2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

înfrânt2, ~ă a [At: CORESI, EV. 14/27 / Pl: ~nți, ~e / E: înfrânge] 1 (Înv) Frânt. 2 (Nob) Care și-a pierdut forma inițială. 3 (Înv; fig; îlav) Cu inima ~ă Zdrobit. 4 (Îae) Smerit. 5 (D. legi, ordine, dispoziții) Încălcat2. 6 A cărui voință a fost nesocotită. 7 (D. obiceiuri rele, vicii, cusururi) Curmat. 8 Care se căiește. 9 Care își stăpânește manifestările stărilor sufletești. 10 (Înv) Care duce o viață desfrânată. 11 (Csnp) Bolnav de o boală cu transmitere sexuală. 12 Biruit în luptă. 13 Lipsit de rezistență. 14 Revenit la sentimente mai bune.

înfrânt1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înfrânge] (Înv) 1 Frângere. 2-6 Înfrângere (2-6). 7 Căință. 8-14 Înfrângere (8-14). 15 Smerenie. 16 Seducere.

înfrânt a. 1. învins cu desăvârșire: oștire înfrântă; 2. călcat în picioare, violat: legi înfrânte; 3. fig. sfărâmat: cu inima înfrântă.

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

înfrânge [At: CORESI, EV. 27/33 / Pzi: înfrâng / E: ml *infrangere] 1-2 vtr (Înv) A (se) frânge. 3-4 vtr (Nob) (A face să-și piardă sau) a-și pierde forma originară. 5 vt (Fig; d. inimă) A zdrobi. 6 vt (D. lege, ordin etc.) A încălca. 7 vt (Rar) A nesocoti voința cuiva. 8 vt (D. cusururi, greșeli, obiceiuri rele, vicii) A curma. 9 vt A-și stăpâni o anumită stare sufletească. 10 vt (Înv) A duce o viață destrăbălată. 11 vr (Înv) A suferi de o boală venerică. 12 vt (Fig) A învinge rezistența cuiva. 13 vt (Fig) A seduce. 14 vt A învinge în luptă. 15 vr (Înv) A se căi. 16 vr (Înv) A reveni la sentimente mai bune.

ÎNFRÎ́NGE, înfrî́ng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a zdrobi (în lupte înarmate). S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51. (Fig.) Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319. ◊ (Cu privire la abstracte) Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436. ♦ (Cu privire la stări sufletești) A înăbuși. Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109. Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253. ◊ Refl. pas. Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200. ♦ (Cu privire la legi, dispoziții, ordine) A nesocoti, a încălca, a viola. A înfrînt dispozițiile legii. – Forme gramaticale: perf. s. înfrînsei, part. înfrînt..

ÎNFRÎ́NT, -Ă, înfrinți, -te, adj. Biruit, învins. Cîți reprezentanți geniali ai artei n-au stat la marginea societății înfrinți și umiliți! SADOVEANU, E. 197. Își văzu oastea înfrîntă. ISPIRESCU, M. V. 42.

ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)

A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câștigând lupta. 2) A supune voinței sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere

înfrânge v. 1. a învinge cu totul: Traian a înfrânt pe Daci; 2. fig. a călca o lege, un ordin. [V. frânge].

înfrî́ng, -î́nt, a -nge v. tr. (lat. infringere [îld. infrángere], d. frángere, a frînge; it. infrángere și infrágnere, vfr. enfraindre, nfr. enfreindre). Înving de tot: Trăĭan ĭ-a înfrînt pe Dacĭ. Fig. Calc, violez o lege, un ordin, un tratat.

înfrî́nt, -ă adj. Învins de tot. Călcat, violat: lege înfrîntă. – Și înfrîns (est).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFRÂNT adj., s. v. luetic, sifilitic.

ÎNFRÂNT adj. bătut, biruit, învins, (înv.) spart. (O armată ~.)

ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe.

