2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

îngâmfat, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 470 / S și: ~ânf~ / Pl: ~ați, ~e / E: îngâmfa] 1 a (Înv) Umflat. 2-3 smf, a (Om) încrezut. 4-5 smf a (Om) fudul. 6-7 smf a (Om) vanitos. 8-9 smf a (Om) arogant.

ÎNGÂMFÁ, îngâmfez, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngấmf] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

îngâmfa [At: (a. 1594) MARDARIE, L. 1986 / V: (cscj) ~fi / S și: ~ânfa / Pzi: îngâmf, (înv) ~fez / E: în- + gâmfa] 1-2 vtr (Înv) A (se) umfla. 3 vr (D. păsări) A se umfla în pene. 4 vr A se fuduli. 5 vr A fî vanitos. 6 vr A se mândri. 7 (Rar) vr A avea pretenția să...

ÎNGÂMFÁ, îngấmf, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngâmfez] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

ÎNGÎMFÁ, îngî́mf, vb. I. Refl. (Despre oameni) A fi încrezut, a avea o atitudine trufașă; a se fuduli, a se mîndri, a se crede, a se făli, a se umfla în pene. Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stăpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63. – Prez. ind. și: (învechit) îngîmfez (ALEXANDRESCU, M. 63).

ÎNGÎMFÁT, -Ă, îngîmfați, -te, adj. 1. Încrezut, înfumurat, fudul; vanitos, orgolios. Înalt și îngîmfat, își strînse haina Și plescăi din limbă, surîzînd. PORUMBACU, P. 93. Înnorat de gînduri stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. Mirele șădea pe perini cucuiat, fudul și îngîmfat. SBIERA, P. 127. ◊ (Substantivat) Gîndiți că nu știu că vreți să-l oborîți numai ca să puneți în locul lui pe contele de Kildar, un îngîmfat? NEGRUZZI, S. III 352. 2. Fig. (Învechit) Umflat, bogat. Varza cea-ngîmfată- n foi. PANN, P. V. I 120.

A SE ÎNGÂMFÁ mă îngâmf intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se împăuna; a se înfumura. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se împăuna; a se înfumura. /în + înv. gâmfă

îngânfà v. a se umfla de mândrie, a se făli cu deșertăciuni. [Lat. CONFLARE].

îngânfat a. umflat de fumuri, de mândrie deșartă. [Vechiu-rom. îngâmfat, cu corpul umflat: în limba modernă cu sensul excluziv metaforic].

îngî́nf (mă), a v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla, de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).

îngînfát, -ă adj. Fudul, înfumurat: un parvenit îngînfat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îngâmfá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se îngâmfeáză/se îngấmfă

îngâmfá vb., ind. prez. 1 sg. îngâmf, 3 sg. și pl. îngâmfă

îngîmfa (ind. prez. 3 sg. și pl. îngîmfă)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNGÂMFÁT adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, megaloman, megalomanic, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țâfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pâșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?)

ÎNGÂMFÁ vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mândri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bârzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta!)

