berat sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I 217/26 / V: bar~, băr~², ~reat / E: nct] (Înv) Diplomă sau brevet de învestitură dat de înalta Poartă, mai ales domnilor țărilor românești, la instalarea în domnie Si: firman, uric.

berat s.n. (în Ev. Med., în Țările Rom.) Diplomă sau brevet de învestitură dat de Înalta Poartă, mai ales domnilor țărilor românești, la instalarea în domnie; firman. • pl. -uri. și barat, bărat, bereat s.n. /<tc. berat.

BERAT (pl. -aturi) sn. 🔎 Diplomă de investitură dată de către Poartă Domnilor Țărilor românești cînd se așezau în scaunul domniei [tc.].

berát n., pl. urĭ și e (turc. berat, id.). Vechĭ. Diplomă, brevet, decret de domnie.

bărat² sn vz berat

bereat sn vz berat

barát² s.n. v. berat.

bărát² s.n. v. berat.

bereat s.n. v. berat.

‡BĂRAT² (pl. -aturi) sn. – BERAT.

berat (înv.) s. n., pl. beraturi

berat (înv.) s. n., pl. beraturi

berat s. n., pl. beraturi

berat s. n., pl. beraturi

BERAT, beraturi, s. n. (Înv.) Act, titlu, înscris purtînd pecetea sultanului. (din tc. berat, cf. alb., bg. berat)

berat (beraturi), s. n. – Dispoziție, drept al sultanului. – Mr. biratu. Tc. berat, din arab. barāt’a „imunitate” (Șeineanu, III), cf. alb. berat, bg. berat.

BERAT s. n. (Mold., ȚR) Diplomă sau brevet de învestitură dat de Poarta Otomană domnilor Țărilor Românești la instalarea în domnie. A: Ducîndu-să la curtea cea domnească, s-au cititu beratul cel împărătescu. NCL II, 292. S-au citit fermanul cel de domnie, că bereat încă nu se scosese. AXINTE URICARIUL; cf. M. COSTIN; N. COSTIN; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: [Duca-Vodă] îmbrăcînd caftanul, după ce au citit baratul de domnie, au dat cu 12 tunuri. R. POPESCU. Variante: barat (R. POPESCU), bărat (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU), bereat (AXINTE URICARIUL). Etimologie: tc. berat. substantiv neutru

BARAT s.n. v. berat. substantiv neutru

BĂRAT s.n. v. berat. substantiv neutru

BEREAT s. n. v. berat. substantiv neutru