barat¹ sm vz bărat

bărat² sn vz berat

bărat¹ sm [At: ODOBESCU, S. I, 101 / V: bar- / Pl: ~ați / E: mg barat] (Înv) Preot catolic.

berat sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I 217/26 / V: bar~, băr~², ~reat / E: nct] (Înv) Diplomă sau brevet de învestitură dat de înalta Poartă, mai ales domnilor țărilor românești, la instalarea în domnie Si: firman, uric.

bereat sn vz berat

barát² s.n. v. berat.

bărát² s.n. v. berat.

bărát¹ s.m. (înv.) Călugăr sau preot catolic. • pl. -ți. /<magh. barát.

berat s.n. (în Ev. Med., în Țările Rom.) Diplomă sau brevet de învestitură dat de Înalta Poartă, mai ales domnilor țărilor românești, la instalarea în domnie; firman. • pl. -uri. și barat, bărat, bereat s.n. /<tc. berat.

bereat s.n. v. berat.

†BĂRAT¹ sm. ⛪ Preot catolic: toată obștea... asculta cîntările latinești ale băratului (ODOB.) [ung. barat].

‡BĂRAT² (pl. -aturi) sn. – BERAT.

BERAT (pl. -aturi) sn. 🔎 Diplomă de investitură dată de către Poartă Domnilor Țărilor românești cînd se așezau în scaunul domniei [tc.].

BĂRAT, bărați, s. m. (învechit) Preot catolic. Toată obștea cuvioasă, muieri și bărbați, asculta cîntările latinești ale băratului. ODOBESCU, S. I 101.

BĂRAT, bărați, s. m. (Înv.) Călugăr catolic. – Magh. barát.

bărat m. preot catolic: ascultă cântările latinești ale băratului OD. [Ung. BÁRAT = slav. BRATŬ, frate].

barát m. (ung. barat, călugăr, preut catolic, frate, d. vsl. bratŭ, frate. V. frate și baștină). Vechĭ. Preut catolic. – Și bărat.

bărát V. barat.

berát n., pl. urĭ și e (turc. berat, id.). Vechĭ. Diplomă, brevet, decret de domnie.

bărat (călugăr) (înv., reg.) s. m., pl. bărați

berat (înv.) s. n., pl. beraturi

bărat (călugăr) (înv., reg.) s. m., pl. bărați

berat (înv.) s. n., pl. beraturi

berat s. n., pl. beraturi

bărat (călugăr) s. m., pl. bărați

berat s. n., pl. beraturi

barat (barați), s. m. – Preot, sacerdot catolic. Mag. barát „călugăr”, din sl. bratŭ „frate” (Cihac, II, 479). – Der. bărăție, s. f. (biserică catolică; cuvînt înv., care astăzi se folosește mai ales ca nume pentru două cartiere, în București și în Cîmpulung).

berat (beraturi), s. n. – Dispoziție, drept al sultanului. – Mr. biratu. Tc. berat, din arab. barāt’a „imunitate” (Șeineanu, III), cf. alb. berat, bg. berat.

BERAT, beraturi, s. n. (Înv.) Act, titlu, înscris purtînd pecetea sultanului. (din tc. berat, cf. alb., bg. berat)

Băratu v. Brat 36.

BARAT s.n. v. berat. substantiv neutru

BĂRAT s.n. v. berat. substantiv neutru

BERAT s. n. (Mold., ȚR) Diplomă sau brevet de învestitură dat de Poarta Otomană domnilor Țărilor Românești la instalarea în domnie. A: Ducîndu-să la curtea cea domnească, s-au cititu beratul cel împărătescu. NCL II, 292. S-au citit fermanul cel de domnie, că bereat încă nu se scosese. AXINTE URICARIUL; cf. M. COSTIN; N. COSTIN; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: [Duca-Vodă] îmbrăcînd caftanul, după ce au citit baratul de domnie, au dat cu 12 tunuri. R. POPESCU. Variante: barat (R. POPESCU), bărat (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU), bereat (AXINTE URICARIUL). Etimologie: tc. berat. substantiv neutru

BEREAT s. n. v. berat. substantiv neutru