SPION, SPIOANĂ, spioni, spioane, s. m. și f. 1. Persoană care urmărește și se străduiește să afle secrete de natură militară, politică, economică etc. ale unui stat, pentru a le transmite altui stat, de obicei dușman, de care este angajată și plătită. Gazetele intervenționiste înjurau puterile centrale, vedeau pretutindeni spioni și trădători în serviciul acestora. PAS, Z. II 170. Se șoptea că ar fi spion austriac. BART, E. 365. 2. Persoană care pîndește, iscodește și caută să afle ce spune, ce tace sau ce intenționează să facă cineva (pentru a informa pe altul de care, de obicei, este angajată în acest scop). Ofițerul de jandarmi avea spioni destui la ateliere, putea fi informat. VORNIC, P. 215. Așa? Care vrea să zică... ești spion d-ta? Apoi, așteaptă... dacă-i așa, să-ți dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. ALECSANDRI, T. I 217. – Variantă: șpion, șpioană (DUMITRIU, N. 179, SADOVEANU, P. M. 292, CONTEMPORANUL, III 573) s. m. și f.