ȚANC², (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec.

țanc² sn [At: VALIAN, V. / V: (reg) țenchi, țeanc sn, ~ă sf / Pl: ~uri / E: nct] 1 Băț cu care se măsoară, însemnându-se cu câte o crestătură, cantitatea laptelui muls de la oi cu ocazia alcătuirii stânii, uneori cantitatea vinului, a țuicii etc. dintr-un vas Si: (reg) țăncușă (2). 2 (Fam; îlav) La (sau, rar, pe) ~ La momentul potrivit. 3 (Fam; îlav) Pe (sau în) ~ Exact. 4 (îrg; îe) A lua ~ (sau ~ul) (la un vas), a da ~ul sau a da ~ (la un vas) A măsura cu țancul (1) cantitatea de lichid dintr-un vas. 5 (Reg; îe) A vorbi cu ~ A vorbi prin semne. 6 (Îae) A vorbi fără șir. 7 (Înv) Semn făcut pe un vas în locul până unde ajunge lichidul conținut Si: (reg) țăncușă (4). 8 (Reg) Bețișor cu ajutorul căruia, când se țese o velință, se măsoară lățimea unei vergi. 9 (Reg; pex) Unitate de măsură. 10 (Reg; pex) Obiect folosit ca instrument de măsurat. 11 (Reg) Semn distinctiv constând dintr-o bucată de lemn sau de material textil care se pune pe pănura dată la piuă, pe sculurile date la vopsit. 12 (Reg) Crestătură, de o anumită formă, făcută la urechea oii ca semn de recunoaștere Si: (reg) țăncușă (19). 13 (Reg; la unele jocuri de copii) Loc însemnat la care trebuie să ajungă cei care se întrec la un joc (de obicei, cu mingea). 14 (Șîcs în ~) Țintar (1). 15-16 (Reg; lpl) Bețișoare cu crestături sau bilețele numerotate cu care se trage la sorți Si: (reg) țăncușă (5-6). 17 (Reg; îe) A da ~ la pepene A tăia și a scoate o bucată dintr-un pepene pentru a gusta dacă e bun. 18 (Reg) Fâșie îngustă de pământ, de holdă etc. 19 (Reg) Ciob (1). 20 Instrument de care se servesc dogarii la asamblatul doagelor.

ȚANC², (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețisor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec.

ȚANC² s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit, exact cînd (sau cum) trebuie, potrivit. Vrea să i se potrivească toate la țanc. SLAVICI, la CADE. Se vede că era un făcut ca Sgîmboiu să sosească tot la țanc, cînd era îndrăgostiților lumea mai dragă. POPESCU, B. III 143. 2. (Regional) Bețișor cu mai multe crestături, cu care ciobanii măsoară laptele sau cu care se măsoară țuica în cazan.

ȚANC² ~uri n. pop. Bețișor gradat cu care se măsoară laptele muls la o stână. ◊ La ~ exact când trebuie; la momentul potrivit. /Orig. nec.

țanc n. 1. băț crestat de măsurat țuica în bute: a lua țanc la o bute; 2. fig. moment deciziv, pont: a veni la țanc. ║ adv. întocmai. [Vechiu-rom. țanchiu, țintă, țel («a ajunge la țanchiu», Cantemir): V. țăncușă].

țancă² sf vz țanc²

țeanc sn vz țanc²

țenchi⁵ sn vz țanc²

țanc² (reg.) s. n., pl. țancuri

+țanc¹ (la ~) loc. adj., loc. adv. (sosire ~, a sosi ~)

țanc² (reg.) s. n., pl. țancuri

țanc (vârf de stâncă, bețișor) s. n., pl. țancuri

țanc², s.n. – (loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. – Et. nec. (DEX, MDA); probabil din forma onomatopeică țanc „care redă un zgomot ascuțit” și care poate marca începutul sau sfârșitul unei acțiuni.

a sosi la țanc expr. a veni la momentul potrivit.

la țanc expr. la timp, la momentul potrivit / oportun.