII_II 2.

CORCI ~ m. v. CORCITURĂ. /<ung. korcs

2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș.

1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ.

corci² (corcitură) (reg.) s. m., pl. corci, art. corcii

corci¹ (corcitură) (reg.) s. m., pl. corci

corci (corcitură) s. m., pl. corci

CORCI s. v. bastard, corcitură, metis, tufă.

corci s. v. BASTARD. CORCITURĂ. METIS. TUFĂ.

corci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin).

corci (-oarce), adj. – 1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard).

corciu¹, corciuri, s.n. (reg.) animal născut prin încrucișarea a două specii; bastard, corcitură, hibrid.

corciu², corciuri, s.n. (reg.) arbore mic și crenguros; tufă, buhaci, ghijar, jip, muzuc, târș.

corci², corciuri, s.n. – (reg.) Tufă (Bud, 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 1925: 259). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos, Strâmtura). – Din ucr. korč (Scriban; Tiktin, cf. DER).

corci¹, s.m. – (reg.) Corcitură, bastard. – Din magh. korcs „încrucișat” (< lat. crux, crucis „cruce”) (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

corci¹, -uri, s.n. – Tufă (Bud 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 259). – Din ucr. korč (Titkin cf. DER).

CORCIU subst. 1. Corciu, olt. (16 B V 56); -l, T. (Isp IV²); Corcio (16 B IV 324). 2. Corce t. (Sur XV); -a (Ștef); omofon: orașul ar. Corcea. 3. Corcic (Dm); -ă b. (16 A III 31). 4. Corcel, munt. (RI I 223).