2 intrări

school Articole pe această temă:

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba.Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba.

ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba.Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba.

întrebare sf [At: COD. VOR. 72/13 / Pl: ~bări / E: întreba] 1 (Îoc răspuns) Cerere de informații despre ceva sub forma unui enunț interogativ Si: întrebat1 (1), interogare, chestionare, (îvp) întrebăciune (1), întrebătură (1). 2 (Îe) A pune sau a face (rar a spune) o ~ (sau ~bări) A întreba (1). 3 (Îs) Semn de ~ (sau al ~bării) Semn care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. 4 (Înv) Sfatuire cu cineva Si: întrebat1 (2), (îvp) întrebăciune (2), întrebătură (2). 5 Cerere a permisiunii de a face ceva Si: întrebat1 (3), (îvp) întrebăciune (3), întrebătură (3). 6 Cerere de informații despre starea în care se află cineva Si: întrebat1 (4), (îvp) întrebăciune (3), întrebătură (4). 7 Intrare în vorbă cu cineva Si: întrebat1 (5), (îvp) întrebăciune (5), întrebătură (5). 8 Formulă de politețe prin care se cer informații despre sănătate Si: întrebat1 (6), (îvp) întrebăciune (6), întrebătură (6). 9 Subiect de cercetare științifică. 10 Examinare a unui elev pentru a afla nivelul său de cunoștințe Si: întrebat1 (7), (îvp) întrebăciune (7), întrebătură (7). 11 Cerere de informații despre existența unei mărfi pentru a o cumpăra Si: întrebat1 (8), (îvp) întrebăciune (8), întrebătură (8). 12 Enigmă. 13 (Înv) Consfătuire. 14 (Înv) Discuție. 15 (Înv) Explicație. 16 (Înv) Dare de seamă. 17 (Înv) Răfuială. 18 (Înv) Judecată. 19 (Înv) Cercetare. 20 (Jur) Interogatoriu. 21 (Înv) Prigoană. 22 (Înv) Permisiune. 23 Problemă. 24 Dubiu.

ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a întreba. 1. Interogare, chestionare. Poate că n-a fost auzită sau întrebările ei nu mai au rost. SAHIA, N. 46. Dădeau din umere neștiind ce să răspundă la așa întrebare ciudată. CREANGĂ, P. 307. Să închipuim niște întrebări atît de grele, încît să nu le poată tălmăci. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ (În construcție cu verbele «a pune» sau «a face») Nu înceta să puie întrebări ba tatei, ba mamei Anghelina. SADOVEANU, N. F. 170. Făcu întrebări ca și la moșia Scorpiei. ISPIRESCU, L. 9. Întrebare peste întrebare li se face. CREANGĂ, A. 142. Pe cine-ți întîlni-n cale, Faceți-i lui întrebare. TEODORESCU, P. P. 110. ◊ Semnul întrebării = semnul grafic care se pune la sfîrșitul unei propoziții interogative directe. 2. Problemă, chestiune. Îndată mi s-a deșteptat o mie de întrebări în suflet. SADOVEANU, E. 103. 3. (Poetic) Îndoială. Uneori, meditînd asupra vieții mele... ajung cu firul meditației în văi nehotărîte, unde crește floarea întrebării. GALACTION, O. I 61.

ÎNTREBÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNTREBA. 2) Vorbire adresată cuiva cu scopul de a căpăta un răspuns; adresare care cere răspuns. A pune cuiva o ~.~area n-are supărare (sau ~area vină n-are) se spune pentru a sublinia că nu este rău să întrebi dacă te îndoiești de ceva. Semnul ~ării semnul „?” care se pune la sfârșitul propozițiilor interogative. 3) rar Temă sau împrejurare care preocupă pe cineva și necesită atenție; chestiune; problemă. /v. a întreba

întrebare f. chestiune, interogațiune.

întrebáre f. Acțiunea de a întreba. Chestiune, interogațiune. A pune o întrebare cuĭva, a-l întreba. Semnu întrebăriĭ, semnu grafic care arată întrebarea („?”).

ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

întreba [At: COD. VOR. 52/8 / V: (reg) ~răba / Pzi: întreb / E: ml interrogare] 1 vt (Îoc a răspunde) A arăta ceea ce vrei să știi sau să afli Cf a interoga, a chestiona. 2 vt (Îe) ~eabă-mă să te întreb Se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 3-4 vtr A(-și) pune întrebări cu scopul de a afla un răspuns. 5 vz A se sfătui cu cineva Si: a se consulta, a discuta. 6 vt (Îe) A ~ sfat A cere sfatul cuiva. 7 vt (Îe) A ~ voie pe cineva A cere voie cuiva. 8 vr (Jur; înv; îe) A-și ~ județ sau a se ~ cu cineva A se judeca cu cineva. 9 vr A cere socoteală cuiva Si: a se răfui. 10-11 vti (Udp „de”, „despre”) A cere informații, vești, lămuriri Si: a (se) interesa de, a (se) informa. 12 vt (Îe) A ~ pe cineva de sănătate A se interesa de starea în care se află cineva. 13 vt (Îae) A intra în vorbă cu cineva. 14 vt (Fig; îae) A încolți pe cineva. 15 vt (Îe) A se ~ cu cineva A se informa reciproc de sănătate. 16 vt (Pop) A cere. 17-18 vti A căuta ceva pentru a cumpăra, a se interesa dacă un articol se găsește pe piață. 19 vt A pune întrebări unui elev, student etc. pentru a-i evalua din răspunsuri nivelul cunoștințelor Si: a chestiona, a examina. 20 vt (Fam) A căuta pe cineva acasă. 21 vr (D. o marfa) A avea căutare.

ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. Tranz. 1. A pune întrebări; a cere prin cuvinte să ți se dea un răspuns la ceea ce vrei să afli sau să știi. V. interoga. Întrebați dacă nu se află în tren un doctor. C. PETRESCU, C. V. 34. De ce pana mea rămîne în cerneală mă întrebi? EMINESCU, O. I 137. N-am pe nimenea drag... Să mă-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. ◊ Absol. Dumneata ești, mămucă? întrebă Minodora din umbra prispei. SADOVEANU, B. 56. Domnul?întrebă el iute. – Theodorescu-Fălciu, licențiat în drept, advocat. ARGHEZI, P. T. 133. ◊ Fig. S-o întrebi numai cu ochii: Mă iubești tu? Spune drept! EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. Întreabă-mă, să te întreb, se spune cînd ți se cer informații asupra unor lucruri despre care nu știi nimic. A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă, a deschide discuție cu cineva. ◊ Intranz. (Regional; determinarea este introdusă prin prep. «de») Măicuță bătrînă... Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd Și la toți zicînd: Cine-au cunoscut, Cine mi-au văzut... ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Refl. reciproc. (Fig.) Atîtea păsări ale primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngînă și se-ntrec în fel de glasuri. CARAGIALE, P. 50. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «despre») A cerceta, a se interesa, a cere știri sau lămuriri, a se informa despre... Întrebă pre unii și pre alții despre scorpie. ISPIRESCU, L. 9. Mă-ntreabă de mărgele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. ◊ (Învechit, astăzi regional, urmat de un complement direct care arată obiectul întrebării) Coniță, v-a întrebat boierul de două ori, o întîmpină fata din casă. C. PETRESCU, Î. I 88. Nu-l primesc în sat, și el întreabă casa vornicului. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Refl. Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate. EMINESCU, O. I 194. ◊ Intranz. (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «după») Frumoasă copiliță! eu voi pleca din lume Și după mine nimeni nu va mai întreba. BOLINTINEANU, O. 206. ♦ (Învechit și popular) A căuta (ceva) pentru a cumpăra, a se interesa dacă se găsește (ceva). Umbla... în puterea iernii... întrebînd ba teacă de cosor, ba căpestre de purici, ba cuie de la corabia lui Noe. CREANGĂ, A. 85. 3. A pune întrebări pentru a constata, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor cuiva, gradul de pregătire al cuiva; a examina. Domnul Vucea... întreba pe fiecare în parte o sumedenie de lucruri cu răspunsurile lor știute de mai nainte. DELAVRANCEA, H. T. 106. Domnii Țării Romînești...Stăi, întîi să te-ntreb, loază. Cîte rîuri are Europa? CARAGIALE, O. I 324.

