2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUGUIÁT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. – V. țuguia.

țuguiat, ~ă a [At: PISCUPESCU, O. 144/11 / V: ~glu~, țuclu~, ~it / Pl: ~ați, ~e / E: țuguia] 1 Ascuțit spre vârf Si: (reg) cucuiat (3), țuțuiat (1), țuțurat1 (1). 2 Prelungit în formă de țugui1 (6) Si: (reg) cucuiat (2), țuțuiat (2), țuțurat1 (2). 3 (Reg; d. păsări) Care are țugui1 (11) Si: moțat, (reg) cucuiat (4), pupuiat2. 4 (D. buze) Strâns, rotunjit și întins înainte.

ȚUGUIÁT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. [Pr.: -gu-iat] – V. țuguia.

ȚUGUIÁT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. Cuibărite între stînci, casele cu acoperișul țuguiat de fîn fumegă în asfințit. C. PETRESCU, S. 226. (Cu pronunțare regională) «Cetățuia», un schituleț înfipt în vîrful unui deal înalt și țuguiet. VLAHUȚĂ, R. P. 86. Urechile-i țuguiete, cu pămătufuri de peri negri la vîrf, se ridicase drepte. ODOBESCU, S. III 187. ♦ Fig. Înălțat, cocoțat. Pare că privesc încă acei ochelari țuguieți pe nasul lui uriaș. NEGRUZZI, S. I 8. – Variantă: țuguít, -ă (EMINESCU, N. 51) adj.

țuguĭát, -ă adj. În formă de țuguĭ, ascuțit: om cu capu țuguĭat, un munte țuguĭat. V. stîrminos.

ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui.

țuguia [At: CARAGIALE, O. IV,7 / V: (reg) ~glu~ / Pzi: ~iez, țugui / E: țugui1] 1-2 vtr A (se) ascuți spre vârf. 3-4 vtr A (se) înălța în formă de țugui1 (6). 5-6 vtr (D. buze, gură) A (se) strânge rotunjind și întinzând(u-se) înainte. 7 vr (Reg) A se cățăra.

ȚUGUIÁ, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Pr.: -gu-ia] – Din țugui.

ȚUGUIÁ, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vîrf (în formă de țugui); a se ridica, a se înălța în formă de țugui. Capul i se țuguia în con. DELAVRANCEA, S. 124. Ce mîndru se țuguiază acoperișul cu șindrilă. CARAGIALE, M. 101. ♦ Tranz. A strînge buzele, rotunjindu-le și întinzîndu-le înainte. Din cînd în cînd aproba ceremonios, țuguindu-și buzele groase. GALAN, B. I 63. Ți-ai țuguiat buzele, chipurile ca pentru a fluiera. PAS, Z. I 16. Așa își țuguia buzele... încît ai fi zis că vrea să-i sărute. HOGAȘ, M. N. 117. Copilul adormise și-și țuguia în somn gurița; visa că suge. VLAHUȚĂ, CL. 99.

ȚUGUÍT, -Ă adj. v. țuguiat.

ȚUGUÍT, -Ă adj. v. țuguiat.

A ȚUGUIÁ ~iéz tranz. A face să se țuguieze. ~ buzele. [Și țugui] /Din țugui

A SE ȚUGUIÁ pers.3 se țuguiáză intranz. A deveni subțire spre vârf; a se face asemănător cu un țugui. /Din țugui

țuguià v. a se subția în vârf. [V. țuguiu].

2) țugúĭ și -ĭéz, a v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țuguiát adj. m., pl. țuguiáți; f. sg. țuguiátă, pl. țuguáte

arată toate definițiile

Intrare: țuguiat
țuguiat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuguiat
  • țuguiatul
  • țuguiatu‑
  • țuguia
  • țuguiata
plural
  • țuguiați
  • țuguiații
  • țuguiate
  • țuguiatele
genitiv-dativ singular
  • țuguiat
  • țuguiatului
  • țuguiate
  • țuguiatei
plural
  • țuguiați
  • țuguiaților
  • țuguiate
  • țuguiatelor
vocativ singular
plural
țuguit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuguit
  • țuguitul
  • țuguitu‑
  • țugui
  • țuguita
plural
  • țuguiți
  • țuguiții
  • țuguite
  • țuguitele
genitiv-dativ singular
  • țuguit
  • țuguitului
  • țuguite
  • țuguitei
plural
  • țuguiți
  • țuguiților
  • țuguite
  • țuguitelor
vocativ singular
plural
Intrare: țuguia
țuguia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I
verb (VT104)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuguia
  • țuguiere
  • țuguiat
  • țuguiatu‑
  • țuguind
  • țuguindu‑
singular plural
  • țuguie
  • țuguiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țugui
(să)
  • țugui
  • țuguiam
  • țuguiai
  • țuguiasem
a II-a (tu)
  • țugui
(să)
  • țugui
  • țuguiai
  • țuguiași
  • țuguiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuguie
(să)
  • țuguie
  • țuguia
  • țuguie
  • țuguiase
plural I (noi)
  • țuguiem
(să)
  • țuguiem
  • țuguiam
  • țuguiarăm
  • țuguiaserăm
  • țuguiasem
a II-a (voi)
  • țuguiați
(să)
  • țuguiați
  • țuguiați
  • țuguiarăți
  • țuguiaserăți
  • țuguiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuguie
(să)
  • țuguie
  • țuguiau
  • țuguia
  • țuguiaseră
țuguia2 (1 -iez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuguia
  • țuguiere
  • țuguiat
  • țuguiatu‑
  • țuguind
  • țuguindu‑
singular plural
  • țuguia
  • țuguiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuguiez
(să)
  • țuguiez
  • țuguiam
  • țuguiai
  • țuguiasem
a II-a (tu)
  • țuguiezi
(să)
  • țuguiezi
  • țuguiai
  • țuguiași
  • țuguiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuguia
(să)
  • țuguieze
  • țuguia
  • țuguie
  • țuguiase
plural I (noi)
  • țuguiem
(să)
  • țuguiem
  • țuguiam
  • țuguiarăm
  • țuguiaserăm
  • țuguiasem
a II-a (voi)
  • țuguiați
(să)
  • țuguiați
  • țuguiați
  • țuguiarăți
  • țuguiaserăți
  • țuguiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuguia
(să)
  • țuguieze
  • țuguiau
  • țuguia
  • țuguiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țuguiat țuguit

etimologie:

  • vezi țuguia
    surse: DEX '98 DEX '09

țuguia

  • 1. reflexiv A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Capul i se țuguia în con. DELAVRANCEA, S. 124.
      surse: DLRLC
    • Ce mîndru se țuguiază acoperișul cu șindrilă. CARAGIALE, M. 101.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 4 exemple
      exemple
      • Din cînd în cînd aproba ceremonios, țuguindu-și buzele groase. GALAN, B. I 63.
        surse: DLRLC
      • Ți-ai țuguiat buzele, chipurile ca pentru a fluiera. PAS, Z. I 16.
        surse: DLRLC
      • Așa își țuguia buzele... încît ai fi zis că vrea să-i sărute. HOGAȘ, M. N. 117.
        surse: DLRLC
      • Copilul adormise și-și țuguia în somn gurița; visa că suge. VLAHUȚĂ, CL. 99.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • țugui
    surse: DEX '09