Definiția cu ID-ul 937527:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚIGAN, -Ă, țigani, -e, s. m. și f. (Rar la feminin) 1. Persoană care face parte dintr-o populație originară din India (vorbind o limbă indo-europeană), astăzi răspîndită în mai toate țările Europei și trăind în unele părți încă în stare seminomadă. Țiganii, drumeții cei veșnici, ei sînt! Cu ochii de fulger, cu pletele-n vînt... Ei arși sînt de soare, de vînturi bătuți. COȘBUC, P. I 143. Dar romînul cu-a sa mînă rumpe lanțul de robie, Și țiganul, liber astăzi, se deșteaptă-n fericire! ALECSANDRI, P. I 200. Răzvan-vodă era născut în Moldova dintr-un tată țigan și o mumă moldovancă. BĂLCESCU, O. I 339. Pe su' mînă Că-i rumînă. Pe sugeană Că-i țigană. MAT. FOLK. 930. Plac, nu-ți plac, Dar țiganele moarte-ți fac. ib. 931. ◊ Țigan de laie v. laie. Țigan de șatră v. șatră.Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul, nu pe adevăratul vinovat. (A se muta) ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des, a fi nestatornic, a nu se stabili într-un anumit loc. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși ceva tocmai la sfîrșit, a-și da în petic tocmai la urmă. ♦ (Adjectival) Țigănesc. Ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate. BUDAI-DELEANU, Ț. 105. 2. Compus: (popular) calea-țiganului = calea lactee. 3. Persoană, mai ales din populația țiganilor, care practică una din ocupațiile obișnuite ale acestora; (în special) lăutar, fierar. Petrecerea noastră nu-i veselia, caii, vinul, țiganii, femeile și huietul; petrecerea noastră e gîndul posomorît. RUSSO, S. 23. Zi, țigane, pînă mîne, Că mîndruți-i pare bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. ◊ Expr. Este învățat ca țiganul cu ciocanul, se spune despre cei deprinși cu nevoile. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține (marfă, meșteșug etc.). 4. Denumire dată unei persoane brunete, oacheșe. 5. Om cu apucături rele (care nu se sfiește să cerșească, să se tocmească). Ba ici-colea mai vedem și cîte un om mai țigan decît toți țiganii. RETEGANUL, P. I 59. L-am potcovit bine... De nu cumva s-ar răzgîndi; dar parcă nu era țigan să-ntoarcă. CREANGĂ, P. 41. Celui care tot cere, de multe ori se zice: tare-i țigănos; îi țigan din cale-afară. ȘEZ. II 47.