ÎNGÎMFA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

arată toate definițiile

Intrare: îngâmfat
îngâmfat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îngâmfat
  • ‑ngâmfat
  • îngâmfatul
  • îngâmfatu‑
  • ‑ngâmfatul
  • ‑ngâmfatu‑
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfata
  • ‑ngâmfata
plural
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfații
  • ‑ngâmfații
  • îngâmfate
  • ‑ngâmfate
  • îngâmfatele
  • ‑ngâmfatele
genitiv-dativ singular
  • îngâmfat
  • ‑ngâmfat
  • îngâmfatului
  • ‑ngâmfatului
  • îngâmfate
  • ‑ngâmfate
  • îngâmfatei
  • ‑ngâmfatei
plural
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfaților
  • ‑ngâmfaților
  • îngâmfate
  • ‑ngâmfate
  • îngâmfatelor
  • ‑ngâmfatelor
vocativ singular
plural
Intrare: îngâmfa
îngâmfa1 (1 -fez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfare
  • ‑ngâmfare
  • îngâmfat
  • ‑ngâmfat
  • îngâmfatu‑
  • ‑ngâmfatu‑
  • îngâmfând
  • ‑ngâmfând
  • îngâmfându‑
  • ‑ngâmfându‑
singular plural
  • îngâmfea
  • ‑ngâmfea
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngâmfez
  • ‑ngâmfez
(să)
  • îngâmfez
  • ‑ngâmfez
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (tu)
  • îngâmfezi
  • ‑ngâmfezi
(să)
  • îngâmfezi
  • ‑ngâmfezi
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfași
  • ‑ngâmfași
  • îngâmfaseși
  • ‑ngâmfaseși
a III-a (el, ea)
  • îngâmfea
  • ‑ngâmfea
(să)
  • îngâmfeze
  • ‑ngâmfeze
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
  • îngâmfase
  • ‑ngâmfase
plural I (noi)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
(să)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfarăm
  • ‑ngâmfarăm
  • îngâmfaserăm
  • ‑ngâmfaserăm
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (voi)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
(să)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfarăți
  • ‑ngâmfarăți
  • îngâmfaserăți
  • ‑ngâmfaserăți
  • îngâmfaseți
  • ‑ngâmfaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngâmfea
  • ‑ngâmfea
(să)
  • îngâmfeze
  • ‑ngâmfeze
  • îngâmfau
  • ‑ngâmfau
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfaseră
  • ‑ngâmfaseră
îngâmfa2 (1 -f) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfare
  • ‑ngâmfare
  • îngâmfat
  • ‑ngâmfat
  • îngâmfatu‑
  • ‑ngâmfatu‑
  • îngâmfând
  • ‑ngâmfând
  • îngâmfându‑
  • ‑ngâmfându‑
singular plural
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngâmf
  • ‑ngâmf
(să)
  • îngâmf
  • ‑ngâmf
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (tu)
  • îngâmfi
  • ‑ngâmfi
(să)
  • îngâmfi
  • ‑ngâmfi
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfași
  • ‑ngâmfași
  • îngâmfaseși
  • ‑ngâmfaseși
a III-a (el, ea)
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
(să)
  • îngâmfe
  • ‑ngâmfe
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
  • îngâmfase
  • ‑ngâmfase
plural I (noi)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
(să)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfarăm
  • ‑ngâmfarăm
  • îngâmfaserăm
  • ‑ngâmfaserăm
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (voi)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
(să)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfarăți
  • ‑ngâmfarăți
  • îngâmfaserăți
  • ‑ngâmfaserăți
  • îngâmfaseți
  • ‑ngâmfaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
(să)
  • îngâmfe
  • ‑ngâmfe
  • îngâmfau
  • ‑ngâmfau
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfaseră
  • ‑ngâmfaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îngâmfat

  • 1. adesea substantivat Care are o părere foarte bună despre sine.
    exemple
    • Înalt și îngîmfat, își strînse haina Și plescăi din limbă, surîzînd. PORUMBACU, P. 93.
      surse: DLRLC
    • Înnorat de gînduri stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84.
      surse: DLRLC
    • Mirele șădea pe perini cucuiat, fudul și îngîmfat. SBIERA, P. 127.
      surse: DLRLC
    • Gîndiți că nu știu că vreți să-l oborîți numai ca să puneți în locul lui pe contele de Kildar, un îngîmfat? NEGRUZZI, S. III 352.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Varza cea-ngîmfată-n foi. PANN, P. V. I 120.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îngâmfa
    surse: DEX '09 DEX '98

îngâmfa îngâmfare

  • 1. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua.
    exemple
    • Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311.
      surse: DLRLC
    • Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stăpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + gâmfa (învechit și regional al lui „a se umfla” din limba latină).
    surse: DEX '09 DEX '98