3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚANC3, țancuri, s. n. (Reg.) Vârf ascuțit și înalt de stâncă. – Din germ. Zinken (dial. Zanken).

ȚANC3, țancuri, s. n. (Reg.) Vârf ascuțit și înalt de stâncă. – Din germ. Zinken (dial. Zanken).

ȚANC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă un zgomot ascuțit, metalic. – Onomatopee.

ȚANC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă un zgomot ascuțit, metalic. – Onomatopee.

ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec.

țanc2 sn [At: VALIAN, V. / V: (reg) țenchi, țeanc sn, sf / Pl: ~uri / E: nct] 1 Băț cu care se măsoară, însemnându-se cu câte o crestătură, cantitatea laptelui muls de la oi cu ocazia alcătuirii stânii, uneori cantitatea vinului, a țuicii etc. dintr-un vas Si: (reg) țăncușă (2). 2 (Fam; îlav) La (sau, rar, pe) ~ La momentul potrivit. 3 (Fam; îlav) Pe (sau în) ~ Exact. 4 (îrg; îe) A lua ~ (sau ~ul) (la un vas), a da ~ul sau a da ~ (la un vas) A măsura cu țancul (1) cantitatea de lichid dintr-un vas. 5 (Reg; îe) A vorbi cu ~ A vorbi prin semne. 6 (Îae) A vorbi fără șir. 7 (Înv) Semn făcut pe un vas în locul până unde ajunge lichidul conținut Si: (reg) țăncușă (4). 8 (Reg) Bețișor cu ajutorul căruia, când se țese o velință, se măsoară lățimea unei vergi. 9 (Reg; pex) Unitate de măsură. 10 (Reg; pex) Obiect folosit ca instrument de măsurat. 11 (Reg) Semn distinctiv constând dintr-o bucată de lemn sau de material textil care se pune pe pănura dată la piuă, pe sculurile date la vopsit. 12 (Reg) Crestătură, de o anumită formă, făcută la urechea oii ca semn de recunoaștere Si: (reg) țăncușă (19). 13 (Reg; la unele jocuri de copii) Loc însemnat la care trebuie să ajungă cei care se întrec la un joc (de obicei, cu mingea). 14 (Șîcs în ~) Țintar (1). 15-16 (Reg; lpl) Bețișoare cu crestături sau bilețele numerotate cu care se trage la sorți Si: (reg) țăncușă (5-6). 17 (Reg; îe) A da ~ la pepene A tăia și a scoate o bucată dintr-un pepene pentru a gusta dacă e bun. 18 (Reg) Fâșie îngustă de pământ, de holdă etc. 19 (Reg) Ciob (1). 20 Instrument de care se servesc dogarii la asamblatul doagelor.

țanc3 sn [At: VLAHUȚĂ, R. P. 124 / V: (reg) țenchi / Pl: ~uri / E: ger dal Zanken (ger Zinken)] 1 (Reg) Vârf ascuțit și înalt de stâncă. 2 (Reg; pan) Vârf de deal Si: culme. 3 (Mol) Perete înalt și drept de stâncă. 4 (Mol) Mal abrupt. 5 (Mol) Loc pietros. 6 (Olt) Ridicătură mică de pământ.

țanc1 i [At: ȘEZ. IV, 84 / E: fo] Cuvânt care redă un zgomot ascuțit, produs prin lovirea unui obiect din metal sau (mai rar) din lemn.

ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețisor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec.

ȚANC1 interj. (De obicei repetat) Onomatopee care redă un zgomot ascuțit, metalic. Vîj, vîj prin păiuș, Țanc, țanc prin copaci (Coasa). ȘEZ. IV 84.

ȚANC3, țancuri, s. n. Vîrf ascuțit și înalt de stîncă. Soarele bătea de cătră amiază, de pe țancul Măgurei. SADOVEANU, B. 20. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și pornește spre țancurile de stîncă din zare. GÎRLEANU, L. 25. Un grind înalt, țuguiat, stă drept înaintea noastră, din spatele lui se ridică două țancuri golașe, vinete, ascuțite. VLAHUȚĂ, O. A. II 170.

ȚANC2 s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit, exact cînd (sau cum) trebuie, potrivit. Vrea să i se potrivească toate la țanc. SLAVICI, la CADE. Se vede că era un făcut ca Sgîmboiu să sosească tot la țanc, cînd era îndrăgostiților lumea mai dragă. POPESCU, B. III 143. 2. (Regional) Bețișor cu mai multe crestături, cu care ciobanii măsoară laptele sau cu care se măsoară țuica în cazan.

ȚANC3 ~uri n. reg. Vârf ascuțit al unei stânci. /<germ. Zinken

ȚANC1 interj. (se folosește pentru a reda un zgomot metalic ascuțit). /Onomat.

ȚANC2 ~uri n. pop. Bețișor gradat cu care se măsoară laptele muls la o stână. ◊ La ~ exact când trebuie; la momentul potrivit. /Orig. nec.

țanc n. 1. băț crestat de măsurat țuica în bute: a lua țanc la o bute; 2. fig. moment deciziv, pont: a veni la țanc. ║ adv. întocmai. [Vechiu-rom. țanchiu, țintă, țel («a ajunge la țanchiu», Cantemir): V. țăncușă].

țanc n. Mold. stâncă: țancurile Toancelor. [Origină necunoscută].

1) țanc n., pl. urĭ (mgerm. zanke, ngerm. zinke, colț, pisc). Stîncă ascuțită (pe care cresc brazĭ piticĭ): țancurĭ ascuțite ĭes [pop. ĭese] din adîncurile pădurilor (Vlah. Rom. Pit. 150), se arătaŭ pe țancurĭ goale făpturĭ de pe tarîmurile de dedesupt (Sadov. Univ. 24 Apr. 1913, 1, 7). Băț crestat de măsurat lichidele’ntr’un vas (maĭ ales laptele). Semn la care trebuĭe să ajungă orĭ să se oprească ceĭ ce se întrec la un joc: a ajunge, a lovi la țanc. La țanc, exact, potrivit, la timp. Mold. Vechĭ (țenchĭ, pl. urĭ). Hotar, limită: țenchĭu vĭețiĭ. Din țenchĭ în țenchĭ, din loc în loc. V. cheanț.

2) țanc interj. Țac. V. zang.

arată toate definițiile

Intrare: țanc (interj.)
țanc2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • țanc
țanc-țanc interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țanc-țanc
Intrare: țanc (loc.adv. băț)
țanc1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țanc
  • țancul
  • țancu‑
plural
  • țancuri
  • țancurile
genitiv-dativ singular
  • țanc
  • țancului
plural
  • țancuri
  • țancurilor
vocativ singular
plural
Intrare: țanc (stâncă)
țanc1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țanc
  • țancul
  • țancu‑
plural
  • țancuri
  • țancurile
genitiv-dativ singular
  • țanc
  • țancului
plural
  • țancuri
  • țancurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țanc (interj.) țanc-țanc

  • 1. adesea repetat Cuvânt care redă un zgomot ascuțit, metalic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Vîj, vîj prin păiuș, Țanc, țanc prin copaci (Coasa). ȘEZ. IV 84.
      surse: DLRLC

etimologie:

țanc (loc.adv. băț)

  • 1. (numai) singular locuțiune adverbială La țanc = la timp, la momentul potrivit.
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Vrea să i se potrivească toate la țanc. SLAVICI, la CADE.
      surse: DLRLC
    • Se vede că era un făcut ca Sgîmboiu să sosească tot la țanc, cînd era îndrăgostiților lumea mai dragă. POPESCU, B. III 143.
      surse: DLRLC
  • 2. regional Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

țanc (stâncă)

  • 1. regional Vârf ascuțit și înalt de stâncă.
    surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Soarele bătea de cătră amiază, de pe țancul Măgurei. SADOVEANU, B. 20.
      surse: DLRLC
    • Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și pornește spre țancurile de stîncă din zare. GÎRLEANU, L. 25.
      surse: DLRLC
    • Un grind înalt, țuguiat, stă drept înaintea noastră, din spatele lui se ridică două țancuri golașe, vinete, ascuțite. VLAHUȚĂ, O. A. II 170.
      surse: DLRLC

etimologie: