2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

îndoi [At: COD. VOR. 97/7 / V: (înv; cscj) ~ia, ~duia / Pzi: ~esc, îndoi / E: în- + doi] 1 vt A dubla. 2 vt (Pex) A înmulți de un anumit număr de ori. 3 vt A împături în două o stofa, o hârtie, un material etc. Si: (reg) a îndoriga (1). 4 vt (Pex) A strânge ceva de mai multe ori punând marginile una peste alta. 5-6 vtr (A face să devină sau) a deveni curb Si: a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) încovoia. 7 vr (D. oameni) A se gârbovi. 8 vr A nu avea încredere în cineva sau în ceva. 9 vt (Pgn) A se dubla. 10-11 vtr (Pex) A (se) mări. 12 vt (Udp „cu”) A amesteca în părți egale un lichid cu altul Si: a subția. 13-14 vtr A (se) întări. 15 vr A fi nesigur de opiniile sale. 16 vr (Înv) A se teme. 17 vr (Înv) A se opune.

ÎNDOÍ, (I) îndói, (II,III) îndoiesc, vb. IV. I. Tranz. 1. (Cu privire la materii textile, stofe, hîrtie etc.) A curba pentru a forma o muchie cu un unghi foarte mic; a împături. Îndoaie scrisoarea.Sfoara-n nouă că-ndoia. TEODORESCU, P. P. 540. 2. (Cu privire la obiecte elastice) A încovoia, a înclina, a apleca. V. mlădia. Teiul vechi un ram întins-a Ea să poată să-l îndoaie. EMINESCU, O. I 122. Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mîinile. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Refl. Se îndoiau scîndurile de atîta greutate. GALAN, Z. R. 58. Surd vuia prin codri vîntul, brazii Se-ndoiau de vînt. COȘBUC, P. I 121. Bîta... nu să-ndoaie. ȘEZ. IV 130. ◊ Fig. Prahova... se îndoaie și șuieră ca un șarpe formidabil, sub roțile vagoanelor. VLAHUȚĂ, O. A. III 32. ♦ Refl. (Despre persoane, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «din») A se apleca, a se gîrbovi. Caii porniră atît de brusc că băiețandrul de lîngă vizitiu se îndoi de spate. REBREANU, R. I 69. Ce-o fi avut în glas de s-a îndoit trupul Rusandei? Și ce era dincolo de glas, de s-a pomenit fata cu ochii umeziți? POPA, V. 51. Se îndoaie de șele cam cu greu. CREANGĂ, P. 24. ◊ Tranz. (Rar) Înalt odată, greutatea anilor l-a îndoit sub povara lor. HOGAȘ, DR. II 113. II. Tranz. 1. A mări de două ori cantitatea unor lucruri sau intensitatea unei forțe; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări. Iubeam pe unchiul meu care-mi îndoise averea? DELAVRANCEA, H. T. 56. De ți-e frică c-oi scăpa, zovoraște-ți porțile Și-ndoiește-ți strejile. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Refl. Simt îndoindu-se suferința mea. NEGRUZZI, S. I 208. 2. (Cu privire la lichide) A amesteca (pe jumătate) cu alt lichid, a adăuga încă pe atîta, a subția. A îndoit vinul cu apă. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a avea îndoială, a sta la îndoială, a nu-i veni să creadă, a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). Să știi că s-au înțeles... se îndoia în sine băiatul. SADOVEANU, M. C. 24. O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești! COȘBUC, P. I 192. Nici te mai îndoi despre asta, cumnată Smărandă. CREANGĂ, A. 56. Ce socoți, Bogdane... izbîndi-vom oare? – Să nu te îndoiești, măria-ta! NEGRUZZI, S. I 138.

