5 intrări
31 de definiții
din care- explicative (10)
- morfologice (5)
- relaționale (8)
- etimologice (1)
- specializate (2)
- enciclopedice (1)
- argou (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ȚIGAN, -Ă, țigani, -e, s. m. 1. (Adesea peior.) Persoană aparținând unui ansamblu de popoare originare din nord-vestul Indiei, care au migrat și în nordul Africii și, ulterior, și în cele două Americi, diferențiindu-se în mai multe grupuri și ducând o viață seminomadă și care vorbesc o limbă indo-europeană. ◊ Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține. E învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinși cu nevoile. 2. (Adesea peior.) Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet injurios dat unei persoane cu un comportament necivilizat. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. țâgan.
ȚIGAN, -Ă, țigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care face parte dintr-o populație originară din nord-vestul Indiei, care a migrat începând din sec. V în Persia, Asia Mediteraneeană și în Imperiul Bizantin, în sec. X-XVI în sud-estul și centrul Europei și în nordul Africii, în sec. XV în vestul Europei (în special în Peninsula Iberică), iar în sec. XIX și în cele două Americi și care vorbește o limbă indo-europeană. ◊ Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține. E învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinși cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. II. Adj. (Rar) Țigănesc. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. țâgan.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de rogue _filthy_punk
- acțiuni
țigan, ~ă [At: (a. 1385) DERS / V: (îvr) a~ sm / E: vsl циганиы] 1 smf (Adesea cu determinări care indică ocupația sau modul de viață) Persoană care face parte dintr-o populație originară din India (vorbind o limbă indoeuropeană) și răspândită în Europa și în alte părți ale lumii Si: rom1. 2 smp Populație alcătuită din țigani (1) Si: rom1. 3 sm (Reg; gmț) Luna ~ilor Februarie. 4 sm (Mol; îcs) Când se duc ~ii la lemne Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 sm (Mol; îacs) Melodie după care se execută țiganul (4). 6 sm (Trs; îs) În ~ Numele unui joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 7 sm (Ent; reg; îc) ~-de-pământ Scripcar (Saperola carcharias). 8 sm (Îe) A arunca moartea în ~i A arunca vina pe altul și nu pe adevăratul vinovat. 9 sm (Îe) Povestea (sau vorba) ~ului Formulă cu care vorbitorul introduce o expresie, o zicătoare, un proverb Si: cum se zice, vorba ceea, vorba ăluia, povestea cântecului. 10 sm (Îe) A se îneca ca ~ul la mal A eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. 11 sm (Îe) A se duce unde a dus mutu iapa și ~u cârlanu A se duce foarte departe. 12 sm (Îe; cu aluzie la faptul că miercurea este zi de post) A nimeri (sau a brodi) ca ~ul miercurea la stână A nimeri într-un loc în momentul cel mai neprielnic. 13 sm (Îe) A se îndesa ca ~ul la praznic A se înghesui foarte tare unde e rost de mâncare și băutură fără plată. 14-15 sm (Îe) A se muta (sau a umbla) ca ~ul cu cortul (sau ca ~ul de laie cu cortul în spinare) A se muta, a umbla din loc în loc. 16-17 sm (Îae) A fi nestatornic. 