ÎNFRÂNGE vb. 1. v. birui. 2. v. depăși. 3. v. stăpâni. 4. v. răzbi.

arată toate definițiile

Intrare: înfrânt
înfrânt adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfrânt
  • ‑nfrânt
  • înfrântul
  • înfrântu‑
  • ‑nfrântul
  • ‑nfrântu‑
  • înfrântă
  • ‑nfrântă
  • înfrânta
  • ‑nfrânta
plural
  • înfrânți
  • ‑nfrânți
  • înfrânții
  • ‑nfrânții
  • înfrânte
  • ‑nfrânte
  • înfrântele
  • ‑nfrântele
genitiv-dativ singular
  • înfrânt
  • ‑nfrânt
  • înfrântului
  • ‑nfrântului
  • înfrânte
  • ‑nfrânte
  • înfrântei
  • ‑nfrântei
plural
  • înfrânți
  • ‑nfrânți
  • înfrânților
  • ‑nfrânților
  • înfrânte
  • ‑nfrânte
  • înfrântelor
  • ‑nfrântelor
vocativ singular
plural
Intrare: înfrânge
verb (VT655)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
  • înfrângere
  • ‑nfrângere
  • înfrânt
  • ‑nfrânt
  • înfrântu‑
  • ‑nfrântu‑
  • înfrângând
  • ‑nfrângând
  • înfrângându‑
  • ‑nfrângându‑
singular plural
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
  • înfrângeți-
  • ‑nfrângeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
(să)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
  • înfrângeam
  • ‑nfrângeam
  • înfrânsei
  • ‑nfrânsei
  • înfrânsesem
  • ‑nfrânsesem
a II-a (tu)
  • înfrângi
  • ‑nfrângi
(să)
  • înfrângi
  • ‑nfrângi
  • înfrângeai
  • ‑nfrângeai
  • înfrânseși
  • ‑nfrânseși
  • înfrânseseși
  • ‑nfrânseseși
a III-a (el, ea)
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
(să)
  • înfrângă
  • ‑nfrângă
  • înfrângea
  • ‑nfrângea
  • înfrânse
  • ‑nfrânse
  • înfrânsese
  • ‑nfrânsese
plural I (noi)
  • înfrângem
  • ‑nfrângem
(să)
  • înfrângem
  • ‑nfrângem
  • înfrângeam
  • ‑nfrângeam
  • înfrânserăm
  • ‑nfrânserăm
  • înfrânseserăm
  • ‑nfrânseserăm
  • înfrânsesem
  • ‑nfrânsesem
a II-a (voi)
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
(să)
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
  • înfrângeați
  • ‑nfrângeați
  • înfrânserăți
  • ‑nfrânserăți
  • înfrânseserăți
  • ‑nfrânseserăți
  • înfrânseseți
  • ‑nfrânseseți
a III-a (ei, ele)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
(să)
  • înfrângă
  • ‑nfrângă
  • înfrângeau
  • ‑nfrângeau
  • înfrânseră
  • ‑nfrânseră
  • înfrânseseră
  • ‑nfrânseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfrânt

  • 1. Învins, biruit, bătut (în luptă).
    exemple
    • Cîți reprezentanți geniali ai artei n-au stat la marginea societății înfrinți și umiliți! SADOVEANU, E. 197.
      surse: DLRLC
    • Își văzu oastea înfrîntă. ISPIRESCU, M. V. 42.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înfrânge
    surse: DEX '09 DEX '98

înfrânge înfrângere înfrânt

  • 1. A învinge, a birui, a bate (în luptă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: bate birui zdrobi învinge attach_file 5 exemple
    exemple
    • S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773.
      surse: DLRLC
    • Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154.
      surse: DLRLC
    • Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51.
      surse: DLRLC
    • figurat Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319.
      surse: DLRLC
    • Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A-și stăpâni o anumită stare sufletească.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: înăbuși attach_file 3 exemple
      exemple
      • Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109.
        surse: DLRLC
      • Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253.
        surse: DLRLC
      • reflexiv pasiv Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200.
        surse: DLRLC
    • 1.2. rar A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nesocoti viola încălca attach_file un exemplu
      exemple
      • A înfrânt dispozițiile legii.
        surse: DLRLC

etimologie: