ÎNSINGURAT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

însingurat, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 140/2 / V: (îrg) ~sân~ / Pl: ~ați, ~e / E: în- + singur + -at] 1-2 (Rar) Izolat de lume, de oameni.

ÎNSINGURAT, -Ă, însingurați, -le, adj. (Rar) Izolat de lume, de oameni. – V. însingura.

ÎNSINGURAT, -Ă, însingurați, -te, adj. Rămas singur; rupt de viața socială, izolat. Tractoarele mergeau însingurate, în miezul șesurilor prea largi. DUMITRIU, V. L. 110. ♦ Părăsit, stingher. Rizea își rumegă în el amărăciunea... Era atît de însingurat în inima sa, încît avea nevoie să vorbească mereu cu cineva. DUMITRIU, N. 100.

ÎNSINGURA, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

însingura vr [At: PSALT. 208/2 / V: (îrg) ~sân~ / Pzi: ~rez / E: în- + singur] (Rar) A se izola de oameni, de lume.

ÎNSINGURA, însingurez, vb. I. Refl. (Rar) A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

ÎNSINGURA, însingurez, vb. I. Refl. (Rar) A rămîne singur, a se îndepărta de mediul social; a se izola. Alții se trăgeau în sinea lor, însingurîndu-se. CAMILAR, N. I 91.

A SE ÎNSINGURA mă ~ez intranz. (despre persoane) A se izola de mediul social. /în + singur

însíngur (mă), a -á, V. singur 2.

2) síngur (mă), -á v. refl. (după vsl. usobiti sen, a se osebi, a se izola). L. V. Mă duc în singurătate, mă izolez. – Și îns-.

!însingura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă însingurez, 3 se însingurează; conj. prez. 1 sg. să mă însingurez, 3 să se însingureze; imper. 2 sg. afirm. însingurează-te; ger. însingurându-mă

însingura (a ~) vb., ind. prez. 3 însingurează

însingura vb., ind. prez. 1 sg. însingurez, 3 sg. și pl. însingurează

ÎNSINGURAT adj. v. izolat, retras, singur, singuratic, solitar.

însingurat adj. v. IZOLAT. RETRAS. SINGUR. SINGURATIC. SOLITAR.

ÎNSINGURA vb. v. izola.

însingura vb. v. IZOLA.