18 sm (Îe) A-și da în petic ca ~ul A-și da pe față, fără voie, anumite cusururi, vicii. 19 sm (Fam; îae) A-și da arama pe față. 20 smf Persoană, mai ales țigan (1), care practică una din ocupațiile obișnuite ale țiganilor (fierar, lăutar, căldărar, cărbunar, zidar etc.). 21 sm (Îe) A fi deprins (cu nevoile) ca ~ul cu scânteile (sau scânteia), a fi învățat (la ceva) ca ~ul cu ciocanul Se spune despre cei ce înfruntă în viață multe greutăți și necazuri. 22 sm (Îe) A-i fi milă ca ~ului de pilă A nu avea milă deloc. 23 smf Epitet pentru o persoană brunetă. 24 smf Epitet pentru o persoană cu înfățișare urâtă. 25 smf Epitet pentru o persoană cu apucături rele. 26 a Care aparține țiganilor (1) Si: țigănesc (1). 27 a Privitor la țigani (1) Si: țigănesc (2). 28 a De țigan (1) Si: țigănesc (3). 29 sm (Reg) Cal. 30 sm (Reg) Câine. 31 sf (Reg) Varietate de struguri cu boaba neagră. 32 sf (Orn; reg) Vrabie (Passer domesticus). 33 sm (Iht; reg) Pește-lup (Aspius aspius). 34 sm (Iht; reg) Guvid (Gobius lacteus). 35 sm (Ent; reg) Numele unei insecte cu corpul negru, cu dungi albe pe spate, care, când e atinsă, scoate un țârâit specific, probabil țigănaș. 36 smp (Ban; în legătură cu verbe ca „a ploua”, „a ninge”, „a pica”) Măzăriche. 37 smp (Trs) Bucăți mici de funingine care se ridică în aer de la paiele cu care se pârlește porcul. 38 sm (Reg) Bucată mică de teren, în formă de triunghi, ce rămâne nearată Si: clin1 (2), ic. 39 sm (Reg) Petec de pământ nearat între două brazde Si: greș2 (12).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚIGAN, -Ă, țigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană ce face parte dintr-o populație originară din India și răspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare seminomadă. ◊ Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține. E învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinși cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. II. Adj. (Rar) Țigănesc. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. țâgan.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ȚIGAN, -Ă, țigani, -e, s. m. și f. (Rar la feminin) 1. Persoană care face parte dintr-o populație originară din India (vorbind o limbă indo-europeană), astăzi răspîndită în mai toate țările Europei și trăind în unele părți încă în stare seminomadă. Țiganii, drumeții cei veșnici, ei sînt! Cu ochii de fulger, cu pletele-n vînt... Ei arși sînt de soare, de vînturi bătuți. COȘBUC, P. I 143. Dar romînul cu-a sa mînă rumpe lanțul de robie, Și țiganul, liber astăzi, se deșteaptă-n fericire! ALECSANDRI, P. I 200. Răzvan-vodă era născut în Moldova dintr-un tată țigan și o mumă moldovancă. BĂLCESCU, O. I 339. Pe su' mînă Că-i rumînă. Pe sugeană Că-i țigană. MAT. FOLK. 930. Plac, nu-ți plac, Dar țiganele moarte-ți fac. ib. 931. ◊ Țigan de laie v. laie. Țigan de șatră v. șatră. ◊ Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul, nu pe adevăratul vinovat. (A se muta) ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des, a fi nestatornic, a nu se stabili într-un anumit loc. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși ceva tocmai la sfîrșit, a-și da în petic tocmai la urmă. ♦ (Adjectival) Țigănesc. Ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate. BUDAI-DELEANU, Ț. 105. 2. Compus: (popular) calea-țiganului = calea lactee. 3. Persoană, mai ales din populația țiganilor, care practică una din ocupațiile obișnuite ale acestora; (în special) lăutar, fierar. Petrecerea noastră nu-i veselia, caii, vinul, țiganii, femeile și huietul; petrecerea noastră e gîndul posomorît. RUSSO, S. 23. Zi, țigane, pînă mîne, Că mîndruți-i pare bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. ◊ Expr. Este învățat ca țiganul cu ciocanul, se spune despre cei deprinși cu nevoile. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține (marfă, meșteșug etc.). 4. Denumire dată unei persoane brunete, oacheșe. 5. Om cu apucături rele (care nu se sfiește să cerșească, să se tocmească). Ba ici-colea mai vedem și cîte un om mai țigan decît toți țiganii. RETEGANUL, P. I 59. L-am potcovit bine... De nu cumva s-ar răzgîndi; dar parcă nu era țigan să-ntoarcă. CREANGĂ, P. 41. Celui care tot cere, de multe ori se zice: tare-i țigănos; îi țigan din cale-afară. ȘEZ. II 47.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚIGAN ~i m. 1) Persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toată lumea, ducând (în unele zone) o viață seminomadă; rom. ◊ A se muta ca ~ul cu șatra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ~ul cu scânteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutățile, cu nevoile. A se îneca ca ~ul la mal a suferi o nereușită tocmai la sfârșitul unei acțiuni. Tot ~ul își laudă ciocanul se spune despre o persoană care se laudă (fără motiv) cu ce are. Calea ~ului Calea Lactee. 2) pop. iron. Persoană brunetă. 3) peior. Persoană cu apucături urâte. /<bulg. țiganin
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
țigan m. cel ce face parte din neamul Țiganilor. [Slav. ȚIGANINŬ].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Țigán și (vechĭ) Ațigán, -că s. (vsl. Cyganinŭ, Cyganŭka, rus. Cygan, -nka, ung. Cigány, germ. Zigeuner, ngr. Tsiganos, it. Zingaro, cuvinte care se reduc la turc. ar. Zenği, Etiopian, Zenği-bar, țara Etiopienilor, „Zanghebar, Zanzibar”. În actele cele maĭ vechĭ li se zice Ațiganĭ, ceĭa ce arată că numele ne-a venit pin Macedonenĭ. Tot de aci și numele secteĭ eretice bizantine a Ațiganilor). Acela care face parte dintr’un neam de indienĭ vagabonzĭ răspîndițĭ astăzĭ în lume. Fig. Om ordinar, nerușinat, trivial, pofticĭos, hoț și zgîrcit: ce țigan! – Țiganiĭ îs originarĭ din India, și-s de neam indo-europeŭ. Eĭ aŭ emigrat în sec. 6-10 ca paria în Persia (de unde au luat muzica lor), în Asia Mică și’n Egipt, unde aŭ stat mult timp și de unde le-a și rămas numele de faraonĭ. Tot așa, Greciĭ îĭ numesc și Gýfti, ĭar Spanioliĭ Gitanos, adică „Egiptenĭ”. Arabiĭ ĭ-aŭ confundat cu Etiopieniĭ („Harapiĭ”, Nubieniĭ, Somaliĭ, Zanzibarieniĭ ș. a.). Din Egipt și Asia Mică aŭ emigrat în peninsula balcanică, de unde aŭ și luat multe cuvinte greceștĭ, maĭ ales în numerațiune. Apoĭ s’aŭ împrăștiat pin toată Eŭropa, nordu Africiĭ și vestu Asiiĭ. Uniĭ aŭ fost adușĭ de Tătarĭ. În Țara Românească aŭ intrat pe la 1370, supt Vladislav Basarab, și aŭ ajuns îndată robĭ. (Într’un document de