2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

însușire sf [At: (a. 1804) URICARIUL, I, 17/18 / Pl: ~ri / E: însuși] 1 Luare în stăpânire Si: însușit1 (1), (înv) însușie (1). 2 (Nob) Câștigare. 3 Arogare a unui drept Si: însușit1 (3), (înv) însușie (3). 4 Asimilare a unor cunoștințe temeinice, idei, opinii Si: însușit1 (4), (înv) însușie (4). 5 Adoptare a opiniei cuiva Si: însușit1, (înv) însușie (5). 6 Luare în seamă a părerii cuiva Si: însușit1 (6), (înv) însușie 7 Trăsătură distinctivă Si: (înv) însușietate (1), însușime (1). 8 Fel de a fi sau de a se prezenta Si: (înv) însușietate (2), însușime (2). 9 Talent.

ÎNSUȘÍRE1, însușiri, s. f. Acțiunea de a-și însuși. 1. Luare în stăpînire, în proprietate; apropriere. Modul de însușire capitalist.Însușirea muncii neplătite este forma de bază a modului de producție capitalist. ENGELS, A. 34. 2. Învățare temeinică, asimilare de cunoștințe. Datorită politicii partidului și guvernului, oricărui muncitor îi este astăzi deschis drumul către însușirea tehnicii și a științei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 70. 3. Arogare (a unui drept). Supremația ce-și luase patriarhia Constantinopolii și însușirea abuzivă de a nu se rîndui mitropolit fără știrea și încuviințarea ei. NEGRUZZI, S. I 241.

ÎNSUȘÍRE2, însușiri, s. f. 1. Trăsătură, calitate distinctivă mai ales a ființelor. Arăpușca, o dată cu puterea, pierduse și însușirile sale de zînă: fiindcă se măritase cu un muritor, se făcuse și ea muritoare. POPESCU, B. III 74. 2. Talent, facultate, înclinație. Încă de la acest început măreț, poetul dovedea însușirile pe care le-a dezvoltat într-o lungă carieră literară. SADOVEANU, E. 225. Uite: Dragomir spătarul zice că sînt mai războinic Decît el. Ciudată treabă: fiecare mă vedeți Dăruit c-o însușire ce voi singuri o aveți. DAVILA, V. V. 64.

ÎNSUȘÍRE ~i f. 1) v. A ÎNSUȘI. 2) Trăsătură distinctivă; semn diferențial; caracteristică; proprietate. /v. a însuși

însușire f. acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei: atribut, calitate.

însușíre f. Acțiunea de a-țĭ însuși ceva. Calitate: copil plin de însușirĭ. Atribut: buzduganu era însușirea mareluĭ armaș.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

însuși vt [At: (a. 1852) URICARIUL, II, 197/29 / Pzi: esc / E: însuși] 1 A lua în stăpânire Si: a-și apropria, a-și atribui. 2 (Nob) A câștiga. 3 A-și aroga un drept. 4 A asimila cunoștințe temeinice, idei, opinii într-un domeniu Si: a învăța. 5 A fi de acord cu opinia cuiva. 6 A ține seamă de părerea cuiva.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Refl. (Cu pronumele în dativ) 1. A pune stăpînire pe ceva, a deveni stăpîn al unui lucru, a lua în stăpînire, a-și apropria. ◊ (Complementul este un abstract) [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274. 2. A învăța temeinic, a asimila un număr de cunoștințe pentru a le folosi la nevoie. Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36. 3. (Cu privire la idei, păreri, planuri) A adopta, a face propriu. ◊ Expr. A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea. ♦ A da (ceva) drept al său. Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120.

A ÎNSUȘÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparțin nimănui) A lua în stăpânire; a-și apropria. 2) (cunoștințe) A dobândi prin învățătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însuși

însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute.

însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez, îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

însușire s. f., g.-d. art. însușirii; pl. însușiri

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

însuși3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușește, imperf. 3 sg. își însușea; conj. prez. 3 să-și însușească; ger. însușindu-și

însușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însușésc, imperf. 3 sg. însușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. însușeáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNSUȘÍRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, învățare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui fenomen este...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. calitate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

ÎNSUȘIRE s. 1. apropriere, atribuire. (~ unui bun care nu i se cuvine de drept.) 2. deprindere, învățare. (~ unei meserii.) 3. asimilare, asimilație, învățare. (A-și propune ~ întregii materii.) 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui fenomen este...) 5. calitate, natură. (~ unui lucru.) 6. calitate, valoare. (~ deosebită a unui produs de artă.) 7. calitate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 8. calitate, dar, har. (Are ~ de a provoca rîsul.) 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. aptitudine, capacitate, facultate, posibilitate. (~i intelectuale.)

ÎNSUȘÍ vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila.

ÎNSUȘI vb. 1. a-și apropria, a-și atribui. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.) 2. a fura, a sustrage, (fam.) a șterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A-și ~ un bun străin.) 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. a adopta, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (A-și ~ o nouă credință.) 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. a asimila, a învăța. (Și-a ~ întreaga materie.)

Intrare: însușire
însușire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însușire
  • ‑nsușire
  • însușirea
  • ‑nsușirea
plural
  • însușiri
  • ‑nsușiri
  • însușirile
  • ‑nsușirile
genitiv-dativ singular
  • însușiri
  • ‑nsușiri
  • însușirii
  • ‑nsușirii
plural
  • însușiri
  • ‑nsușiri
  • însușirilor
  • ‑nsușirilor
vocativ singular
plural
Intrare: însuși (vb.)
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușire
  • ‑nsușire
  • însușit
  • ‑nsușit
  • însușitu‑
  • ‑nsușitu‑
  • însușind
  • ‑nsușind
  • însușindu‑
  • ‑nsușindu‑
singular plural
  • însușește
  • ‑nsușește
  • însușiți
  • ‑nsușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însușesc
  • ‑nsușesc
(să)
  • însușesc
  • ‑nsușesc
  • însușeam
  • ‑nsușeam
  • însușii
  • ‑nsușii
  • însușisem
  • ‑nsușisem
a II-a (tu)
  • însușești
  • ‑nsușești
(să)
  • însușești
  • ‑nsușești
  • însușeai
  • ‑nsușeai
  • însușiși
  • ‑nsușiși
  • însușiseși
  • ‑nsușiseși
a III-a (el, ea)
  • însușește
  • ‑nsușește
(să)
  • însușească
  • ‑nsușească
  • însușea
  • ‑nsușea
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușise
  • ‑nsușise
plural I (noi)
  • însușim
  • ‑nsușim
(să)
  • însușim
  • ‑nsușim
  • însușeam
  • ‑nsușeam
  • însușirăm
  • ‑nsușirăm
  • însușiserăm
  • ‑nsușiserăm
  • însușisem
  • ‑nsușisem
a II-a (voi)
  • însușiți
  • ‑nsușiți
(să)
  • însușiți
  • ‑nsușiți
  • însușeați
  • ‑nsușeați
  • însușirăți
  • ‑nsușirăți
  • însușiserăți
  • ‑nsușiserăți
  • însușiseți
  • ‑nsușiseți
a III-a (ei, ele)
  • însușesc
  • ‑nsușesc
(să)
  • însușească
  • ‑nsușească
  • însușeau
  • ‑nsușeau
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușiseră
  • ‑nsușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

însușire, însușirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Luare în stăpânire, în proprietate. DLRLC
      sinonime: apropriere
      • format_quote Modul de însușire capitalist. DLRLC
      • format_quote Însușirea muncii neplătite este forma de bază a modului de producție capitalist. ENGELS, A. 34. DLRLC
    • 1.2. Învățare temeinică, asimilare de cunoștințe. DLRLC
      • format_quote Datorită politicii partidului și guvernului, oricărui muncitor îi este astăzi deschis drumul către însușirea tehnicii și a științei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 70. DLRLC
    • 1.3. Arogare (a unui drept). DLRLC
      • format_quote Supremația ce-și luase patriarhia Constantinopolii și însușirea abuzivă de a nu se rîndui mitropolit fără știrea și încuviințarea ei. NEGRUZZI, S. I 241. DLRLC
  • 2. Trăsătură distinctivă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Arăpușca, o dată cu puterea, pierduse și însușirile sale de zînă: fiindcă se măritase cu un muritor, se făcuse și ea muritoare. POPESCU, B. III 74. DLRLC
    • 2.1. Facultate, talent, înclinație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Încă de la acest început măreț, poetul dovedea însușirile pe care le-a dezvoltat într-o lungă carieră literară. SADOVEANU, E. 225. DLRLC
      • format_quote Uite: Dragomir spătarul zice că sînt mai războinic Decît el. Ciudată treabă: fiecare mă vedeți Dăruit c-o însușire ce voi singuri o aveți. DAVILA, V. V. 64. DLRLC
etimologie:
  • vezi însuși DEX '98

însuși, însușescverb

  • 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: apropria
    • format_quote [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274. DLRLC
    • 1.1. A-și aroga un drept. DEX '09 DEX '98
  • 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36. DLRLC
    • 2.1. A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: adopta
      • 2.1.1. A da (ceva) drept al său. DLRLC
        • format_quote Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120. DLRLC
      • chat_bubble A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.