A SE ÎNDOÍ1 mă ~iésc intranz. A fi cuprins de un sentiment de neîncredere; a manifesta nehotărâre; a fi nesigur. /în + doi

A ÎNDOÍ1 ~iésc tranz. 1) A mări de două ori; a face să fie de două ori mai mare; a dubla. 2) (lichide) A amesteca în două (cu altceva). /în + doi

A ÎNDOÍ2 îndói tranz. 1) (obiecte maleabile sau mlădioase) A face să se îndoaie; a încovoia; a curba; a arcui; a cambra; a coroia. Vântul îndoaie copacii. 2) A strânge în două (sau în mai multe) părți, punându-le una peste alta; a împături. /în + doi

A SE ÎNDOÍ2 mă îndói intranz. 1) (mai ales despre obiecte maleabile sau mlădioase) A căpăta formă de arc; a deveni curb; a se încovoia; a se curba; a se mlădia; a se arcui; a se coroia. 2) fig. A se face gârbov (de bătrânețe sau de muncă grea); a se gârbovi; a se gheboșa; a se cocoșa; a se cocârja. ~ de spate. /în + doi

îndoì v. 1. a face de două ori mai mare: a îndoi veniturile; 2. a strânge înfășurând: a îndoi rufele; 3. a apleca, a încovoia: a îndoi o cracă; 4. fig. a sta la îndoeală, a nu fi sigur: de ce te îndoești?

îndóĭ și -ĭésc, a v. tr. (d. doĭ. V. dez-doĭ.Eŭ îndoĭ, tu îndoĭ, el îndoaĭe; să îndoaĭe). Fac curb, încovoĭ: a îndoi o vargă. Aplec punînd foaĭe peste foaĭe (fr. pler și corner): a îndoi o coală în patru, a îndoi o cartă de vizită. Amestec în jumătate: a îndoi vinu cu apă. Fac de doŭă orĭ maĭ mare (duplu): a îndoi veniturile. V. refl. Ramurile se îndoaĭe de vînt, hîrtia se îndoaĭe ușor. Fig. (numaĭ mă îndoĭesc). Staŭ la îndoĭală (în dubiŭ), nu-s sigur: mă îndoĭesc de adevăru vorbelor luĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndoi3 (a se ~) (a avea dubii) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îndoiesc, 3 sg. se îndoiește, imperf. 1 sg. mă îndoiam; conj. prez. 1 sg. să mă îndoiesc, 3 să se îndoiască; imper. 2 sg. afirm. îndoiește-te; ger. îndoindu-mă

îndoi1 (a ~) (a dubla, a avea îndoială) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, 3 sg. îndoiește, imperf. 1 îndoiam; conj. prez. 1 sg. să îndoiesc, 3 să îndoiască

îndoi2 (a ~) (a strânge în două, a încovoia) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îndoi, 3 îndoaie, imperf. 1 îndoiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să îndoi, 3 să îndoaie; imper. 2 sg. afirm. îndoaie(-l, îndoai-o) corectat(ă)

îndoi1 (a ~) (a împături, a încovoia) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îndoi, 3 îndoaie, imperf. 3 sg. îndoia; conj. prez. 3 să îndoaie

!îndoi3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiește, imperf. 3 sg. se îndoia; conj. prez. 3 se îndoiască

!îndoi2 (a ~) (a dubla) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, imperf. 3 sg. îndoia; conj. prez. 3 îndoiască

îndoí (a dubla, a avea îndoială) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiésc, imperf. 3 sg. îndoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndoiáscă

îndoí (a strânge în două, a încovoia) vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îndói, 3 sg. și pl. îndoáie, imperf. 3 sg. îndoiá, perf. s. 1 sg. îndoíi

îndoi («încovoia») (ind. prez. 1 sg. îndoi, 3 sg. și pl. îndoaie)

îndoi («a avea îndoială») (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, conj. îndoiască)

îndoiesc, -iască 3 conj., -iam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDOÍ vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.

ÎNDOÍ vb. 1. v. împături. 2. v. încovoia. 3. v. apleca. 4. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) strâmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 5. a (se) curba, a (se) frânge. (S-a ~ de mijloc.) 6. v. gârbovi. 7. v. încovriga. 8. a aduce. (~ cuiul în jos.) 9. v. sufleca. 10. v. dubla. 11. v. dilua. 12. (înv.) a se prepune. (Se ~ că va veni.)

îndoi vb. v. CODI. EZITA. PREGETA. ȘOVĂI.