la 1387 îs menționațĭ ca robĭ aĭ mînăstiriĭ Tismana). Eĭ se împărțeaŭ în lăĭețĭ (adică „vagabonzĭ” și eraŭ orĭ maĭ sînt și astăzĭ: zlătarĭ, rudarĭ, ferarĭ, căldărarĭ, potcovarĭ, lăcătușĭ, spoitorĭ, lingurarĭ, cĭurarĭ, ursarĭ, netoțĭ, lăutarĭ ș. a. ĭar femeile chivuțe) și’n vătrașĭ (adică „stabilĭ”, robĭ aĭ domnilor, boĭerilor și mînăstirilor). În Țara Românească Țiganiĭ statuluĭ fură emancipațĭ de Alexandru Ghica la 1837 ĭar în Moldova de Mihail Sturza la 1844. Ceĭ particularĭ fură emancipațĭ la 1855 în Moldova și supt Cuza în Țara Românească. – Număru lor e de 7,500,000, dintre care 600,000 în Eŭropa, și anume: 40,000 în Francia, 4000 în Anglia, 20,000 în Spania, 20,000 în Bohemia, 200,000 în România veche și 316,000 în Turcia și Ungaria în anu 1914). – Țiganiĭ aŭ păru și ochiĭ negri, pelea întunecată, buzele cam groase, dințiĭ albĭ și sănătoșĭ și corpu înalt și robust. Eĭ îs leneșĭ la munca temeĭnică, pofticĭoșĭ, bețivĭ, fumătorĭ, hoțĭ, risipitorĭ, fricoșĭ, ferocĭ cînd îs în largu lor (vechiĭ noștri călăĭ, ca și hingheriĭ de astăzĭ, eraŭ maĭ toțĭ Țiganĭ și Ungurĭ), lipsițĭ de demnitate, murdarĭ la trup și la vorbă și friguroșĭ. Aŭ pornire spre muzică, și de aceĭa mulțĭ îs lăutarĭ. Orhestrele țigăneștĭ îs renumite în toată lumea. – Fiind-că în Muntenia sînt mulțĭ Țiganĭ, Turciĭ le ziceaŭ ironic Muntenilor „Țiganĭ” (Cinghiane). Tot așa, fiind-că Țiganiĭ șĭ-aŭ luat pronunțarea muntenească (pentru c’aŭ venit maĭ întîĭ în contact cu Munteniĭ), Moldoveniĭ le zic ironic Muntenilor tot „Țiganĭ”. În literatura poporuluĭ, Țiganu e tratat cu cel maĭ mare sarcazm și e numit cĭoară, cĭoroĭ, croncan, balaur (adică „monstru”), faraon, baragladină, Baroĭ, Boroĭ, Garoĭ și Zgaroĭ, ĭar copilu de Țigan dancĭ. (Cp. cu epitetele Jidanului). V. Les Tsiganes, de Pop Șerboĭanu, Paris, 1930; VR. 1908, 8, 174, și cartea luĭ M. Kogălniceanu (în limba fr.), Berlin, 1837.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rom1 sm [At: BL II, 184 / S și: rrom / Pl: ~i / E: țig rom „om”] Țigan.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Țigani m. pl. popor indo-european, originar din India, azi răspândit în Africa, Azia și Europa în număr de 400.000, numeroși mai ales în regiunea danubiană. Numiți astfel după secta eretică bizantină a Aținganilor. Țiganii au emigrat din Grecia în România pe la 1370 sub Vladislav Basarab și deveniră imediat robi (într’un document din 1387 ei sunt deja menționați ca robi ai mânăstirii Tismana). Ei erau împărți în Țigani de laie (lăieși), nomazi dar cu șetre sau corturi și practicând meseriile de zlătari, lingurari, rudari, ursari, etc.; și în Țigani de vatră (vătrași), robi ai Domnilor, boierilor și mănăstirilor. Țiganii fură emancipați în Muntenia sub Alex. Ghica (1842), iar în Moldova sub Mihaiu Sturdza (1844).
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
țigan (adesea peior.) adj. m., s. m., pl. țigani
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
țigan adj. m., s. m., pl. țigani
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
țigan s. m., adj. m., pl. țigani; f. sg. țigană, pl. țigane
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Țigan sb. m., Țigancă sb. f. (dar: ești un țigan).