întrebáre-problémă s. f. Întrebare cu caracter de problemă ◊ „[...] aparatul, al cărui «părinte» este profesorul de chimie I.S., îndeplinește următoarele operații: înregistrează pe film întrebările-problemă, acordă note (prin convertire de punctaj), semnalizează trecerea la noua întrebare și o efectuează automat după formularea răspunsului.” Sc. 29 XI 69 p. 2. ◊ „Oameni obișnuiți, aceștia își asumă, în felul lor profund natural, micile și marile întrebări-probleme ale timpului nostru.” Luc. 4 II 84 p. 8 (din întrebare + problemă)

A ÎNTREBÁ întréb 1. tranz. 1) (persoane) A determina să dea un răspuns; a chestiona; a interoga. ◊ Întreabă-mă să te întreb se spune, când ți se cere o informație despre ceva ce nu cunoști nici tu. 2) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a asculta; a interoga; a examina. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) 1) A manifesta interes; a se interesa. ~ de sănătate. 2) A încerca să afle, chestionând. ~ de Ion.~ de cineva a cere permisiunea cuiva. 3) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A dori cu insistență; a căuta. Cărțile sunt întrebate. Marfa se întreabă. [Sil. în-tre-] /<lat. interroguare

întrebà v. a cerceta, a pune întrebări. [Lat. INTERROGARE].

întréb, a v. tr. (lat. intér-rogo, -áre, a întreba, de unde s’a făcut *înterg, *înterb, întreb; vfr. enterver [ca și corvée, corvadă], de unde vine și pv. entervar. – Se conjugă ca înec. V. interog). Cer informațiunĭ: îl întreb pe cineva ce s’a întîmplat. Examinez, interog, ascult: profesoru îl întreabă pe elev. Supun unuĭ interogatoriŭ: judecătoru îl întreabă pe acuzat. Întreb de (orĭ despre) cineva orĭ ceva, întreb pe cineva despre cineva orĭ ceva: m’a întrebat de adresa ta.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri

întrebáre s. f., g.-d. art. întrebării; pl. întrebări

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

întrebá vb., ind. prez. 1 sg. întréb, 3 sg. și pl. întreábă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTREBÁRE s. 1. (rar) interogație, (înv.) întrebăciune. (Semn de ~.) 2. chestiune. (A răspuns bine la prima ~.)

ÎNTREBARE s. 1. (rar) interogație, (înv.) întrebăciune. (Semn de ~.) 2. chestiune. (A răspuns bine la prima ~.)

arată toate definițiile

Intrare: întrebare
întrebare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrebare
  • ‑ntrebare
  • întrebarea
  • ‑ntrebarea
plural
  • întrebări
  • ‑ntrebări
  • întrebările
  • ‑ntrebările
genitiv-dativ singular
  • întrebări
  • ‑ntrebări
  • întrebării
  • ‑ntrebării
plural
  • întrebări
  • ‑ntrebări
  • întrebărilor
  • ‑ntrebărilor
vocativ singular
plural
Intrare: întreba
verb (VT25)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întreba
  • ‑ntreba
  • întrebare
  • ‑ntrebare
  • întrebat
  • ‑ntrebat
  • întrebatu‑
  • ‑ntrebatu‑
  • întrebând
  • ‑ntrebând
  • întrebându‑
  • ‑ntrebându‑
singular plural
  • întrea
  • ‑ntrea
  • întrebați
  • ‑ntrebați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întreb
  • ‑ntreb
(să)
  • întreb
  • ‑ntreb
  • întrebam
  • ‑ntrebam
  • întrebai
  • ‑ntrebai
  • întrebasem
  • ‑ntrebasem
a II-a (tu)
  • întrebi
  • ‑ntrebi
(să)
  • întrebi
  • ‑ntrebi
  • întrebai
  • ‑ntrebai
  • întrebași
  • ‑ntrebași
  • întrebaseși
  • ‑ntrebaseși
a III-a (el, ea)
  • întrea
  • ‑ntrea
(să)
  • întrebe
  • ‑ntrebe
  • întreba
  • ‑ntreba
  • întrebă
  • ‑ntrebă
  • întrebase
  • ‑ntrebase
plural I (noi)
  • întrebăm
  • ‑ntrebăm
(să)
  • întrebăm
  • ‑ntrebăm
  • întrebam
  • ‑ntrebam
  • întrebarăm
  • ‑ntrebarăm
  • întrebaserăm
  • ‑ntrebaserăm
  • întrebasem
  • ‑ntrebasem
a II-a (voi)
  • întrebați
  • ‑ntrebați
(să)
  • întrebați
  • ‑ntrebați
  • întrebați
  • ‑ntrebați
  • întrebarăți
  • ‑ntrebarăți
  • întrebaserăți
  • ‑ntrebaserăți
  • întrebaseți
  • ‑ntrebaseți
a III-a (ei, ele)
  • întrea
  • ‑ntrea
(să)
  • întrebe
  • ‑ntrebe
  • întrebau
  • ‑ntrebau
  • întreba
  • ‑ntreba
  • întrebaseră
  • ‑ntrebaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întrebare

  • 1. Acțiunea de a (se) întreba.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • exemple
      • Poate că n-a fost auzită sau întrebările ei nu mai au rost. SAHIA, N. 46.
        surse: DLRLC
      • Dădeau din umere neștiind ce să răspundă la așa întrebare ciudată. CREANGĂ, P. 307.
        surse: DLRLC
      • Să închipuim niște întrebări atît de grele, încît să nu le poată tălmăci. NEGRUZZI, S. I 12.
        surse: DLRLC
      • Nu înceta să puie întrebări ba tatei, ba mamei Anghelina. SADOVEANU, N. F. 170.
        surse: DLRLC
      • Făcu întrebări ca și la moșia Scorpiei. ISPIRESCU, L. 9.
        surse: DLRLC
      • Întrebare peste întrebare li se face. CREANGĂ, A. 142.
        surse: DLRLC
      • Pe cine-ți întîlni-n cale, Faceți-i lui întrebare. TEODORESCU, P. P. 110.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • exemple
      • Îndată mi s-a deșteptat o mie de întrebări în suflet. SADOVEANU, E. 103.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • poetic Uneori, meditînd asupra vieții mele... ajung cu firul meditației în văi nehotărîte, unde crește floarea întrebării. GALACTION, O. I 61.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi întreba
    surse: DEX '09 DEX '98

întreba întrebare întrebat

  • 1. tranzitiv reflexiv reciproc A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: răspunde attach_file 8 exemple
    exemple
    • Întrebați dacă nu se află în tren un doctor. C. PETRESCU, C. V. 34.
      surse: DLRLC
    • De ce pana mea rămîne în cerneală mă întrebi? EMINESCU, O. I 137.
      surse: DLRLC
    • N-am pe nimenea drag... Să mă-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208.
      surse: DLRLC
    • absolut Dumneata ești, mămucă? întrebă Minodora din umbra prispei. SADOVEANU, B. 56.
      surse: DLRLC
    • absolut Domnul? întrebă el iute. – Theodorescu-Fălciu, licențiat în drept, advocat. ARGHEZI, P. T. 133.
      surse: DLRLC
    • figurat S-o întrebi numai cu ochii: Mă iubești tu? Spune drept! EMINESCU, O. I 155.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv regional (Determinarea este introdusă prin prepoziția «de») Măicuță bătrînă... Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd Și la toți zicînd: Cine-au cunoscut, Cine mi-au văzut... ALECSANDRI, P. P. 2.
      surse: DLRLC
    • figurat Atîtea păsări ale primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngînă și se-ntrec în fel de glasuri. CARAGIALE, P. 50.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie tranzitiv Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv intranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziția „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cerceta informa interesa attach_file 6 exemple
    exemple
    • Întrebă pre unii și pre alții despre scorpie. ISPIRESCU, L. 9.
      surse: DLRLC
    • Mă-ntreabă de mărgele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77.
      surse: DLRLC
    • învechit regional Coniță, v-a întrebat boierul de două ori, o întîmpină fata din casă. C. PETRESCU, Î. I 88.
      surse: DLRLC
    • învechit regional Nu-l primesc în sat, și el întreabă casa vornicului. NEGRUZZI, S. I 248.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate. EMINESCU, O. I 194.
      surse: DLRLC
    • învechit (Urmat de determinări introduse prin prepoziția «după») Frumoasă copiliță! eu voi pleca din lume Și după mine nimeni nu va mai întreba. BOLINTINEANU, O. 206.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie tranzitiv A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva.
      surse: DEX '98 DLRLC
    • 2.2. învechit popular A căuta (ceva) pentru a cumpăra, a se interesa dacă se găsește (ceva).
      exemple
      • Umbla... în puterea iernii... întrebînd ba teacă de cosor, ba căpestre de purici, ba cuie de la corabia lui Noe. CREANGĂ, A. 85.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: chestiona examina attach_file 2 exemple
    exemple
    • Domnul Vucea... întreba pe fiecare în parte o sumedenie de lucruri cu răspunsurile lor știute de mai nainte. DELAVRANCEA, H. T. 106.
      surse: DLRLC
    • Domnii Țării Romînești... – Stăi, întîi să te-ntreb, loază. Cîte rîuri are Europa? CARAGIALE, O. I 324.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *interroguare (= interrogare).
    surse: DEX '09 DEX '98