ÎNTREBARE, întrebări, s. f. Acțiunea de a întreba. 1. Interogare, chestionare. Poate că n-a fost auzită sau întrebările ei nu mai au rost. SAHIA, N. 46. Dădeau din umere neștiind ce să răspundă la așa întrebare ciudată. CREANGĂ, P. 307. Să închipuim niște întrebări atît de grele, încît să nu le poată tălmăci. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ (În construcție cu verbele «a pune» sau «a face») Nu înceta să puie întrebări ba tatei, ba mamei Anghelina. SADOVEANU, N. F. 170. Făcu întrebări ca și la moșia Scorpiei. ISPIRESCU, L. 9. Întrebare peste întrebare li se face. CREANGĂ, A. 142. Pe cine-ți întîlni-n cale, Faceți-i lui întrebare. TEODORESCU, P. P. 110. ◊ Semnul întrebării = semnul grafic care se pune la sfîrșitul unei propoziții interogative directe. 2. Problemă, chestiune. Îndată mi s-a deșteptat o mie de întrebări în suflet. SADOVEANU, E. 103. 3. (Poetic) Îndoială. Uneori, meditînd asupra vieții mele... ajung cu firul meditației în văi nehotărîte, unde crește floarea întrebării. GALACTION, O. I 61.