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
rom1 (băutură) s. n., (porții; sorturi) pl. romuri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ȚIGAN s. 1. rom, (pop.) arapină, (fam. depr.) cioară, cioroi. (E ~ de origine.) 2. țigan nomad = corturar, șătrar, (rar) șătraș.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ȚIGAN adj. v. țigănesc.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ȚIGAN s. 1. rom, (pop.) arapină. (E ~ de origine.) 2. țigan nomad = corturar, șătrar, (rar) șătraș.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țigan adj. v. ȚIGĂNESC.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ALBINA-ȚIGANULUI s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CALEA-ȚIGANULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
albina-țiganului s. v. BĂRZĂUN. BONDAR. GĂRGĂUN.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
calea-țiganului s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
țigan (-ni), s. m. – Rom. – Var. înv. ațigan. Mgr. τσίγγανος, prin intermediul sl. (a)ciganinŭ (Cihac, II, 433; Tiktin; c.f Vasmer, III, 294), cf. sb., cr. ciganin, slov. cigan, pol., rus. cygan, mag. cigány, tc. çengene (› cenghenea, s. f. țigan, termen depreciativ). – Der. țigană, s. f. (înv., femeie din neamul țiganilor); țigănărit, s. n. (înv., impozit pe țiganii robi); țigancă, s. f. (țigană), din sl. cyganŭka; țigăncușe, s. f. (diminutiv de la țigancă; plantă, Tagetes erecta); țigănesc, adj. (privitor la țigani); țigănește, adv. (ca țiganii); țigăni vb. refl. (a se umili, a se căciuli; a se tîrgui exagerat); țigănime, s. f. (mulțime de țigani); țigănos, adj. (cu aspect de țigan; jegos); țigănuș, s. m. (diminutiv de la țigan; pasăre acvatică, Falcinellus igneus).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
țigan, țigani, (țâgan), s.m. – Persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din India. ♦ (top.) Țiganu, vârf (1.222 m) pe platoul vulcanic maramureșean; Țiganul, pârâu ce alimentează lacul Bodi-Mogoșa; Țiganul, vf. (1.736 m) în Munții Maramureșului. ♦ (onom.) Țigănuș, Țigănașu, nume de familie în Maramureș; Țâgani, poreclă pentru locuitorii din Desești: „dipce-s negri, ș-încă nu-s așa rușânoș” (Maria Horvat, Mara, 1920, cf. Papahagi, 1925, t. DXXIII). – Din sl. ciganinǔ, cf. rus. țâgan (Scriban; Cihac, Tiktin, Vasmer, cf. DER; DEX, MDA).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
țigan, -i, (țâgan), s.m. – 1. Poreclă dată locuitorilor din Desești: „D’esășten’ii îs țâgani, d’ipce-s negri, ș-încă nu-s așa rușânoș” (Papahagi 1925: t. DXXIII). 2. Țiganu, vârf (1.222 m.) pe platoul vulcanic maramureșean. – Din sl. ciganinǔ, cf. rus. țâgan, gr. athingainos.
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
ȚIGAN etnic, luat și ca prenume de romîni, îndeosebi la femei, și ca poreclă. I. Masculin. 1. Țigan (Dm); – cîțiva săteni (17 B II 49, 332, 408); – răzeș (17 A IV 126, III 366; 17 B I 5); – frate cu Raciu, moșn. (16 B V 207); Țegan (17 B I 377); Țigănescul (sic), Radu, log. (Deal 16). 2. Țăgănaș, Gh. (Sd XI 56). 3. Țigăn/el, Vladul (17 B IV 170); -eii s. (Glos). 4. Țigănilă (17 B I 328, etc.; Mus 56); Țigăneală, R. 1702 (Cat Braș 44). 5. Țigănoiul, Crăciun (Sd VII 305). 6. Țigănușa b. (16 B II 324, IV 212). II. Prenume sau epitet alături de prenumele calendaristic, la femei: 1. „Todosia – Țiganca” vinde o treime de sat (17 A V 120), deci romîncă; Țiganca f., mold. (Isp II1; 17 A V 276). 2. Țăganca (17 A II 63; Isp II1); – fiica lui Alexa, răzeș (17 A II 374). 3. Țiganca, fiica Sorei (17 A V 241).
