corciu¹, coarce [At: NEGRUZZI, S. II, 16 / Pl: ~uri, ~rci / E: mg korcs] 1 a Corcit² (3). 2 a Degenerat. 3 a (D. vite) De soi rău. 4 sn Corcitură (1). 5 sm Câine de vânătoare nedefinit mai îndeaproape.

corciu³ sn vz corcie

CORCIU subst. 1. Corciu, olt. (16 B V 56); -l, T. (Isp IV²); Corcio (16 B IV 324). 2. Corce t. (Sur XV); -a (Ștef); omofon: orașul ar. Corcea. 3. Corcic (Dm); -ă b. (16 A III 31). 4. Corcel, munt. (RI I 223).