2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

înființare sf [At: (a. 1794), ap. GCR II, 154/28 / Pl: ări / E: înființa] 1 Determinare a apariției unui lucru Si: creare, fondare, înființat1 (1), întemeiere. 2 (Pex) Apariție din senin Si: înființat1 (2). 3 Înfățișare a unei persoane într-un loc, pe neașteptate Si: înființat1 (3). 4 (Înv) Realizare.

ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fundare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; creare, fundare, întemeiere, instituire. Partidul și guvernul se îngrijesc zi de zi de dezvoltarea prin toate mijloacele a științei, de înființarea a numeroase institute de cercetări științifice, laboratoare, stații de experimentare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 5/1. Din comitetul de inițiativă al țăranilor care doreau înființarea gospodăriei colective, lipsea unul singur: Lazăr lungu. MIHALE, O. 520. Am asistat la înființarea Societății literare și a societății Frăția și la răscularea de la 1848. GHICA, S. A. 41. ♦ (Rar) Realizare, executare. Mihai se dete cu totul pentru înființarea planului său. BĂLCESCU, O. II 183.

înființare f. acțiunea de a înființa: creațiune, fundațiune.

înființáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a înființa, creațiune, fundare.

ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

înființa [At: I. IVĂNESCU, P. 305/4 / Pzi: ez / E: în- + ființă] 1 vt A face să ia ființă Si: a alcătui, a crea, a fonda, a întemeia. 2 vr A se isca din senin. 3 vr (D. oameni) A se înfățișa undeva pe neașteptate.

ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă, a da ființă, a crea, a funda, a întemeia, a institui, a alcătui, a constitui. La Iași a fost înființată, în timpul domniei lui Vasile Lupu, «Academia Domnească» de la Trei Ierarhi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872. Oastea... o înființă tot din oameni unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 5. Alexandru I... înființează o ierarhie bisericească și politică. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ Refl. pas. În timpul lui Brîncoveanu s-au înființat patru tipografii noi în țară. IST. R.P.R. 211. 2. Refl. (Despre oameni, uneori cu o ușoară nuanță peiorativă) A apărea într-un loc (pe neașteptate); a se prezenta, a se înfățișa. În sfîrșit, duminecă înainte de amiazi se înființă în strada Argintari. REBREANU, R. I 179. Mă arătai mirat că se înființaseră cu toții așa devreme. M. I. CARAGIALE, C. 9. Se ține concurs... Se-nțelege că Niță n-a lipsit a se înființa la vreme. CARAGIALE, M. 135.

A SE ÎNFIINȚÁ mă ~éz intranz. rar (despre persoane) A-și face apariția; a se înfățișa. /în + ființă

A ÎNFIINȚÁ ~éz tranz. (întreprinderi, instituții, organizații) A face să ia ființă (având temei real); a întemeia; a fonda. [Sil. -fi-in-] /în + ființă

înființà v. a da ființă sau existență: a crea, a efectua.

înființéz v. tr. (d. ființă). Daŭ ființă, creez, instituĭ, fundez: a înființa o școală, un ziar, un premiŭ pentru o întrecere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri

înființáre s. f. (sil. -fi-in-), g.-d. art. înființării; pl. înființări

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

înființá vb. (sil. -fi-in-), ind. prez. 1 sg. înființéz, 3 sg. și pl. înființeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFIINȚÁRE s. 1. constituire, creare, fundare, instituire, întemeiere, organizare, (astăzi rar) statornicire. (~ corpului grăniceresc.) 2. v. constituire.

arată toate definițiile

Intrare: înființare
înființare substantiv feminin
  • silabație: în-fi-in- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înființare
  • ‑nființare
  • înființarea
  • ‑nființarea
plural
  • înființări
  • ‑nființări
  • înființările
  • ‑nființările
genitiv-dativ singular
  • înființări
  • ‑nființări
  • înființării
  • ‑nființării
plural
  • înființări
  • ‑nființări
  • înființărilor
  • ‑nființărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înființa
  • silabație: în-fi-in-ța info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înființa
  • ‑nființa
  • înființare
  • ‑nființare
  • înființat
  • ‑nființat
  • înființatu‑
  • ‑nființatu‑
  • înființând
  • ‑nființând
  • înființându‑
  • ‑nființându‑
singular plural
  • înființea
  • ‑nființea
  • înființați
  • ‑nființați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înființez
  • ‑nființez
(să)
  • înființez
  • ‑nființez
  • înființam
  • ‑nființam
  • înființai
  • ‑nființai
  • înființasem
  • ‑nființasem
a II-a (tu)
  • înființezi
  • ‑nființezi
(să)
  • înființezi
  • ‑nființezi
  • înființai
  • ‑nființai
  • înființași
  • ‑nființași
  • înființaseși
  • ‑nființaseși
a III-a (el, ea)
  • înființea
  • ‑nființea
(să)
  • înființeze
  • ‑nființeze
  • înființa
  • ‑nființa
  • înființă
  • ‑nființă
  • înființase
  • ‑nființase
plural I (noi)
  • înființăm
  • ‑nființăm
(să)
  • înființăm
  • ‑nființăm
  • înființam
  • ‑nființam
  • înființarăm
  • ‑nființarăm
  • înființaserăm
  • ‑nființaserăm
  • înființasem
  • ‑nființasem
a II-a (voi)
  • înființați
  • ‑nființați
(să)
  • înființați
  • ‑nființați
  • înființați
  • ‑nființați
  • înființarăți
  • ‑nființarăți
  • înființaserăți
  • ‑nființaserăți
  • înființaseți
  • ‑nființaseți
a III-a (ei, ele)
  • înființea
  • ‑nființea
(să)
  • înființeze
  • ‑nființeze
  • înființau
  • ‑nființau
  • înființa
  • ‑nființa
  • înființaseră
  • ‑nființaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înființare

  • 1. Acțiunea de a (se) înființa.
    exemple
    • Partidul și guvernul se îngrijesc zi de zi de dezvoltarea prin toate mijloacele a științei, de înființarea a numeroase institute de cercetări științifice, laboratoare, stații de experimentare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 5/1.
      surse: DLRLC
    • Din comitetul de inițiativă al țăranilor care doreau înființarea gospodăriei colective, lipsea unul singur: Lazăr lungu. MIHALE, O. 520.
      surse: DLRLC
    • Am asistat la înființarea Societății literare și a societății Frăția și la răscularea de la 1848. GHICA, S. A. 41.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înființa
    surse: DEX '09 DEX '98

înființa înființare

  • exemple
    • La Iași a fost înființată, în timpul domniei lui Vasile Lupu, «Academia Domnească» de la Trei Ierarhi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872.
      surse: DLRLC
    • Oastea... o înființă tot din oameni unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 5.
      surse: DLRLC
    • Alexandru I... înființează o ierarhie bisericească și politică. NEGRUZZI, S. I 271.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv În timpul lui Brîncoveanu s-au înființat patru tipografii noi în țară. IST. R.P.R. 211.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate).
    exemple
    • În sfîrșit, duminecă înainte de amiazi se înființă în strada Argintari. REBREANU, R. I 179.
      surse: DLRLC
    • Mă arătai mirat că se înființaseră cu toții așa devreme. M. I. CARAGIALE, C. 9.
      surse: DLRLC
    • Se ține concurs... Se-nțelege că Niță n-a lipsit a se înființa la vreme. CARAGIALE, M. 135.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + ființă
    surse: DEX '09 DEX '98