- sursa: Onomastic (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
ȚIGAN aripată, balaoacheș, balaur, barabușter, baragladină, baraulă, borâtură, buzat, cataroi, cioară, ciocolată, cioran, cioroi, cioropină, cioropișniță, cocalar, colorat, corturar, faraon, gabor, garoi, geanău, jagardea, lebădar, maglaoi, magraon, mulatru, panteră neagră, stăncuță, tuciuriu, țigan de mătase, țigan de vatră, zavragiu, zburătoare.[1]
- Toate aceste denumiri sunt extrem de peiorative. Folosirea lor nu este aproape niciodată justificată. — cata
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a băga moartea-n țigani expr. 1. a învinui (pe cineva) pe nedrept, a da vina pe altcineva. 2. a lansa o idee / un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie / derută.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
țigan de mătase expr. țigan lăutar.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
țigan de vatră expr. țigan rudar.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv feminin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | — |
|
plural | — |
| |
genitiv-dativ | singular | — |
|
plural | — |
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
țigan, țiganăadjectiv
- 1. Țigănesc. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: țigănesc
- Ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate. BUDAI-DELEANU, Ț. 105. DLRLC
-
etimologie:
- ciganinŭ DEX '98 DEX '09
- țâgan DEX '98 DEX '09
țigan, țiganisubstantiv masculin țigană, țiganesubstantiv feminin
- 1. Persoană care face parte dintr-o populație originară din nord-vestul Indiei, care a migrat începând din secolul V în Persia, Asia Mediteraneeană și în Imperiul Bizantin, în secolul X-XVI în sud-estul și centrul Europei și în nordul Africii, în secolul XV în vestul Europei (în special în Peninsula Iberică), iar în secolul XIX și în cele două Americi și care vorbește o limbă indo-europeană. DEX '09diminutive: țigănuș
- Țiganii, drumeții cei veșnici, ei sînt! Cu ochii de fulger, cu pletele-n vînt... Ei arși sînt de soare, de vînturi bătuți. COȘBUC, P. I 143. DLRLC
- Dar romînul cu-a sa mînă rumpe lanțul de robie, Și țiganul, liber astăzi, se deșteaptă-n fericire! ALECSANDRI, P. I 200. DLRLC
- Răzvan-vodă era născut în Moldova dintr-un tată țigan și o mumă moldovancă. BĂLCESCU, O. I 339. DLRLC
- Pe su’mînă Că-i rumînă. Pe su’geană Că-i țigană. MAT. FOLK. 930. DLRLC
- Plac, nu-ți plac, Dar țiganele moarte-ți fac. MAT. FOLK. 931. DLRLC
- diferențiere Persoană ce face parte dintr-o populație originară din India și răspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare seminomadă. DEX '98 DLRLC
-
-
- A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 2. Persoană, mai ales din populația țiganilor, care practică una din ocupațiile obișnuite ale acestora; (în special) lăutar, fierar. DLRLC
- Petrecerea noastră nu-i veselia, caii, vinul, țiganii, femeile și huietul; petrecerea noastră e gîndul posomorît. RUSSO, S. 23. DLRLC
- Zi, țigane, pînă mîne, Că mîndruți-i pare bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. DLRLC
- Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- E învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinși cu nevoile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 3. Epitet dat unei persoane brunete. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 4. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ba ici-colea mai vedem și cîte un om mai țigan decît toți țiganii. RETEGANUL, P. I 59. DLRLC
- L-am potcovit bine... De nu cumva s-ar răzgîndi; dar parcă nu era țigan să-ntoarcă. CREANGĂ, P. 41. DLRLC
- Celui care tot cere, de multe ori se zice: tare-i țigănos; îi țigan din cale-afară. ȘEZ. II 47. DLRLC
-
etimologie:
- ciganinŭ DEX '98 DEX '09
- țâgan DEX '09 DEX '98
calea-țiganuluisubstantiv feminin articulat
- 1. Calea-Lactee, Calea-Laptelui. DLRLCsinonime: Calea-Lactee Calea-Laptelui