POTLOGÁR, potlogari, s. m. 1. (Învechit) Cel care pune potloage la încălțăminte; cîrpaci. 2. Pungaș, coțcar, șarlatan, escroc. Stăi, potlogarule, că te împușc ca pe un cîne! SADOVEANU, O. VII 359. Ghidi, potlogar nerușinat!... Buzunarele ți-s pline de chifle... nu te-am văzut eu cînd le-ai furat? ALECSANDRI, T. 1297. Potlogarii, de care gemea orașul... pîndeau pe nesocotitul pedestru care zăbovise a se întoarce acasă. NEGRUZZI, S. I 16.

POTLOGÁR ~i m. 1) fam. Persoană necinstită care înșală pe alții (profitând de naivitatea sau de încrederea lor); șarlatan; impostor; escroc; coțcar. 2) reg. Cizmar care pune potloage la încălțăminte. /potlog + suf. ~ar

potlogar m. 1. cârpaciu; 2. pungaș ordinar.

potlogár m. (d. potlog). Șarlatan, escroc. Trans. Cizmar cîrpacĭ. – Și ploto- (Olt. Trans.) și porlo- (Munt. Trans.).

potlogár (fam.) (po-tlo-) s. m., pl. potlogári

potlogár s. m. (sil. -tlo-), pl. potlogári

POTLOGÁR s. v. escroc, hoț, impostor, înșelător, pungaș, șarlatan, șnapan.

potlogar s. v. ESCROC. HOȚ. IMPOSTOR. ÎNȘELĂTOR. PUNGAȘ. ȘARLATAN. ȘNAPAN.