ÎNDOI vb. 1. a împături, a plia, a strînge, (pop.) a pături. (A ~ o coală de hîrtie.) 2. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) încovoia, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovîrda. (A ~ o bară metalică.) 3. a (se) apleca, a atîrna, a cădea, a coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și reg.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 4. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) strîmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 5. a (se) curba, a (se) frînge. (S-a ~ de mijloc.) 6. a se cocîrja, a se cocoșa, a se gheboșa, a se gîrbovi, a se încovoia. (S-a ~ de bătrînețe.) 7. a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovoia, a (se) încovriga, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele își ~ coada.) 8. a aduce. (~ cuiul în jos.) 9. a răsfrînge, a ridica, a sufleca, a sumete, a trage, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (A-și ~ mînecile cămășii.) 10. a dubla, (rar) a duplica, a reduplica, (înv.) a îndupleca. (A ~ o sumă de bani.) 11. a dilua, a lungi, a subția. (A ~ laptele.) 12. (înv.) a se prepune. (Se ~ că va veni.)

A se îndoi ≠ a se dezdoi, a se îndrepta

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DUBITO, ERGO COGITO (lat.) mă îndoiesc, deci cugetV. Cogito, ergo sum.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

îndoi, îndoiesc v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală. 2. (glum.d. obiecte) a se sparge; a se rupe.

îndoi, îndoi v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală 2. (glum.d. obiecte) a se sparge; a se rupe

a îndoi (cuiva) caroseria / speteaza expr. a lovi (pe cineva) cu putere, a bate tare (pe cineva).

se îndoaie fraierul expr. (deț.) gardianul își schimbă impresia inițială / părerea negativă despre un deținut.

Intrare: îndoi (dubla, ezita)
îndoi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndoi
  • ‑ndoi
  • îndoire
  • ‑ndoire
  • îndoit
  • ‑ndoit
  • îndoitu‑
  • ‑ndoitu‑
  • îndoind
  • ‑ndoind
  • îndoindu‑
  • ‑ndoindu‑
singular plural
  • îndoiește
  • ‑ndoiește
  • îndoiți
  • ‑ndoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndoiesc
  • ‑ndoiesc
(să)
  • îndoiesc
  • ‑ndoiesc
  • îndoiam
  • ‑ndoiam
  • îndoii
  • ‑ndoii
  • îndoisem
  • ‑ndoisem
a II-a (tu)
  • îndoiești
  • ‑ndoiești
(să)
  • îndoiești
  • ‑ndoiești
  • îndoiai
  • ‑ndoiai
  • îndoiși
  • ‑ndoiși
  • îndoiseși
  • ‑ndoiseși
a III-a (el, ea)
  • îndoiește
  • ‑ndoiește
(să)
  • îndoiască
  • ‑ndoiască
  • îndoia
  • ‑ndoia
  • îndoi
  • ‑ndoi
  • îndoise
  • ‑ndoise
plural I (noi)
  • îndoim
  • ‑ndoim
(să)
  • îndoim
  • ‑ndoim
  • îndoiam
  • ‑ndoiam
  • îndoirăm
  • ‑ndoirăm
  • îndoiserăm
  • ‑ndoiserăm
  • îndoisem
  • ‑ndoisem
a II-a (voi)
  • îndoiți
  • ‑ndoiți
(să)
  • îndoiți
  • ‑ndoiți
  • îndoiați
  • ‑ndoiați
  • îndoirăți
  • ‑ndoirăți
  • îndoiserăți
  • ‑ndoiserăți
  • îndoiseți
  • ‑ndoiseți
a III-a (ei, ele)
  • îndoiesc
  • ‑ndoiesc
(să)
  • îndoiască
  • ‑ndoiască
  • îndoiau
  • ‑ndoiau
  • îndoi
  • ‑ndoi
  • îndoiseră
  • ‑ndoiseră
Intrare: îndoi (împături, curba)
verb (VT344)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndoi
  • ‑ndoi
  • îndoire
  • ‑ndoire
  • îndoit
  • ‑ndoit
  • îndoitu‑
  • ‑ndoitu‑
  • îndoind
  • ‑ndoind
  • îndoindu‑
  • ‑ndoindu‑
singular plural
  • îndoaie
  • ‑ndoaie
  • îndoiți
  • ‑ndoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndoi
  • ‑ndoi
(să)
  • îndoi
  • ‑ndoi
  • îndoiam
  • ‑ndoiam
  • îndoii
  • ‑ndoii
  • îndoisem
  • ‑ndoisem
a II-a (tu)
  • îndoi
  • ‑ndoi
(să)
  • îndoi
  • ‑ndoi
  • îndoiai
  • ‑ndoiai
  • îndoiși
  • ‑ndoiși
  • îndoiseși
  • ‑ndoiseși
a III-a (el, ea)
  • îndoaie
  • ‑ndoaie
(să)
  • îndoaie
  • ‑ndoaie
  • îndoia
  • ‑ndoia
  • îndoi
  • ‑ndoi
  • îndoise
  • ‑ndoise
plural I (noi)
  • îndoim
  • ‑ndoim
(să)
  • îndoim
  • ‑ndoim
  • îndoiam
  • ‑ndoiam
  • îndoirăm
  • ‑ndoirăm
  • îndoiserăm
  • ‑ndoiserăm
  • îndoisem
  • ‑ndoisem
a II-a (voi)
  • îndoiți
  • ‑ndoiți
(să)
  • îndoiți
  • ‑ndoiți
  • îndoiați
  • ‑ndoiați
  • îndoirăți
  • ‑ndoirăți
  • îndoiserăți
  • ‑ndoiserăți
  • îndoiseți
  • ‑ndoiseți
a III-a (ei, ele)
  • îndoaie
  • ‑ndoaie
(să)
  • îndoaie
  • ‑ndoaie
  • îndoiau
  • ‑ndoiau
  • îndoi
  • ‑ndoi
  • îndoiseră
  • ‑ndoiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndoi, îndoiescverb

  • 1. tranzitiv A mări ceva de două ori. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: dubla
    • 1.1. prin extensiune A înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Iubeam pe unchiul meu care-mi îndoise averea? DELAVRANCEA, H. T. 56. DLRLC
      • format_quote De ți-e frică c-oi scăpa, zovoraște-ți porțile Și-ndoiește-ți strejile. TEODORESCU, P. P. 535. DLRLC
      • format_quote reflexiv Simt îndoindu-se suferința mea. NEGRUZZI, S. I 208. DLRLC
  • 2. tranzitiv A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: subția
    • format_quote A îndoit vinul cu apă. DLRLC
  • 3. reflexiv A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să știi că s-au înțeles... se îndoia în sine băiatul. SADOVEANU, M. C. 24. DLRLC
    • format_quote O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești! COȘBUC, P. I 192. DLRLC
    • format_quote Nici te mai îndoi despre asta, cumnată Smărandă. CREANGĂ, A. 56. DLRLC
    • format_quote Ce socoți, Bogdane... izbîndi-vom oare? – Să nu te îndoiești, măria-ta! NEGRUZZI, S. I 138. DLRLC
etimologie:
  • În + doi DEX '98 DEX '09

îndoi, îndoiverb

  • 1. tranzitiv A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: împături
    • format_quote Îndoaie scrisoarea. DLRLC
    • format_quote Sfoara-n nouă că-ndoia. TEODORESCU, P. P. 540. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Teiul vechi un ram întins-a Ea să poată să-l îndoaie. EMINESCU, O. I 122. DLRLC
    • format_quote Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mîinile. NEGRUZZI, S. I 245. DLRLC
    • format_quote Se îndoiau scîndurile de atîta greutate. GALAN, Z. R. 58. DLRLC
    • format_quote Surd vuia prin codri vîntul, brazii Se-ndoiau de vînt. COȘBUC, P. I 121. DLRLC
    • format_quote Bîta... nu să-ndoaie. ȘEZ. IV 130. DLRLC
    • format_quote figurat Prahova... se îndoaie și șuieră ca un șarpe formidabil, sub roțile vagoanelor. VLAHUȚĂ, O. A. III 32. DLRLC
    • 2.1. reflexiv (Despre oameni) A se gârbovi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Caii porniră atît de brusc că băiețandrul de lîngă vizitiu se îndoi de spate. REBREANU, R. I 69. DLRLC
      • format_quote Ce-o fi avut în glas de s-a îndoit trupul Rusandei? Și ce era dincolo de glas, de s-a pomenit fata cu ochii umeziți? POPA, V. 51. DLRLC
      • format_quote Se îndoaie de șele cam cu greu. CREANGĂ, P. 24. DLRLC
      • format_quote tranzitiv rar Înalt odată, greutatea anilor l-a îndoit sub povara lor. HOGAȘ, DR. II 113. DLRLC
etimologie:
  • În + doi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.