corciu¹, coarce [At: NEGRUZZI, S. II, 16 / Pl: ~uri, ~rci / E: mg korcs] 1 a Corcit² (3). 2 a Degenerat. 3 a (D. vite) De soi rău. 4 sn Corcitură (1). 5 sm Câine de vânătoare nedefinit mai îndeaproape.

corciu² sn [At: MARIAN, ap. ȚIPLEA, P. P. / Pl: ~uri / E: ucr корчуху] (Reg) 1 Tufă. 2 Arbore mic, cu multe crengi.

❍ CORCIU¹ sm. și (pl. -ciuri) sn. Bucov. Trans. Maram. Oaș. Tufă, stufiș: ~ de alun; șopîrlele și broaștele se ascund sub tufișe, sub corci, cînd e frig (GRM.) [rut.].

CORCIU² sm. 1 Corcitură ¶ 2 Bastard [ung. korcs].

corciu a. și m. ibrid, bastard: fii corci și fără cuget NEGR. [Ung. KORCS].

corciu n. Buc. tufă: sub un corciu de rosmarin. [Rut. KORČ].

coarce a vz corciu

corciu¹, corciuri, s.n. (reg.) animal născut prin încrucișarea a două specii; bastard, corcitură, hibrid.

corciu², corciuri, s.n. (reg.) arbore mic și crenguros; tufă, buhaci, ghijar, jip, muzuc, târș.