3 intrări

22 de definiții

din care

Explicative DEX

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta.

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta.

șont1 sm vz șonț

șont2, șoantă [At: CIHAC II, 529 / V: (reg) șonț / Pl: șonți, șoante / E: ns cf mg sánta, rom ciont] (Reg) 1-6 smf, a (Adesea dep) Șchiop (1-6). 7 a (D. oameni) Pocit. 8 a (D. oameni) Caraghios (2).

șonț2, șoanță a vz șont2

șonț1 sm [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 367 / V: (reg) ~nt / Pl: ~i / E: ns cf honț] (îrg; prt) Șoacăț1 (1).

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Mold.) Bolnav de picioare, șchiop, schilod. (Substantivat) Îl și prind pe șontul Nataliei... îl și duc la post. CAMILAR, N. II 419. – Variantă: șonț, șoanță adj.

ȘONȚ1, șonți, s. m. (Rar) Nume de ocară dat nemților. V. șoacăț. Mă apropiu de neamțul meu și-i zic: Măi șonțule! deschide-ți urechile-n patru. ALECSANDRI, la TDRG.

ȘONȚ2, ȘOANȚĂ adj. v. șont.

ȘONT șoantă (șonți, șoante) și substantival reg. (despre ființe) Care este infirm de un picior; care merge șchiopătând; cotonog; șchiop; șontorog. /cf. ung. sánta

șonț a. și m. 1. fam. șchiop; 2. (ironic) Neamț: o necăjesc fel de fel de Șonți AL. [Ung. ȘÓNTA].

1) Șonț, Șoánță s. (din Honț, porecla Sasuluĭ. Cp. cu șervănea, șoaĭtă, șomîc din hervanea, *hoaĭtă, *homic). Est. Iron. Neamț. V. șfab 2.

2) șonț, șoánță adj. (ung. sánta, sántika, șchĭop; sîrb. bg. šantav, șchĭop, paralitic). Fam. Iron. Șchĭop. Fig. Șonțit, ridicul.

Ortografice DOOM

șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoantă, pl. șoante

șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoantă, pl. șoante

șont adj. m., pl. șonți; f. sg. șoantă, pl. șoante

Etimologice

șonț (-ți), s. m. – (Mold.) Șchiop. – Var. șonț. Creație expresivă, cf. bont, ciont, mont, tont, care exprimă ideea de „ciut”. Var. este un sing. analogic, format după pl. Cf. și șonț „neamț”, cu evoluția semantică la fel ca în țopîrlan. Der. din mag. sánta „șchiop” (Șeineanu, Semasiol., 171; Loewe 56; Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 183), care ar depinde de sb. šantav „șchiop”, slov. šantati „a șchiopăta” (Miklosich, Fremdw., 128), este mai puțin probabilă. Der. șonți, vb. (Mold., a șchiopăta, a deșela); șoni, vb. (Olt., a deșela); șoneală, s. f. (Olt., șchiopătare); șontîc, interj. (exprimă ideea de șchiopătare), cf. hîltîc, bîldîbîc; șontîcăi, vb. (a șchiopăta); șontorog, adj. (șchiop; paralizat; impotent, hodorogit), format ca boșorog, hodorog etc. (mag. dialectal csontorag, indicat de Tiktin și Candrea ca sursă pentru rom., provine din rom. cf. Edelspacher 12); șontorogi, vb. (a deșela).

Enciclopedice

ȘONȚU, Gh., 1841 (BAP II244); maiorul-erou în 1877; Șonț, poreclă pentru neamț, în Ardeal, dar cf. și vb. a șonti = ciunti.

Sinonime

ȘONT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

ȘONT adj. v. șchiop.

șont adj., s. v. INFIRM. INVALID. SCHILOD.

șont adj. v. ȘCHIOP.

Regionalisme / arhaisme

șont, șoantă, șonți, șoante, adj. (reg.; adesea substantivat) 1. șchiop; schilod. 2. pocit, caraghios.

Intrare: Șonțu
Șonțu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Șonțu
Intrare: șont
șont adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șont
  • șontul
  • șontu‑
  • șoantă
  • șoanta
plural
  • șonți
  • șonții
  • șoante
  • șoantele
genitiv-dativ singular
  • șont
  • șontului
  • șoante
  • șoantei
plural
  • șonți
  • șonților
  • șoante
  • șoantelor
vocativ singular
plural
șonț2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A28)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șo
  • șonțul
  • șonțu‑
  • șoanță
  • șoanța
plural
  • șonți
  • șonții
  • șoanțe
  • șoanțele
genitiv-dativ singular
  • șo
  • șonțului
  • șoanțe
  • șoanței
plural
  • șonți
  • șonților
  • șoanțe
  • șoanțelor
vocativ singular
plural
Intrare: șonț
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șo
  • șonțul
  • șonțu‑
plural
  • șonți
  • șonții
genitiv-dativ singular
  • șo
  • șonțului
plural
  • șonți
  • șonților
vocativ singular
  • șonțule
  • șonțe
plural
  • șonților
șont adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șont
  • șontul
  • șontu‑
  • șoantă
  • șoanta
plural
  • șonți
  • șonții
  • șoante
  • șoantele
genitiv-dativ singular
  • șont
  • șontului
  • șoante
  • șoantei
plural
  • șonți
  • șonților
  • șoante
  • șoantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șont, șoantăadjectiv

etimologie:

șo, șonțisubstantiv masculin

  • 1. rar Nume de ocară dat nemților. DLRLC
    diminutive: șonțișor
    • format_quote Mă apropiu de neamțul meu și-i zic: Măi șonțule! deschide-ți urechile-n patru. ALECSANDRI, la TDRG. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.