ȘARLATAN, șarlatani, s. m. Persoană necinstită care înșală buna-credință a cuiva; farsor; escroc. – Din fr. charlatan.

șarlatan sm [At: CUGETĂRI II, 4471 / V: (înv) cear~ (S și: ciar-), (pop) șăr~, șărlăt~, țar~ / Pl: ~i / E: fr charlatan, it ciarlatano, ngr τσαρλάτανος] Persoană necinstită care își atinge scopurile profitând de naivitatea sau de buna-credință a cuiva Si: escroc, farsor (1), impostor, înșelător, (reg) panglicar, papugiu, pasmarghiol, șalvir¹ (2), șoltic (1), (pop) șnapan (1), (îrg) șuier¹ (2).

ȘARLATAN, șarlatani, s. m. Persoană necinstită care profită de naivitatea sau de buna-credință a cuiva; înșelător, impostor, farsor; escroc. – Din fr. charlatan.

ȘARLATAN, șarlatani, s. m. Persoană necinstită care abuzează de buna-credință a cuiva pentru a înșela; înșelător, șmecher, impostor. Șarlatanul ăsta care a înșelat pe toți... și le-a luat pădurile pe nimic! GALACTION, O. I Toți oamenii aceștia care ocolesc orice control și-ți spun la fiece pas «ai încredere în mine» sînt de regulă niște șarlatani. CAMIL PETRESCU, T. II 184. Acei care atacă pe cei de la 1848 ca pe niște șarlatani raționaliști ignorează istoria romînilor. IBRĂILEANU, SP. CR. 80. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. A. 274.

ȘARLATAN s.m. Pungaș, farsor, impostor. [< fr. charlatan, cf. it. ciarlatano < ciarlare – a flecări, a trăncăni].

ȘARLATAN s. m. om necinstit, care înșală buna-credință a cuiva; pungaș, escroc, impostor. (< fr. charlatan)

ȘARLATAN ~i m. Persoană necinstită care își atinge scopurile profitând de naivitatea cuiva; escroc; impostor; potlogar; coțcar. /<fr. charlatan

șarlatan m. 1. cel ce exploatează credulitatea publicului; 2. fig. cel ce caută a impune: șarlatan politic.

*șarlatán, -că s. (fr. charlatan, d. it. ciarlatáno, care vine d. ciarlare, a vorbi cu enfază). Înșelător, mincinos, exploatator al credulitățiĭ poporuluĭ: Tabarin (un Francez mort la 1633) a fost un mare șarlatan, avem și noĭ mariĭ noștri șarlatanĭ.

cearlatan sm vz șarlatan

șărlatan sm vz șarlatan

șărlătan sm vz șarlatan

țarlatan sm vz șarlatan

șarlatan s. m., pl. șarlatani

șarlatan s. m., pl. șarlatani

șarlatan s. m., pl. șarlatani

ȘARLATAN s. 1. v. escroc. 2. v. impostor.

ȘARLATAN s. escroc, hoț, impostor, înșelător, pungaș, șnapan, (rar) pîrlea (art.), (pop. și fam.) pezevenchi, potlogar, (înv. și reg.) mafler, pîrlaci, (reg.) pasmarghiol, potcaș, (Mold., Bucov. și Dobr.) șalvir, (înv.) calpuzan, (înv., în Mold.) șuler, (fam.) coțcar, pehlivan, pișicher, (fig.) panglicar, papugiu, scamator. (Mare ~ mai e!)

șarlatan (șarlatani), s. m. – Pungaș, escroc. – Mr. șarlatan. Fr. charlatan. – Der. șarlatanie, s. f. (escrocherie, pungășie); șarlatanism, s. n., din fr. charlatanisme. Mr., prin intermediul ngr. τσαρλατάνος.