ȘIC², șicuri, s. n. (Reg.) Fiecare dintre micile foițe de metal lucios care se aplică drept podoabă pe unele haine femeiești; fluture, paietă. – Din sb. šik, magh. sik.

șic¹ [At: FILIMON, O. II, 183 / S și: (rar) chic / E: fr chic] (Fam) 1 sni Eleganță (în îmbrăcăminte, în atitudini). 2 sni Bun-gust (în îmbrăcăminte, în atitudini). 3 sni Lucru amuzant. 4 sni Haz (17). 5-6 ain, av (Care este) elegant. 7-8 ain, av (Care este) cu gust (în îmbrăcăminte, în atitudini).

șic² sn [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ~lu / Pl: ~uri / E: mg sík, srb šik] 1 (Reg) Foiță de metal, mai ales din staniol, care se aplică ca podoabă pe unele haine femeiești Si: paietă, (pop) poleială, (reg) șicuială (1). 2 (Trs; îf șiclu) Hârtie poleită. 3 (Trs; înv) Piele poleită.

ȘIC², șicuri, s. n. Fiecare dintre micile foițe de metal lucios care se aplică drept podoabă pe unele haine femeiești; fluture, paietă. – Din scr. šik, magh. sik.

ȘIC¹ s. n. (Franțuzism) Eleganță, distincție, gust (în îmbrăcăminte, în modul de comportare). A făcut din o legătură plină de șic un lucru neînsemnat. GHEREA, ST. CR. I 279. Pe asta n-am prea observat-o, mi se pare însă că nu prea are șic. CONTEMPORANUL, V_II 484. ♦ Lucru care amuză, care are haz. Nu lasă el două mii de lei! – Zi că-ți lasă o mie, tot e bine. – Apoi nu. Șicul e să lase două. CARAGIALE, M. 226.

ȘIC², șicuri, s. n. (Mai ales la pl.) Mici foițe de metal lucios care se aplică ca podoabă, în special pe unele haine femeiești. V. fluture. La această casă Naltă și frumoasă, Cu var văruită, Cu șic șicuită, Cu aur boltită. PAMFILE, la CADE.

ȘIC s.n. (Argotic) Eleganță, distincție, gust. ♦ Lucru care amuză. [< fr. chic].

ȘIC I. s. n. eleganță, distincție, bun gust. ◊ lucru care amuză. II. adj. inv. elegant, distins, cu gust. (< fr. chic)

ȘIC² adj. 1) Care vădește un gust rafinat; extrem de elegant. Rochie ~. 2) Care satisface gusturile unei persoane; în conformitate cu gusturile cuiva. O fată ~. /<fr. chic

ȘIC³ ~uri n. Placă mică de metal lucios, care se aplică pe unele haine ca podoabă; paietă, fluture. /<sb. šik, ung. sik

ȘIC¹ n. 1) Eleganță dezinvoltă, bazată pe un gust ales. 2) Rafinament spiritual; lucru amuzant. /<fr. chic

șic n. foițe fine de alamă, zinc, beteală. [Ung. SIK].

șic n. fam. 1. eleganță: îmbrăcat cu șic; 2. haz: glume cu șic (= fr. chic).

1) șic n., pl. urĭ (sîrb. slovac, ceh. šik, pol. szyk; ung. sik). Vechĭ. Fluturĭ ornamentalĭ: șic alb și galben (col.). Azĭ. Trans. și rar Munt. (Bz.). Staniol.

2) *șic n., pl. urĭ (fr. chic, d. germ. [ge]schick, ținută, atitudine). Eleganță în haĭne saŭ în mișcărĭ: a avea șic în îmbrăcăminte. Haz: vorbă cu șic.

chic³ a vz șic

șiclu² sn vz șic²

șic³ (poleială; paietă) (reg.) s. n., pl. șicuri

!șic¹ adj. invar., adv. (ținute ~, a se îmbrăca ~)

șic² (eleganță) s. n.

șic¹ adj. invar.

șic³ (poleială, paietă) (reg.) s. n., pl. șicuri

șic² (eleganță) s. n.

șic adj. invar.

șic (eleganță) s. n.

șic (poleială, paietă) s. n., pl. șicuri

șic s. n. – 1. Distincție, eleganță. – 2. (Adj. invar.) Elegant. Fr. chic.

ȘIC 1. Șicae t. (16 B I 81). 2. Șicone, M. (16 B II 98). 3. Șicoe (Moț).

ȘIC adj. v. ales, distins, elegant, fin, rafinat, select, stilat, subtil.

ȘIC s. v. bun-gust, distincție, eleganță, fluturaș, fluture, paietă, poleială, rafinament, staniol.

șic s. v. BUN-GUST. DISTINCȚIE. ELEGANȚĂ. FLUTURAȘ. FLUTURE. PAIETĂ. POLEIALĂ. RAFINAMENT. STANIOL.

șic adj. v. ALES. DISTINS. ELEGANT. FIN. RAFINAT. SELECT. STILAT. SUBTIL.