șpioni v vz spiona

SPION, -OANĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

ispion, ~oană smf vz spion

sipion s vz spion

spihoni v vz spiona

spion, ~oană [At: PRAVILA (1788), 28/15 / P: spi-on / V: (pop) șp~, (reg) sip~ sm, is~ / Pl: ~i, ~oane / E: it spione, fr espion, ger Spion] 1 smf Persoană care strânge pe ascuns secrete de natură militară, politică etc. ale unui stat, ale unei organizații, cu scopul de a le transmite altui stat, altei organizații etc. Si: (înv) iscoadă, limbă, privitor, (reg) verbuncaș, (tcm) cearșit. 2 smf (Pex) Persoană care observă pe alții pe ascuns, pentru a furniza cuiva informații. 3 smf (Îs) Ochi (sau privire) de ~ Privire pătrunzătoare. 4 smf (Fam; îf șp~) Om șiret³. 5 sm (Înv; pex; la jocul de șah) Nebun. 6 sm (Teh; pex) Lamă de oțel cu o grosime bine determintă care servește la verificarea dimensiunilor, a formei sau a poziției relative a pieselor asociate din ansambluri sau subansambluri Vz leră. 7 sm (Reg; pex) Fir cu plumb. 8 sm (Rar; pex) Vizor de ușă.

spiona [At: ȘINCAI, HR. III, 106/30 / P: spi-o~ / V: (înv) ~ni, șpioni, (reg) ~ihoni, șp~, șpeo~ (Pzi: șpeon) / Pzi: ~nez / Cj: 3 (îvr) să ~nească / E: spion] 1 vt (C. i. persoane, formațiuni militare, instituții, organizații etc. sau acțiunile, situația, poziția lor) A strânge pe ascuns secrete de natură militară, politică, economică etc. ale unui stat, ale unei organizații etc. cu scopul de a le transmite altui stat sau altei organizații. 2-3 vtrr (C. i. persoane sau faptele, manifestările etc. lor) A (se) supraveghea pe ascuns pentru a surprinde gânduri intenții secrete etc. Si: a iscodi, a observa, a pândi, a urmări, (îvp) a priveghea, (pop) a cerca (3), (îrg) a păzi, (îvr) a prăvi.

spioni v vz spiona

șpion, ~oană smf vz spion

șpiona v vz spiona

SPION, -OANĂ, spioni, -oane, subst. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

SPION, SPIOANĂ, spioni, spioane, s. m. și f. 1. Persoană care urmărește și se străduiește să afle secrete de natură militară, politică, economică etc. ale unui stat, pentru a le transmite altui stat, de obicei dușman, de care este angajată și plătită. Gazetele intervenționiste înjurau puterile centrale, vedeau pretutindeni spioni și trădători în serviciul acestora. PAS, Z. II 170. Se șoptea că ar fi spion austriac. BART, E. 365. 2. Persoană care pîndește, iscodește și caută să afle ce spune, ce tace sau ce intenționează să facă cineva (pentru a informa pe altul de care, de obicei, este angajată în acest scop). Ofițerul de jandarmi avea spioni destui la ateliere, putea fi informat. VORNIC, P. 215. Așa? Care vrea să zică... ești spion d-ta? Apoi, așteaptă... dacă-i așa, să-ți dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. ALECSANDRI, T. I 217. – Variantă: șpion, șpioană (DUMITRIU, N. 179, SADOVEANU, P. M. 292, CONTEMPORANUL, III 573) s. m. și f.

SPIONA, spionez, vb. I. 1. Intranz. A căuta să afle secrete de natură militară, politică, economică etc. ale unui stat, pentru a le transmite altui stat. 2. Tranz. A pîndi, a iscodi și a căuta să afle ce spune, ce face sau ce intenționează să facă cineva (pentru a da informații cuiva); p. ext. a privi pe furiș. Erau frumoase și spionau cu priviri agere pe cei trei oșteni. SADOVEANU, O. VII 60. Așa vorbii, cu ochii spionîndu-l; Iar la sfîrșit cedarăm fiecare. TOPÎRCEANU, B. 97. Uneori li se părea că e cineva care-i ascultă, îi spionează, ș-atunci își scoborau glasul. VLAHUȚĂ, O. A. 244. ◊ Refl. reciproc. Nu se puteau suferi și se spionau. PAS, Z. I 156. – Variantă: șpiona (RETEGANUL, P. I 29) vb. I.

ȘPION, -OANĂ s. m. și f. v. spion.

ȘPIONA vb. I v. spiona.

SPION, -OANĂ s.m. și f. 1. Cel care face spionaj pentru un stat într-un alt stat. 2. Cel care pîndește, observă pe alții pentru a furniza cuiva informații; iscoadă. // s.m. Oglindă oblică instalată în fața unei ferestre sau lentilă mică introdusă într-o ușă, prin care se poate vedea în afară fără a fi văzut. [Pron. spi-on, spi-oa-nă, var. șpion, -oană s.m.f. / < it. spione, cf. fr. espion].

SPIONA vb. I. intr. A face spionaj. ♦ tr. A iscodi, a pîndi. [Pron. spi-o-, var. șpiona vb. I. / < it. spionare, fr. espionner].

ȘPION, -OANĂ s.m. și f. v. spion.

ȘPIONA vb. I. v. spiona.

SPION, -OANĂ I. s. m. f. 1. cel care face spionaj pentru un stat într-un alt stat. 2. cel care pândește, observă pe alții pentru a furniza cuiva informații. II. s. m. 1. oglindă oblică în fața unei ferestre sau lentilă mică într-o ușă, prin care se poate vedea în afară fără a fi văzut. 2. (tehn.) calibru pentru determinarea și verificarea jocurilor dintre două piese asamblate. 3. particulă nucleară cu masa apropiată de cea a pionului (2), dar având spin. (< germ. Spion, it. spione, după fr. espion, /II, 3/ engl. s/pinning/ + pion)

SPIONA vb. I. intr. a face spionaj. II. tr. a iscodi, a pândi. (< germ. spionieren, it. spionare)

SPION ~oană (~oni, ~oane) m. și f. Persoană care face spionaj. [Sil. spi-on] /<it. spione, germ. Spion, fr. espion

A SPIONA ~ez 1. intranz. A fi spion. 2. tranz. A urmări în calitate de spion. /<germ. spionieren, it. spionare, fr. espionner

spion m. cel ce spionează.

spionà v. a pândi faptele sau vorbele altuia.

*spión m. (fr. espion, d. it. spione, d. spiare, a spiona, fr. épier, germ. spähen). Cel care spionează, iscoadă: s’a prins un spion al armateĭ inamice (Fem. spioancă, pl. e). – Pop. și șpion (rus. [d. germ] špion).

*spionéz v. tr. (fr. espionner). Pîndesc, iscodesc, observ faptele, mișcările, vorbele cuĭva ca să știŭ ce măsurĭ să ĭaŭ contra luĭ: a spiona armata inamică.

spion s. m., pl. spioni

spiona (a ~) (desp. spi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. spionez, 3 spionează; conj. prez. 1 sg. să spionez, 3 să spioneze

spion s. m., pl. spioni

spiona (a ~) (spi-o-) vb., ind. prez. 3 spionează

spion s. m., pl. spioni

spiona vb. (sil. spi-o-), ind. prez. 1 sg. spionez, 3 sg. și pl. spionează

spion, -oană.

spion (-ni), s. m. – Iscoadă. – Var. șpion. Mr. spion. Fr. espion, it. spione, cf. ngr. σπιούνος, alb. spiun; var. din germ. Spion. – Der. spiona, vb. (a iscodi, a pîndi), din fr. espionner; spionaj, s. n., din fr. espionnage.

SPION s. iscoadă, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) cearșit, limbă, privitor. (A prinde un ~.)

SPIONA vb. a iscodi, a observa, a pândi, a urmări, (înv. și pop.) a priveghea, (pop.) a cerca, (înv. și reg.) a acera, a păzi. (Îl ~ din umbră.)

SPION s. iscoadă, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) cearșit, limbă, privitor. (A prinde un ~.)

SPIONA vb. a iscodi, a observa, a pîndi, a urmări, (înv. și pop.) a priveghea, (pop.) a cerca, (înv. și reg.) a acera, a păzi. (Îl ~ din umbră.)