BERAT s. n. (Mold., ȚR) Diplomă sau brevet de învestitură dat de Poarta Otomană domnilor Țărilor Românești la instalarea în domnie. A: Ducîndu-să la curtea cea domnească, s-au cititu beratul cel împărătescu. NCL II, 292. S-au citit fermanul cel de domnie, că bereat încă nu se scosese. AXINTE URICARIUL; cf. M. COSTIN; N. COSTIN; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: [Duca-Vodă] îmbrăcînd caftanul, după ce au citit baratul de domnie, au dat cu 12 tunuri. R. POPESCU. Variante: barat (R. POPESCU), bărat (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU), bereat (AXINTE URICARIUL). Etimologie: tc. berat. substantiv neutru