15 definiții pentru corci (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs.

CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs.

corci1 sm [At: DEX2 / Pl: ~ / E: mg korcs] (Reg) Corcitură.

CORCI1, corci, s. m. (Regional) Corcitură. Cîinele meu se vede că-i corci de lup. CONTEMPORANUL, VIIII 2.

CORCI ~ m. v. CORCITURĂ. /<ung. korcs

1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ.

2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

corci1 (corcitură) (reg.) s. m., pl. corci

corci (corcitură) s. m., pl. corci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CORCI s. v. bastard, corcitură, metis, tufă.

corci s. v. BASTARD. CORCITURĂ. METIS. TUFĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

córci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin).

córci (-oárce), adj.1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

córci1, s.m. – (reg.) Corcitură, bastard. – Din magh. korcs „încrucișat” (< lat. crux, crucis „cruce”) (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

córci2, corciuri, s.n. – (reg.) Tufă (Bud, 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 1925: 259). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos, Strâmtura). – Din ucr. korč (Scriban; Tiktin, cf. DER).

córci1, -uri, s.n. – Tufă (Bud 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 259). – Din ucr. korč (Titkin cf. DER).

Intrare: corci (s.m.)
corci1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M73)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corci
  • corciul
  • corciu‑
plural
  • corci
  • corcii
genitiv-dativ singular
  • corci
  • corciului
plural
  • corci
  • corcilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

corci (s.m.)

etimologie: