2 intrări

Articole pe această temă:

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

însușire sf [At: (a. 1804) URICARIUL, I, 17/18 / Pl: ~ri / E: însuși] 1 Luare în stăpânire Si: însușit1 (1), (înv) însușie (1). 2 (Nob) Câștigare. 3 Arogare a unui drept Si: însușit1 (3), (înv) însușie (3). 4 Asimilare a unor cunoștințe temeinice, idei, opinii Si: însușit1 (4), (înv) însușie (4). 5 Adoptare a opiniei cuiva Si: însușit1, (înv) însușie (5). 6 Luare în seamă a părerii cuiva Si: însușit1 (6), (înv) însușie 7 Trăsătură distinctivă Si: (înv) însușietate (1), însușime (1). 8 Fel de a fi sau de a se prezenta Si: (înv) însușietate (2), însușime (2). 9 Talent.

ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

ÎNSUȘÍRE2, însușiri, s. f. 1. Trăsătură, calitate distinctivă mai ales a ființelor. Arăpușca, o dată cu puterea, pierduse și însușirile sale de zînă: fiindcă se măritase cu un muritor, se făcuse și ea muritoare. POPESCU, B. III 74. 2. Talent, facultate, înclinație. Încă de la acest început măreț, poetul dovedea însușirile pe care le-a dezvoltat într-o lungă carieră literară. SADOVEANU, E. 225. Uite: Dragomir spătarul zice că sînt mai războinic Decît el. Ciudată treabă: fiecare mă vedeți Dăruit c-o însușire ce voi singuri o aveți. DAVILA, V. V. 64.

ÎNSUȘÍRE1, însușiri, s. f. Acțiunea de a-și însuși. 1. Luare în stăpînire, în proprietate; apropriere. Modul de însușire capitalist.Însușirea muncii neplătite este forma de bază a modului de producție capitalist. ENGELS, A. 34. 2. Învățare temeinică, asimilare de cunoștințe. Datorită politicii partidului și guvernului, oricărui muncitor îi este astăzi deschis drumul către însușirea tehnicii și a științei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 70. 3. Arogare (a unui drept). Supremația ce-și luase patriarhia Constantinopolii și însușirea abuzivă de a nu se rîndui mitropolit fără știrea și încuviințarea ei. NEGRUZZI, S. I 241.

ÎNSUȘÍRE ~i f. 1) v. A ÎNSUȘI. 2) Trăsătură distinctivă; semn diferențial; caracteristică; proprietate. /v. a însuși

însușire f. acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei: atribut, calitate.

însușíre f. Acțiunea de a-țĭ însuși ceva. Calitate: copil plin de însușirĭ. Atribut: buzduganu era însușirea mareluĭ armaș.

însuși vt [At: (a. 1852) URICARIUL, II, 197/29 / Pzi: ~șesc / E: însuși] 1 A lua în stăpânire Si: a-și apropria, a-și atribui. 2 (Nob) A câștiga. 3 A-și aroga un drept. 4 A asimila cunoștințe temeinice, idei, opinii într-un domeniu Si: a învăța. 5 A fi de acord cu opinia cuiva. 6 A ține seamă de părerea cuiva.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Refl. (Cu pronumele în dativ) 1. A pune stăpînire pe ceva, a deveni stăpîn al unui lucru, a lua în stăpînire, a-și apropria. ◊ (Complementul este un abstract) [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274. 2. A învăța temeinic, a asimila un număr de cunoștințe pentru a le folosi la nevoie. Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36. 3. (Cu privire la idei, păreri, planuri) A adopta, a face propriu. ◊ Expr. A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea. ♦ A da (ceva) drept al său. Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120.

A ÎNSUȘÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparțin nimănui) A lua în stăpânire; a-și apropria. 2) (cunoștințe) A dobândi prin învățătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însuși

însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute.

însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez, îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

însușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însușésc, imperf. 3 sg. însușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. însușeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSUȘÍRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, învățare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui fenomen este...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. calitate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

ÎNSUȘIRE s. 1. apropriere, atribuire. (~ unui bun care nu i se cuvine de drept.) 2. deprindere, învățare. (~ unei meserii.) 3. asimilare, asimilație, învățare. (A-și propune ~ întregii materii.) 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui fenomen este...) 5. calitate, natură. (~ unui lucru.) 6. calitate, valoare. (~ deosebită a unui produs de artă.) 7. calitate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 8. calitate, dar, har. (Are ~ de a provoca rîsul.) 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. aptitudine, capacitate, facultate, posibilitate. (~i intelectuale.)

ÎNSUȘÍ vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila.

arată toate definițiile

Intrare: însușire
însușire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însușire
  • ‑nsușire
  • însușirea
  • ‑nsușirea
plural
  • însușiri
  • ‑nsușiri
  • însușirile
  • ‑nsușirile
genitiv-dativ singular
  • însușiri
  • ‑nsușiri
  • însușirii
  • ‑nsușirii
plural
  • însușiri
  • ‑nsușiri
  • însușirilor
  • ‑nsușirilor
vocativ singular
plural
Intrare: însuși (vb.)
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușire
  • ‑nsușire
  • însușit
  • ‑nsușit
  • însușitu‑
  • ‑nsușitu‑
  • însușind
  • ‑nsușind
  • însușindu‑
  • ‑nsușindu‑
singular plural
  • însușește
  • ‑nsușește
  • însușiți
  • ‑nsușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însușesc
  • ‑nsușesc
(să)
  • însușesc
  • ‑nsușesc
  • însușeam
  • ‑nsușeam
  • însușii
  • ‑nsușii
  • însușisem
  • ‑nsușisem
a II-a (tu)
  • însușești
  • ‑nsușești
(să)
  • însușești
  • ‑nsușești
  • însușeai
  • ‑nsușeai
  • însușiși
  • ‑nsușiși
  • însușiseși
  • ‑nsușiseși
a III-a (el, ea)
  • însușește
  • ‑nsușește
(să)
  • însușească
  • ‑nsușească
  • însușea
  • ‑nsușea
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușise
  • ‑nsușise
plural I (noi)
  • însușim
  • ‑nsușim
(să)
  • însușim
  • ‑nsușim
  • însușeam
  • ‑nsușeam
  • însușirăm
  • ‑nsușirăm
  • însușiserăm
  • ‑nsușiserăm
  • însușisem
  • ‑nsușisem
a II-a (voi)
  • însușiți
  • ‑nsușiți
(să)
  • însușiți
  • ‑nsușiți
  • însușeați
  • ‑nsușeați
  • însușirăți
  • ‑nsușirăți
  • însușiserăți
  • ‑nsușiserăți
  • însușiseți
  • ‑nsușiseți
a III-a (ei, ele)
  • însușesc
  • ‑nsușesc
(să)
  • însușească
  • ‑nsușească
  • însușeau
  • ‑nsușeau
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușiseră
  • ‑nsușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însușire

  • 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Luare în stăpânire, în proprietate.
      surse: DLRLC sinonime: apropriere 2 exemple
      exemple
      • Modul de însușire capitalist.
        surse: DLRLC
      • Însușirea muncii neplătite este forma de bază a modului de producție capitalist. ENGELS, A. 34.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Învățare temeinică, asimilare de cunoștințe.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Datorită politicii partidului și guvernului, oricărui muncitor îi este astăzi deschis drumul către însușirea tehnicii și a științei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 70.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Arogare (a unui drept).
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Supremația ce-și luase patriarhia Constantinopolii și însușirea abuzivă de a nu se rîndui mitropolit fără știrea și încuviințarea ei. NEGRUZZI, S. I 241.
        surse: DLRLC
  • 2. Trăsătură distinctivă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: caracteristică proprietate un exemplu
    exemple
    • Arăpușca, o dată cu puterea, pierduse și însușirile sale de zînă: fiindcă se măritase cu un muritor, se făcuse și ea muritoare. POPESCU, B. III 74.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Încă de la acest început măreț, poetul dovedea însușirile pe care le-a dezvoltat într-o lungă carieră literară. SADOVEANU, E. 225.
        surse: DLRLC
      • Uite: Dragomir spătarul zice că sînt mai războinic Decît el. Ciudată treabă: fiecare mă vedeți Dăruit c-o însușire ce voi singuri o aveți. DAVILA, V. V. 64.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi însuși
    surse: DEX '98

însuși (vb.) însușire însușit

  • 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: apropria un exemplu
    exemple
    • [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A-și aroga un drept.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: asimila dobândi învăța un exemplu
    exemple
    • Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: adopta
      • 2.1.1. expresie A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea.
        surse: DLRLC
      • 2.1.2. A da (ceva) drept al său.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120.
          surse: DLRLC

etimologie: