FIRMAN, firmane, s. n. (Înv.) Ordin emis de sultan (prin care erau numiți sau maziliți guvernatorii și domnii depinzând de Imperiul Otoman). – Din tc. fermān.

firman sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 334/28 / V: fer~, ferim~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: tc fermān] Ordin emis de sultan (prin care erau numiți sau maziliți guvernatorii și domnitorii depinzând de Imperiul Otoman).

FIRMAN, FERMAN (pl. -ne) sn. Poruncă scrisă a Sultanului [tc. firman].

FIRMAN, firmane, s. n. Ordin emis de sultan (prin care erau numiți sau maziliți guvernatorii și domnitorii depinzând de Imperiul Otoman). – Din tc. fermān.

FIRMAN, firmane, s. n. (Învechit și arhaizant) Ordin emis de un sultan prin care de obicei erau numiți sau maziliți guvernatorii și domnitorii din provinciile imperiului otoman. Solii dau firmanul. Mircea îl citește, Apoi, cu mărire, astfel le vorbește... BOLINTINEANU, O. 36. Sultanul, spre a se asigura de credința lui Mavrogheni, dete la 5 august un firman prin care îndatora pe domn și pe romîni să fie credincioși Porții. BĂLCESCU, O. I 87. Oprișanul mi-au spus mie Că așteaptă ca să-i vie Firman de la-mpărăție, Să te scoată din domnie. ALECSANDRI, P. P. 204.

FIRMAN ~e n. (în Imperiul Otoman) Ordin emis de sultan privind numirea sau mazilirea guvernatorilor aflați în dependență turcească. /<turc. ferman

firman n. ordin al Sultanului (destinat provinciilor Imperiului): solii dau firmanul, Mircea ’l citește BOL. [Turc. FIRMAN].

firmán n., pl. e (turc. firman, d. pers. ferman). Decret, ordin imperial la Turcĭ și la alțĭ suveranĭ musulmanĭ (Și’n P. P. rom.). – Și fe-.

feriman sn vz firman

ferman sn vz firman

FERMAN 👉 FIRMAN.

fermán, V. firman.

firman s. n., pl. firmane

firman s. n., pl. firmane

firman s. n., pl. firmane

firman, -ne.

firman (firmane), s. n. – Decretul imperial în Turcia. – Mr. firmane. Tc. ferman (Șeineanu, II, 172; Lokotsch 594), cf. ngr. φερμάνι, bg. sb. ferman. Sec. XVIII.

FIRMAN s. (IST.) (turcism înv.) talhâș. (~ de domnie.)

FIRMAN s. (IST.) (turcism înv.) talhîș. (~ de domnie.)