opțiuni
  • info

15 definiții pentru țuguia

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUGUIA, țugui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui.

țuguia [At: CARAGIALE, O. IV,7 / V: (reg) ~glu~ / Pzi: ~iez, țugui / E: țugui1] 1-2 vtr A (se) ascuți spre vârf. 3-4 vtr A (se) înălța în formă de țugui1 (6). 5-6 vtr (D. buze, gură) A (se) strânge rotunjind și întinzând(u-se) înainte. 7 vr (Reg) A se cățăra.

ȚUGUIA, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Pr.: -gu-ia] – Din țugui.

ȚUGUIA, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vîrf (în formă de țugui); a se ridica, a se înălța în formă de țugui. Capul i se țuguia în con. DELAVRANCEA, S. 124. Ce mîndru se țuguiază acoperișul cu șindrilă. CARAGIALE, M. 101. ♦ Tranz. A strînge buzele, rotunjindu-le și întinzîndu-le înainte. Din cînd în cînd aproba ceremonios, țuguindu-și buzele groase. GALAN, B. I 63. Ți-ai țuguiat buzele, chipurile ca pentru a fluiera. PAS, Z. I 16. Așa își țuguia buzele... încît ai fi zis că vrea să-i sărute. HOGAȘ, M. N. 117. Copilul adormise și-și țuguia în somn gurița; visa că suge. VLAHUȚĂ, CL. 99.

A ȚUGUIA ~iez tranz. A face să se țuguieze. ~ buzele. [Și țugui] /Din țugui

A SE ȚUGUIA pers.3 se țuguiază intranz. A deveni subțire spre vârf; a se face asemănător cu un țugui. /Din țugui

țuguià v. a se subția în vârf. [V. țuguiu].

țugluia v vz țuguia

2) țugúĭ și -ĭéz, a -á v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!țuguia1 (a ~) (a strânge buzele) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țugui, 3 țuguie, 1 pl. țuguiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să țugui, 3 să țuguie; ger. țuguind

+țuguia2 (a se ~) (a se ascuți) vb. refl., ind. prez. 3 se țuguie, imperf. 3 pl. se țuguiau; conj. prez. 3 să se țuguie; ger. țuguindu-se

!țuguia (a ~) vb., ind. prez. 3 țuguie, 1 pl. țuguiem; conj. prez. 3 să țuguie; ger. țuguind

țuguia vb., ind. prez. 1 sg. țuguiez/țugui, 3 sg. și pl. țuguiază/țuguie, 1 pl. țuguiem; conj. prez. 3 sg. și pl. țuguieze/țuguie; ger. țuguind

țuguia (ind. prez. 3 sg. și pl. țuguiază, 1 pl. țuguiem)

țuguiez, -uiază 3, -uiam 1 imp.

Intrare: țuguia
țuguia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I
verb (VT104)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuguia
  • țuguiere
  • țuguiat
  • țuguiatu‑
  • țuguind
  • țuguindu‑
 singular plural
  • țuguie
  • țuguiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țugui
 (să)
  • țugui
  • țuguiam
  • țuguiai
  • țuguiasem
a II-a (tu)
  • țugui
 (să)
  • țugui
  • țuguiai
  • țuguiași
  • țuguiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuguie
 (să)
  • țuguie
  • țuguia
  • țuguie
  • țuguiase
plural I (noi)
  • țuguiem
 (să)
  • țuguiem
  • țuguiam
  • țuguiarăm
  • țuguiaserăm
  • țuguiasem
a II-a (voi)
  • țuguiați
 (să)
  • țuguiați
  • țuguiați
  • țuguiarăți
  • țuguiaserăți
  • țuguiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuguie
 (să)
  • țuguie
  • țuguiau
  • țuguiară
  • țuguiaseră
țuguia2 (1 -iez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuguia
  • țuguiere
  • țuguiat
  • țuguiatu‑
  • țuguind
  • țuguindu‑
 singular plural
  • țuguiază
  • țuguiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuguiez
 (să)
  • țuguiez
  • țuguiam
  • țuguiai
  • țuguiasem
a II-a (tu)
  • țuguiezi
 (să)
  • țuguiezi
  • țuguiai
  • țuguiași
  • țuguiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuguiază
 (să)
  • țuguieze
  • țuguia
  • țuguie
  • țuguiase
plural I (noi)
  • țuguiem
 (să)
  • țuguiem
  • țuguiam
  • țuguiarăm
  • țuguiaserăm
  • țuguiasem
a II-a (voi)
  • țuguiați
 (să)
  • țuguiați
  • țuguiați
  • țuguiarăți
  • țuguiaserăți
  • țuguiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuguiază
 (să)
  • țuguieze
  • țuguiau
  • țuguiară
  • țuguiaseră
țugluia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țuguia, țuguiverb

  • 1. reflexiv A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Capul i se țuguia în con. DELAVRANCEA, S. 124. DLRLC
    • format_quote Ce mîndru se țuguiază acoperișul cu șindrilă. CARAGIALE, M. 101. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Din cînd în cînd aproba ceremonios, țuguindu-și buzele groase. GALAN, B. I 63. DLRLC
      • format_quote Ți-ai țuguiat buzele, chipurile ca pentru a fluiera. PAS, Z. I 16. DLRLC
      • format_quote Așa își țuguia buzele... încît ai fi zis că vrea să-i sărute. HOGAȘ, M. N. 117. DLRLC
      • format_quote Copilul adormise și-și țuguia în somn gurița; visa că suge. VLAHUȚĂ, CL. 99. DLRLC
etimologie:
  • țugui DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.